Încă o AGA nelegală la ARGUS?!

4_Argus_fabrica_de_ulei_.jpgO nouă convocare a Adunării Generale a Acţionarilor ARGUS SA a fost programată pentru 27 decembrie a.c.

Şedinţa AGA este făcută la solicitarea acţionarului Simion Cati Costanda. Pe ordinea de zi se află probleme precum revocarea membrilor Consiliului de Administraţie, alegerea unui nou CA şi stabilirea indemnizaţiei, revocarea auditoriului financiar şi stabilirea onorariului aferent. Din câte se pare, nici această şedinţă nu ar fi convocată tocmai în condiţiile legii. Cel puţin aşa susţine reprezentantul SIF Oltenia, Dan Voiculescu. „Eu şi Radu Constantin suntem singurii administratori de la Registrul Comerţului ai ARGUS SA. Nu se putea convoca această şedinţă AGA. În urmă cu câteva săptămâni a fost ales un nou Consiliu de Administraţie, în mod democratic. Acum vor un altul", a declarat Voiculescu. Acesta a mai precizat că Simion Cati Costanda face parte din grupul afaceristului Cătălin Chelu, fapt recunoscut şi de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Convocatorul adunării de pe 27 decembrie este semnat de „Consiliul de Administraţie: Antonel Cristi Bunu, Sorin Panaite şi Cătălin Gheorghe". „Noi nu vrem decât să se respecte legea. Suntem victorioşi în sentinţele judecătoreşti, suntem administratori, dar nu suntem lăsaţi să intrăm în companie", a completat Dan Voiculescu. Încă din luna septembrie scandalurile se ţin lanţ la ARGUS SA. Afaceristul gălăţean Cătălin Chelu este acuzat că vrea să pună stăpânire pe fabrica de ulei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia asociaților, publicată în Monitorul Oficial Aliment Murfatlar SRL scoate la licitație un teren, situat în zona Inel I din Costanţa

27 Mar 2024 442

Firme Constanța Acționarii Argus SA, convocați în adunare generală! Ce se află pe ordinea de zi

20 Mar 2024 410

Convocator Adunarea generală a acționarilor ARGUS S.A.

15 Mar 2024 393

Firme Constanța Mandatul de administrator al lui Cătălin Nicușor Dima în Argus Trans SRL a fost prelungit. La cât se ridică remunerația

31 Dec 2023 919

Adunarea Generală a Acționarilor Comcereal SA Tulcea, convocată, în ședință Extraordinară, la Constanța. Care e ordinea de zi

04 Dec 2023 772

Firme Constanța Ce decizii s-au luat în ultima ședință a acționarilor Comcereal SA?

02 Dec 2023 949

Argus S.A. informează investitorii că Raportul trimestrial aferent Trimestrului III 2023 poate fi vizualizat de persoanele interesate

14 Nov 2023 599

Convocator Adunarea Generală a Acționarilor Argus SA

03 Oct 2023 604

Afaceri Constanța O nouă decizie, aprobată de conducerea Argus SA

30 Sep 2023 2126

Alegerea membrilor Consiliului de Administrație, pe ordinea de zi a AGA Concereal SA Tulcea

28 Aug 2023 838

Anunţ privind Disponibilitatea Situatiilor financiare consolidate aferente grupului ARGUS la 31.12.2022

28 Aug 2023 441

Argus S.A. informează investitorii că Raportul semestrial aferent Semestrului I 2023 a fost publicat

16 Aug 2023 643

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

26 Jul 2023 788

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

25 Jul 2023 708

Firme Constanța Societatea Comcereal SA, decizii noi adoptate în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor

24 Jul 2023 1052