Social

Fondată de „vigurosul“ Radu Mazăre şi susţinută financiar de Consiliul Local Acuzaţii la adresa Asociaţiei Fair-Play din Constanţa

Pe adresa cotidianului ZIUA de Constanţa a sosit o sesizare de la un părinte care a reclamat condiţiile în care sunt cazaţi copiii la căminul Asociaţiei Fair-Play din Constanţa.

„Sunt o mamă disperată ce are copii la căminul Fair-Play şi care se teme pentru ei. De o lună nu au apă, nu au căldură, au mâncarea expirată şi sunt bătuţi dacă spun ce se întâmplă acolo. Acolo mai stă un chiriaş, Bogdan, care bate copiii şi se ia de fetele de acolo. Chiriaşii plătesc 500 de lei pe lună şi sunt mai speciali. Sunt mulţi copii fugiţi din cămin şi nimeni nu se interesează de ei“, ne-a scris o mamă, care nu şi-a dezvăluit numele, preferând să rămână anonimă, pe motiv că îi este frică pentru „copiii care sunt cazaţi la cămin“. Am dat curs sesizării şi am vizitat căminul Asociaţiei Fair-Play din Constanţa, care se află în cartierul CET. O clădire de patru etaje plus parter, pitită între câţiva copaci, în care îşi duc viaţa 50 de copii, de diferite vârste.

Paula Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Fair-Play din Constanţa şi fost consilier local PSD în perioada 2008 - 2012, a negat acuzaţiile, însă a recunoscut că, de două luni, căminul asociaţiei a rămas fără apă caldă şi căldură. „Din păcate, de aproape două luni, nu avem apă caldă şi căldură din cauza datoriilor pe care le avem faţă de RADET Constanţa. Avem datorii de 200.000 de lei, la care se adaugă penalizări. În total, cam 500.000 de lei. Nu am plătit datoriile către RADET, deoarece primăriile din judeţ, de unde provin copiii instituţionalizaţi la noi, au datorii în sumă de 883.073 de lei, neachitate pentru perioada 2012 -2014“, a declarat Paula Cioceanu. Cât priveşte restul acuzaţiilor din sesizarea primită pe adresa cotidianului ZIUA de Constanţa, Paula Cioceanu a precizat că sunt nefondate. „Bodgan nu este chiriaş. Este un tânăr de 21 de ani, care este instituţionalizat la noi. Copiii nu sunt bătuţi, ci îngrijiţi. Nu ştiu cine a făcut această reclamaţie, dar dacă este o mamă care spune că îşi face griji pentru copii, mă întreb cum au ajuns copiii ei în grija statului“, a mai spus Paula Cioceanu.

Bani de la CLM Constanţa

La şedinţa din luna februarie, Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa a stabilit sumele de bani ce revin asociaţiilor şi fundaţiilor care acordă servicii de asistenţă socială în municipiul Constanţa şi care au fost selecţionate în vederea acordării de subvenţii de la bugetul local pentru 2014. Astfel, Asociaţiei Fair-Play i-au fost alocaţi 13.333 de lei. Colaborarea dintre Consiliul Local Constanţa şi Asociaţia Fair-Play a început în martie 2011. Bazele colaborării au fost puse în şedinţa ordinară a CLM Constanţa din 30.03.2011. „Se aprobă colaborarea dintre CLM Constanţa şi Asociaţia Fair-Play, în vederea realizării proiectelor locale privind recuperarea şi integrarea profesională a copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale, asigurarea cazării, hranei şi asistenţei medicale şi educaţiei, prevenirea abuzului şi neglijării copiilor, prevenirea abandonului şcolar şi familial, precum şi alte activităţi conexe. Asociaţia va asigura, la solicitarea Primăriei municipiului Constanţa, cazare şi masă pentru tinerii de peste 18 ani ce provin din case de copii sau orfelinate şi care sunt încadraţi în muncă. Consiliul Local dă în folosinţă gratuită Asociaţiei imobilul situat în Constanţa, aleea Egretei nr. 13A, bloc C9, format din cămin de nefamilişti şi terenul aferent în suprafaţă totală de 1.800 mp, din care teren aferent imobilului de 300 mp.“

Despre Asociaţia Fair-Play

„Organizaţia non-guvernamentală Fair-Play şi-a început activitatea în 1997, derulează proiecte în România şi este una dintre cele mai mari şi mai stabile organizaţii neguvernamentale româneşti din domeniul protecţiei sociale. Misiunea noastră este sprijinirea copiilor vulnerabili şi marginalizaţi, pentru ca aceştia să crească într-un mediu familial protector, să beneficieze de educaţie şi de serviciile medicale de care au nevoie. Suntem o familie alcătuită din 275 de membri. O familie protejată şi supravegheată de un singur om cu o inima imensă, un tânăr care este considerat un părinte adoptiv şi chiar spiritual. Acest tânăr bărbat viguros şi ambiţios, primarul Constanţei, se numeşte Radu Ştefan Mazăre. El este fondatorul Asociaţiei Fair-Play, preşedinte de onoare al acestei organizaţii, dar şi principalul finanţator al imensei familii. Asistenţi sociali, profesori, învăţători, psihopedagogi, psihologi, jurişti, medici, sociologi şi voluntari lucrează împreună pentru a rezolva problemele copiilor în dificultate“, se arată pe site-ul Asociaţiei Fair-Play.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Geo

11 Nov, 2014 10:15

Situaţia este mult mai complexă. Aici ar trebui, conform atribuţiilor, să se implice şi DGASPC Constanţa dar cum această instituţie a fost PSDizată nu intervine nimeni. Acest centru funcţionează sub nivelul tuturor standardelor de profil dar cine are curajul să se apropie de ei. Domnul Dinică de la DGASPC are funcţie politică mult mai mică decât doamna Ciocianu. Nu mai vorbesc de şefii de servicii.

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.