08 Jan, 2009 02:08
1086
Corina SAMOILA
Vineri, 16 ianuarie, de la ora 12.00, vor avea loc alegerile pentru funcţia
de conducerea a CNSLR Frăţia.
Se pare că actualul şef, PSD-istul Marian Foca, nu mai are mari şanse să
câştige scrutinul, mai ales că are un contracandidat în persoana lui Gheorghe
Câtu, şeful sindicatului Petromar şi vicepreşedinte al CNSLR-ului. Mai mult
decât atât, se pare că nici sindicatele nu mai sunt dispuse să-i sară în ajutor
lui Foca. Aşadar, zvonurile spun că sindicatele din cadrul Polaris, RAJA,
Petrochimistul şi chiar Sindicatul taximetriştilor nu mai au de gând să pună
umărul şi votul pentru a-l unge pe Marian Foca şef. Însă, spectrul detronării
nu-i poate da pace fostului consilier local. Aşa că se duce din sindicalist în
sindicalist, pentru a-i convinge de cât de bun este în ceea ce face. Un punct
forte pentru pesedist pare a fi şi acela că şeful CNSLR-ului de la nivel
central, Marian Petcu, este naşul său de cununie.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: