Festivitate organizată de CCINA Constanţa şi OSIM Bucureşti Trofeul creativităţii, adjudecat, la această ediţie, de Triton SRL (galerie foto)

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, prin Centrul Regional de Promovare a Proprietăţii Intelectuale, în colaborare cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti, a organizat, ieri, Festivitatea „Trofeul Creativităţii, ajuns la ediţia a XV-a.
La festivitatea de premiere au participat Dănuţ Jugănaru, director CCINA Constanţa, Adrian Negoiță, directorul OSIM Bucureşti, Eugenia Nicolae, expert IT OSIM Bucureşti, Elisabeta Berceanu, expert OSIM, Irina Găitănaru, Coordonator Enterprise Europe Network.
În cadrul evenimentului au fost premiate firmele şi instituţiile pentru activitatea depusă în domeniul creativităţii, concretizată prin solicitarea de titluri de protecţie la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti (brevete de invenţie, mărci, desene şi modele industriale).
 
Trofeul creativităţii a ajuns, la această ediţie, la societatea Triton SRL, care nu este la prima premiere. Premiul II a revenit societăţii Sterk Plast SRL, iar premiul III - societăţii Murfatlar România SA. Societatea Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră şi-a adjudecat premiul IV, iar Universitatea Ovidius - premiul V. Pe podium au urcat şi Dobrogea Grup SA şi Search Chemicals SRL, ambele cu premiul VI. Le Pigeonnier SRL a câştigat premiul VII, Solid House SRL - premiul VIII, As Plastik Rom SRL - premiul IX, iar Domus Nuvo SRL - premiul X.
 
„Promovarea serviciilor şi produselor oferite de OSIM este una dintre priorităţile noastre. Alături de colaboratorii şi prietenii noştri de la CCINA, avem o activitate foarte bună. Brevetele de invenţie suferă un pic în această parte a ţării. Din păcate, institutele şi universităţile nu mai sunt la fel de active pe parte de brevete. Prezenţa noastră aici este de a impulsiona această ramură, respectiv brevetele de invenţii. Pe partea de mărci, lucrurile funcţionează mai bine. Asta înseamnă mai mult comerţ şi mai puţină producţie. Desigur, din păcate pentru Constanţa, sunt mai multe judeţe active pe partea asta de proprietate industrială. Sunt centre puternice industriale, cum ar fi cele din Transilvania, care funcţionează mai bine“, a explicat Adrian Negoiță, directorul OSIM Bucureşti.
 
„Deţinem trei trofee până acum. Munca pentru acest trofeu este munca întregii echipe. Sunt mândră de acest premiu. Noi nu suntem cercetători ca cei de la Universitatea Ovidius, dar, totuşi, cercetăm şi noi ceva: comportamentul consumatorului. Mărcile noastre sunt mărci ale unor produse care reprezintă sinteza şi dorinţa clienţilor şi consumatorilor noştri. Orice produs pe care îl facem şi îl înregistrăm ca produs al nostru însumează caracteristici care ar fi necesare pentru ca toţi clienţii nostri să-şi desfăşoare proiectele cât mai bine. Cu siguranţă, vom continua munca. Dar, din păcate, sunt din ce în ce mai puţine brevete, pentru că schimbările nu mai sunt atât de bine susţinute de clienţi“, a dezvăluit Daniela Ţucă, manager marketing Triton SRL.
 
„La evenimentul care a ajuns la cea de-a XV-a ediţie, împreună cu OSIM, acordăm diplome şi premii firmelor din judeţul nostru care s-au clasat pe primele poziţii. Am remarcat faptul că, spre deosebire de anul anterior, în judeţul Constanţa, firmele sau entităţile de cercetare au obţinut mai puţine puncte. Asta înseamnă că s-a diminuat rezultatul activităţilor efectuate de acestea. Am remarcat faptul că sunt doar şase brevete de invenţie acordate firmelor aflate pe primele zece locuri. Este o scădere foarte importantă faţă de anii anteriori. În primul rând, nu există condiţii favorabile cercetării în România. Se alocă foarte puţini bani cercetării, când vorbim de universităţi, dar şi de institute de cercetare. În primele 10 locuri pe judeţ, nu se clasează niciun institut de cercetare-dezvoltare. Sunt preocupări importante din partea unor agenţi economici, care au înregistrat desene şi modele industriale, şi-au înregistrat propriile mărci. Însă stăm rău la cercetarea care se finalizează cu brevete de invenţie. Trebuie încurajat, pe viitor, acest aspect. Trebuie alocaţi bani de către Guvern cercetătorilor, astfel încât România să nu rămână pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punctul de vedere al inovării“, a explicat Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA Constanţa.

Seminar despre protecţiei proprietăţii industriale 

Festivitatea a fost urmată de Seminarul „Protecţia proprietăţii industriale şi inovarea - sprijin pentru internaţionalizarea firmelor”. Tematica seminarului, susţinută de experţi din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti şi Enterprise Europe Network Constanţa - EEN, a fost următoarea: cercetarea, documentarea în baze de date publice în domeniul mărcilor şi a designului - lector Eugenia Nicolae, expert IT OSIM Bucureşti; Cercetarea documentară în bazele de date din domeniul brevetelor de invenţie - lector Adrian Negoiță, director OSIM Bucureşti; Aspecte privind contrafacerea - lector Elisabeta Berceanu, expert OSIM, Coordonator Centre Regionale; Servicii oferite de Reţeaua Enterprise Europe întreprinderilor ambiţioase, interesate să inoveze şi să se dezvolte internaţional - lector Irina Găitănaru, Coordonator Enterprise Europe Network.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 587

Paralela45 relansează cursele charter cu destinație Antalya, cu plecare din Constanța! Ce alte destinații preferă românii? (VIDEO)

19 Mar 2024 1163

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 1008

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 868

Universitatea Ovidius din Constanța Proiecte de peste 42 de milioane de Euro prezentate în cadrul întâlnirii Forumului Oamenilor de Afaceri

15 Dec 2023 845

#Dobrogea145 Ruxandra Serescu, director general Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1025

Fostul magistrat Adina Florea, noul director executiv al Departamentului Juridic din Camera de Comerț și Industrie a României

31 Oct 2023 1541

Teatrul de Stat Constanța a primit Premiul de Excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea culturală a municipiului de la CCINA Constanța (GALERIE FOTO)

25 Oct 2023 816

Solid House și Mesta Marmură și Travertin, conduse de Ramazan Gur, au ocupat primul loc în Topul județean al firmelor!

20 Oct 2023 2886

Firme Constanța Fost director al CCINA, mandat de 4 ani la conducerea companiei Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL

03 Oct 2023 3622

Afaceri Constanța Global Defense Logistics și-a dublat cifra de afaceri în ultimul an fiscal, la aproape 150 milioane de euro. Șeful CCINA, printre asociați

03 Oct 2023 1441

LIVE TEXT Președintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, la prima conferință de presă după acuzațiile de luare de mită (GALERIE FOTO)

15 Jun 2023 1594

Constanța Firma Love.Peace.Coffee SRL, document de la primărie pentru amplasarea unui container la City Park Mall

09 Jun 2023 1338

“Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, eveniment dedicat tradițiilor gastrnomice și culturale locale din Dobrogea

02 Jun 2023 2386

Comuna Cumpăna a participat la cea de-a XXX-a ediţie a ExpoAgroUtil

07 May 2023 1334