In Clinica de Oftalmologie ploua cu galeata

In judetul Constanta, bolnavii care necesita transplant de cornee nu au alta solutie decat sa plece la Bucuresti, singurul loc din tara unde se poate efectua acest gen de interventii. Potrivit declaratiilor medicului sef al Clinicii de Oftalmologie, doctor Denislam Dogan, in momentul de fata, in toata tara nu exista decat trei medici autorizati sa faca aceasta operatie, doi dintre acestia fiind doctorul Carstocea, seful Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Militar, si doctorul Mihai Pop. "Pana acum, bolnavii isi cumparau din Bratislava sau din Germania corneea, cu aproximativ 1500 de dolari, dupa care era efectuata interventia respectiva. Pe viitor, se doreste realizarea unui numar cat mai mare de operatii de transplant cu prelevare de cornee de la cadavru. "Cu toate ca operatia nu este mutilanta (corneea este ca o foita de celofan care acopera globul ocular), transplantul de cornee fiind singura speranta pentru unii oameni de a-si recapata vederea, nu prea exista donatori". In alta ordine de idei, Clinica de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta are nevoie stringenta de bani pentru inlocuirea paturilor, vechi de 30 de ani, si a saltelelor, din care tot curg fulgii. Doctorul Denislam a mai declarat ca, in afara de acestea, institutia pe care o conduce necesita reparatii la acoperis, deoarece, de fiecare data cand ploua, apa inunda incaperile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1762

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2452

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2668

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7108

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3416

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3597

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6200

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2729

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5702

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4274

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9450

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4086

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3276

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2702

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2783