ÎPS Teodosie, 18 ani de slujire arhierească. Arhiepiscopia Tomisului lansează colecţia de 100 de volume, documente din mari arhive ale lumii

Acum 18 ani, pe data de 8 aprilie 2001, chiar în Duminica Floriilor, la Arhiepiscopia Tomisului a fost întronizat ÎPS Teodosie. Deoarece la acea dată lumea creştină prăznuia Floriile, evenimentul este marcat în fiecare an tocmai în această zi de mare sărbătoare.
 
Anul acesta, Floriile sunt prăznuite pe data de 21 aprilie. La slujba de întronizare de atunci a participat şi ministrul Culturii de la acea vreme, Răzvan Teodorescu. Sfânta liturghie şi predica Întâmpinării Domnului au fost oficiate de Preafericitul Teoctist, fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. „Părinte, Dobrogea vă aşteaptă de 2000 de ani!“, i-a spus, atunci, părintele Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol, Înaltpreasfinţitului Teodosie, la evenimentul de instalare ca arhiepiscop al Tomisului.
 
Duminică, de Florii, Arhiepiscopia Tomisului va lansa colecţia de 100 de volume, documente din mari arhive ale lumii - „Sfinţii Părinţi Ortodocşi. Martirii Străromâni. Cuvioşii cei vechi”. Evenimentul va avea loc duminică, 21 aprilie, începând cu ora 11.00, la situl arheologic situat lângă Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. Acest eveniment istoric este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu autorităţile locale, demers editorial ce ar putea completa şi chiar rescrie istoria meleagurilor dobrogene.
 
În cele 100 de volume, în format A4, color, sunt prezentate cele mai spectaculoase, valoroase şi remarcabile papirusuri, pergamente şi manuscrise din peste 70 de mari arhive ale Europei şi Statelor Unite, însemnând Vatican, Milano, Florenţa, Napoli, Berlin, München, Heidelberg, Koln, Dresda, Leipzig, Berna, Zürich, Viena, Madrid, Paris, Londra, Princeton, New York. În principal, documentele privesc bogata şi fascinanta istorie şi spiritualitate din Dobrogea. Găsim în aceste cărţi papirusul din anul 106 (când încă trăia Decebal) al lui Traianus Germanicus Dacicus, cele mai vechi manuscrise păstrate din „Tristele“ şi „Ponticele“ lui Ovidius (exilat în Tomis), patru din cele şase manuscrise străvechi, dinainte de anul 1000, din „Cosmographia“ lui Aethicus Histricus, zeci de manuscrise din Dionysius Exiguus şi Ioan Cassian.
 
Sunt publicate şi actele martirilor vestiţi ai Dobrogei: Dassius şi Zoticus, precum şi hărţi de la anul 1000, cu litoralul dobrogean. De asemenea, se regăsesc aici pergamentele şi manuscrisele cu numele, faptele şi gândurile episcopilor, arhiepiscopilor şi mitropoliţilor Tomisului începând cu sec. III până în sec. XI. Unele dintre aceste documente sunt vechi de două milenii. Toate aceste mărturii scrise sunt scoase la lumină în exclusivitate, prin imensul efort ştiinţific al prof. dr. Constantin Barbu şi prin ajutorul moral şi material al Înaltpreasfinţiei Sale Teodosie, împreună cu Arhiepiscopia Tomisului.
 
Festivitatea va începe prin oficierea Sfintei Liturghii începând cu ora 8.15, urmând ca în jurul orei 11.00 să înceapă evenimentul lansării, unde sunt invitaţi să participe, în jurul ierarhilor din Dobrogea, invitaţi de seamă precum academicianul Răzvan Teodorescu, Adrian Năstase, prof. dr. Constantin Barbu, parlamentari şi membri ai Guvernului, personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice, numeroşi profesori universitari, oficialităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea.
 
Evenimentul are loc la sărbătorirea a 25 de ani de la primirea dumnezeiescului dar al arhieriei şi la împlinirea a 18 ani de slujire arhierească la Tomis a ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 

Născut al 17-lea copil

 
ÎPS Teodosie s-a născut pe 12 decembrie 1955 într-o familie de buni creştini, Procopie şi Elisabeta Petrescu, în localitatea Gheorghieni, judeţul Suceava, fiind cel de-al 17-lea copil şi ultimul şi primind la botez numele de Macedon. Şi-a petrecut copilăria alături de părinţii săi, de la care a învăţat primele noţiuni creştine. A urmat şcoala generală la Dorna-Arini, din judeţul Suceava, între anii 1962-1970. Ulterior, între 1970 şi 1975, a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, iar între anii 1976 şi 1980 - Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde îşi va lua licenţa în Teologie, pe tema „Îndrumări Misionare“, avându-l drept coordonator pe regretatul pr. prof. univ. dr. Petre David.
 

