Întrebarea care îi frământă pe părinţi Şcolile sunt pregătite pentru clasa pregătitoare?

clasa_pregatitoare_sediu_isj.jpgPărinţii care îşi vor duce copiii în luna septembrie în clasa pregătitoare sunt nemulţumiţi de faptul că informaţiile despre aceasta clasă sunt foarte puţine şi needificatoare. „Sunt oare şcolile pregătite să primească aceşti elevi? Clasele sunt dotate cu mobilier sau părinţii trebuie să-l achiziţioneze? Ce cadre didactice îi vor pregăti pe micuţi? Când şi cu ce acte se vor prezenta părinţii la şcoli pentru a finaliza actul înscrierii?", sunt întrebările pe care ni le-au pus un grup de părinţi ai căror copii vor învăţa în clasa pregătitoare a Şcolii „Ion Jalea".

Pentru a primi răspuns la aceste întrebări am discutat cu inspectorul şcolar de specialitate pentru învăţământ primar Ingrid Iulia Rădulescu. „Clasele sunt pregătite, mobilierul a fost achiziţionat de unităţile şcolare. Părinţii trebuie să fie liniştiţi, pentru că în prima zi de şcoală vor găsi clasele pregătite. Cât priveşte cadrele didactice care vor lucra cu micuţii, acestea sunt învăţători pentru învăţământul primar, care la sfârşitul lunii august vor urma cursuri speciale de pregătire. Mai mult, în cursul acestei săptămâni inspectorii şcolari verifică pregătirea unităţilor pentru noul an şcolar", a precizat Ingrid Iulia Rădulescu. Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean, la nivelul judeţului nostru au fost înfiinţate 293 de clase pregătitoare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 177

IGPR Infotrafic Trafic restricționat pe DN 17

29 Mar 2024 194

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1

28 Mar 2024 333

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 17 -localitatea Uriu, județul Bistrița-Năsăud

28 Mar 2024 317

Cumpărare directă ISU Dobrogea a bătut palma cu Sisteme Integrate pentru Situații de Urgență SRL, din București!

28 Mar 2024 332

Ziua Jandarmeriei, marcată la Tulcea prin activități specifice (FOTO)

28 Mar 2024 379

Tânăr prins cu droguri la Cernavodă. ”Fumez pentru că mă fac o persoană mai bună”

27 Mar 2024 638

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1 București - Pitești

27 Mar 2024 270

Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări

27 Mar 2024 423

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 545

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A3

27 Mar 2024 263

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante. Detalii

27 Mar 2024 1306

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 642

Atenție șoferi! Două transporturi agabaritice vor porni la drum din Agigea. Ce traseu vor avea

26 Mar 2024 497

Infotrafic Atenție, șoferi! Circulația rutieră a fost închisă pe autostrada A2, pe sensul Constanța - București

26 Mar 2024 498