Fereastră spre cer Asociaţia „Suflete Deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL vor realiza o troiţă în curtea Spitalului CFR Constanţa

În ziua praznicului Învierii Domnului, în numele Sfintei Treimi, cu înalta binecuvântare a Înaltpreasfinţitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL vor realiza încă o fereastră spre cer, înălţând o frumoasă troiţă în curtea Spitalului Universitar CFR Constanţa.
 
Troiţa va reprezenta o sculptură în lemn de stejar, înfăţişând răstignirea Mântuitorului Iisus. Crucea va fi străjuita de doi îngeri, va avea o înălţime de cinci metri şi un postament de granit pe care vor fi gravate rugăciunea „Tatăl nostru“ şi mottoul „Nihil Sine Deo“ („Nimic fără Dumnezeu“). Pe cruce se vor regăsi Ochiul lui Dumnezeu, Sfântul Duh, Chipul Maicii Domnului şi al Sfântului Evanghelist Ioan, dar şi însemnele „Α şi Ω“ (Alfa şi Omega).
 
Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL, cu ajutorul lui Dumnezeu, au ridicat mai multe asemenea troiţe în Constanţa: la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, la Spitalul TBC Agigea, la Spitalul SOTRM Eforie Sud, la Biserica „Sfânta Maria“ din Eforie Nord, la Capela Tinerilor „Sfânta Maria Egipteanca“ din staţiunea Mamaia, la Liceul Sanitar, dar şi la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa.
 
Este bine-cunoscut faptul că Asociaţia „Suflete deschise“ şi societatea Arimex Comexim 2000 SRL, în slujba aproapelui, împreună cu Arhiepiscopia Tomisului, au organizat zeci de programe social-misionare: „Mai aproape de aproape! Arată că îţi pasă! Fii un bun samaritean şi ajută un sărman! Deschide-ţi sufletul! Primeşte şi dăruieşte! Fă fericit un copil necăjit! Ajută un copil, dăruieşte un zâmbet! Zâmbetele sunt sărutările sufletului! Vestea cea bună! Fii bun! Fii şi tu un Moş Crăciun!, De Crăciun, înseninează-ţi viaţa! Fă o faptă bună! Fii miracolul!“, acţiuni caritabile prin care, cu ajutorul unor buni samariteni, împart alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, zâmbete şi daruri copiilor bolnavi, bătrânilor din aziluri, nevăzătorilor, celor fără glas şi fără auz, oamenilor străzii, familiilor nevoiaşe.
 
„Aşezată în numele Sfintei Treimi, spre folosul celor suferinzi, al rudelor şi al prietenilor acestora care vin să-i viziteze, dar şi al celor ce trudesc în spital, prilej de încântare şi reculegere, troiţa este un medicament pentru vindecarea păcatelor, este alinare, încurajare, speranţă, putere şi iertare. Sfânta Cruce este altarul pe care s-a adus ca jertfă pe sine, de bunăvoie, Mântuitorul nostru. În ea vedem materializată iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Dumnezeu este iubire şi ştim că Sfânta Cruce este o mărturie despre iubirea lui Dumnezeu Tatăl, care L-a dat pe Fiul Său, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Este o mărturie despre iubirea lui Dumnezeu Fiul, care, din iubire, s-a răstignit pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni, un semn al biruinţei prin Înviere şi o armă asupra Diavolului. Este chintesenţa vieţii. Este întâlnirea cu Dumnezeu“, a spus Vergil Drăghici, administratorul SC Arimex Comexim 2000 SRL.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arimex Comexim 2000 SRL Constanța - „Fii milos și fii smerit!”

17 Apr 2024 394

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, cu ocazia 8 Martie - „Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia veche de aproape 8000 de ani”

08 Mar 2024 850

De 1 Martie, Arimex Comexim 2000 SRL a oferit pacientelor din Constanţa flori, mărţişoare, iconiţe, zâmbete şi un meniu delicios!

01 Mar 2024 942

Meniu special de Revelion pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2023 1490

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1357

Meniu de Crăciun oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

24 Dec 2023 1361

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete Deschise“„Arată că îţi pasă! Fii bun! Fii Miracolul! Fii și tu un Moş Crăciun! Primește și dăruiește!”

10 Dec 2023 1265

Sf. Apostol Andrei și 1 Decembrie Meniu de sărbătoare oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

30 Nov 2023 1465

Sfinții Mihail și Gavril Meniu special pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Nov 2023 1367

Arimex Comexim 2000 oferă un meniu special de Sfântul Dimitrie pentru pacienții din Constanța

25 Oct 2023 1453

Asociația Suflete Deschise, apel pentru toți creștinii. „Fii milos, precum Hristos!”

11 Sep 2023 1445

Nașterea Maicii Domnului. Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Sep 2023 1488

Adormirea Maicii Domnului Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

14 Aug 2023 1594

Arimex Comexim 2000 SRL, meniu special pentru pacienții din spitalele din Constanța

05 Jun 2023 2165

Ziua Copilului Constanța Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația ,,Suflete Deschise” au adus bucurie micuților din spitale (FOTO)

02 Jun 2023 1316