Se înscrie la doctorat în octombrie 1980, specialitatea „Studiul Biblic al Vechiului Testament şi Limba Ebraică“. După promovarea examenului de admitere, a trecut la elaborarea tezei de doctorat. În anul 1982, este încadrat cântăreţ bisericesc la Paraclisul patriarhal „Sf. Antim“, iar la 1 octombrie 1986, a fost titularizat, prin concurs, în postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, secţia Practică. Tuns în monahism în 1990 În anul 1987, a intrat la Schitul Crasna (judeţul Prahova) ca frate de mănăstire, unde a fost tuns în monahism, la 6 decembrie 1990, primind numele de Teodosie.
 
La 24 februarie 1991, a fost hirotonit ieromonah, având ca atribuţii activitatea de asistenţă religioasă şi de misiune caritabilă la spitale şi la casele de copii orfani din Bucureşti. În perioada 1 octombrie 1992 - 1 aprilie 1993, a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Birmingham din Anglia. Ca slujitor al Domnului, a desfăşurat o intensă activitate liturgică şi omiletică la Catedrala Patriarhală, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, la Paraclisul „Sf. Ecaterina“ al Facultăţii de Teologie, iar ca preot misionar, în cadrul programului de asistenţă religioasă şi filantropică „Diaconia“ de la Centrul Patriarhal.

 
La 22 martie 1994, Sfântul Sinod al BOR l-a ridicat la rangul de arhimandrit şi a aprobat alegerea sa în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul de Snagoveanul. În ziua de 3 aprilie 1994, la Biserica „Sf. Spiridon cel Nou“ din Bucureşti, a fost hirotonit arhiereu.
 
În anul 1999, a obţinut titlul de doctor în Teologie, cu teza „Cartea psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a bisericii“. În anul 2000, se înscrie la cel de-al doilea doctorat, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia Muzică Bisericească, obţinând titlul de doctor în Muzică, în decembrie 2005.
 

Ales pentru scaunul vacant de Arhiepiscop al Tomisului

 
Ca urmare a sănătăţii precare, ÎPS Lucian Florea Tomitanul, arhiepiscopul Tomisului, a depus cererea de retragere la pensie. Pe 21 februarie 2001, Sfântul Sinod s-a întrunit în aula Palatului Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, şi a aprobat retragerea la pensie a ierarhului, la vârsta de 78 de ani. Voturile membrilor Colegiului Electoral au vizat doi candidaţi: PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi PS Teodosie Snagoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
 
Colegiul Electoral Bisericesc l-a declarat ales pentru scaunul vacant de Arhiepiscop al Tomisului pe Preasfinţitul Teodosie Snagoveanul. În aceeaşi zi, pe 21 februarie 2001, Sfântul Sinod a examinat, a cercetat canonic şi a validat alegerea de către Colegiul Electoral Bisericesc a Preasfinţitului Teodosie Petrescu în scaunul de Arhiepiscop al Tomisului. Festivitatea de întronizare a Înaltpreasfinţitului Teodosie a avut loc la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, pe 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, în cadrul Sfintei Liturghii, slujba fiind oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Catolicii din România sărbătoresc azi Floriile. Tradiții și obiceiuri

24 Mar 2024 619

Săptămâna Patimilor Tradiții și superstiții. Ce trebuie să știi despre fiecare zi din Săptămâna Mare

10 Apr 2023 1588

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația Suflete Deschise lansează un nou apel către creștinii din Constanța

09 Apr 2023 3418

Aproximativ 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cel mai des întâlnite

09 Apr 2023 1019

Calendar-Ortodox 9 aprilie - Duminica Floriilor. Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

09 Apr 2023 1243

UPDATE Alertă la Valu lui Traian în dimineața de Florii! Anexa unei locuințe, cuprinsă de flăcări. Au intervenit pompierii (GALERIE FOTO)

09 Apr 2023 2480

Klaus Iohannis, mesaj de Paştele Catolic Fie ca Sărbătoarea Învierii Domnului să aducă tuturor regăsirea cu cei apropiaţi în lumina speranţei

08 Apr 2023 30988

Cum va fi vremea la Constanța în Duminica Floriilor

08 Apr 2023 21500

Recomandările ISU Dobrogea Sărbătoarea Floriilor și Sărbători Pascale Catolice, în siguranță! Aproximativ 200 pompieri militari constănțeni, la datorie

06 Apr 2023 970

IPJ BrăilaSărbători de Florii și pascale în siguranță

06 Apr 2023 775

Câți români își serbează onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite prenume

06 Apr 2023 1439

Se apropie sărbători importante pentru creștini. Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele următoare

05 Apr 2023 1731

Pelerinaj de Florii, în București. Traseul procesiunii

04 Apr 2023 1461

Floriile catolice 2023. Tradiții și obiceiuri

02 Apr 2023 1438

Cum se anunţă vremea de Florii şi de Paşte

01 Apr 2023 1873