ÎPS Teodosie, despre Bobotează - „Marea Neagră este Iordanul nostru”. Când va începe slujba anul acesta


Duminică, 5 decembrie, în ajunul Bobotezei, ÎPS Teodosie va oficia slujba de sfinţire a apei, începând cu ora 9:30. Evenimentul va avea loc în faţa Arhiepiscopiei Tomisului.


Încă de la finele lunii decembrie, aproximativ 100 de voluntari s-au ocupat de etichetarea sticlelor care vor fi umplute cu agheasma mare. În cadrul unei conferinţe de presă susţinute în data de 3 ianuarie, ÎPS Teodosie a precizat că sunt pregătite butoaiele pentru Bobotează, la fel şi carul tras de boi. Zeci de voluntari se ocupă de etichetarea şi pregătirea sticlelor de agheasmă.


„Marea Neagră este Iordanul nostru. Se sfinţeşte apa, se sfinţeşte marea. Prin purtarea noastră faţă de semenii noştri, dacă vom fi mai buni, anul va fi mai bun. În ajunul Bobotezei va fi sfinţită apă, iar de Bobotează, în jurul orei 11.00 va avea loc slujba. Aproximativ 20.000 de oameni vor fi prezenţi", a mai spus Înaltul.


200.000 de sticle vor fi umplute cu apă sfinţită duminică, de la ora 9:30, iar acestea vor fi împărţite către enoriaşi pe Faleza Cazinoului, luni, 6 ianuarie.


„Anul acesta avem circa 200.000 de sticle pe care le pregătim, le etichetăm, pe care le vom umple duminică. Am comandat încă 7 butoaie de 5 tone, ca să ne încadrăm în timp. Timpul este mai scurt, deoarece, fiind duminică, nu mai slujim de la 5:30, ci de la 7. Dar avem nădejde că avem posibilitatea să umplem concomitent circa 200 de sticle. Timpul se scurtează, căci avem mai multe butoaie. Avem la fiecare butoi câte 8 robineţi”, a mai precizat Arhiepiscopul Tomisului.


Din faţa Catedralei „Sfinţii Petru şi Pavel“, unde au fost aşezate butoaiele în care se va sfinţi agheasma şi care vor fi transportate cu care trase de boi şi măgari, în ceremonial, până pe faleza Cazinoului, se va da startul.


Acolo se vor sfinţi apele şi ierarhul Tomisului va arunca, în mare, pe 6 ianuarie, trei cruci din lemn după care vor intra în apă cei mai curajoşi, pentru a le recupera.


Mai mult, Arhiepiscopul Tomisului a mai spus că anul 2020 este un an special ca cifră. „Sunt bucuros să întâmpinăm Boboteaza 2020, un an atât de frumos ca cifră, care sper să fie şi în sufletele noastre foarte frumos”, a adăugat ÎPS Teodosie.
 

Ajunul Bobotezei - duminică, 5 ianuarie


- ora 7.00, ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa;
- ora 9.30, arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de Sfinţire mare a apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează. Apa sfinţită va fi apoi îmbuteliată în 200.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioşilor constănţeni de Bobotează;
- ora 12.00, ierarhul Tomisului va fi prezent la Penitenciarul Poarta Albă, unde va oferi angajaţilor şi deţinuţilor sticluţe cu agheasmă Mare şi va rosti un cuvânt de învăţătură celor privaţi de libertate;
- ora 15.00, arhiepiscopul Tomisului va poposi la biserica „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din localitatea Hârşova (cunoscută drept „biserica de la piaţă”, şoseaua Constanţei, nr. 37 B). De aici se va pleca în procesiune către malul Dunării. Slujba de sfinţire mare a apei va fi oficiată la ponton, apoi ierarhul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoşi.


Totodată, ierarhul va sfinţi o icoană a Maicii Domnului, replică a celei mai importante icoane a comunităţii româneşti de la Muntele Athos, icoana „Prodromiţa” (Înaintemergătoarea), care este donată Arhiepiscopiei Tomisului de către George Becali, icoană ce va fi apoi aşezată spre permanentă cinstire la mănăstirea „Prodromiţa”, de lângă Hârşova.


Botezul Domnului - luni, 6 ianuarie:
- ora 8.30, ÎPS Teodosie va oficia sfânta liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa;
- ora 11.30, se va porni în tradiţionala Procesiune de Bobotează, de la catedrală până pe faleza Cazinoului Constanţa;
- ora 12.00, ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba de sfinţire mare a apei pe faleza Cazinoului. La sfârşitul acesteia, ÎPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului;
- ora 16.00, arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de Sfinţire mare a apei la debarcaderul din localitatea Ovidiu (str. Primăverii);
- ora 17.30, ÎPS Teodosie va oficia slujba vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din municipiul Constanţa (zona Cora), care îşi serbează hramul a doua zi.


Citeşte şi:

Pregătiri pentru Sărbătoarea de Bobotează. ÎPS Teodosie face precizări legate de organizare (galerie foto + video)

Au început pregătirile pentru Bobotează la Arhiepiscopia Tomisului. IPS Teodosie anunţă ultimele detalii (galerie foto)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Contre între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și ÎPS Teodosie! Au voie sau nu fumătorii să bea Agheazmă Mare?

10 Jan 2024 1088

Boboteaza 2024 Un tânăr a recuperat toate cele trei cruci aruncate în Dunăre la Hârșova! ÎPS Teodosie - „A fost puțin egoist“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 5234

Bobotează Medgidia 2024 Cristian Tranulea, vicecampion mondial, a recuperat crucea aruncată în Canalul Dunăre - Marea Neagră (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 2357

Tânărul care a recuperat primul crucea aruncată în mare la Constanța, își serbează mâine onomastica (VIDEO)

06 Jan 2024 1144

ARSVOM, alături de Arhiepiscopia Tomisului, la slujba de Bobotează! Imagini surprinse în Portul Tomis (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 871

Prefectul județului Constanța, la slujba de Bobotează de la Medgidia! Cine este cel care a recuperat crucea aruncată în Canalul Dunăre-Marea Neagră (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 904

Un sportiv care se pregăteşte pentru Campionatul european de înot în ape îngheţate a recuperat crucea aruncată în Dunăre la Tulcea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 875

Un bărbat a recuperat pentru a patra oară, în ultimii 12 ani, Crucea sfinţită aruncată în Dunăre la Brăila

06 Jan 2024 766

Constanța Două care trase de boi, transportă butoaie cu apă sfințită pentru credincioșii care nu au ajuns la slujbă! Pe ce traseu circulă (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 953

Tensiuni la intrare în Portul Constanța, în ziua de Bobotează. Iată ce a cauzat nemulțumirea oamenilor (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 2001

Boboteaza, sărbătorită și la Tulcea (FOTO)

06 Jan 2024 714

Bobotează 2024 la Constanța Un tânăr curajos din Alba Iulia a venit până la Constanța pentru a prinde o cruce! Și a reușit! (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 1585

Bobotează 2024 la Constanța Cine este unul din curajoșii care a prins crucea de Bobotează și ce va face cu ea (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 3228

Bobotează 2024 la Constanța LIVE VIDEO. Trei cruci aruncate în apele mării de Bobotează. Curajoșii, pregătiți (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 1832

Bobotează 2024 la Constanța Fotoreportaj. Oamenii celebrează cu mic cu mare evenimentul de Bobotează de la malul mării (FOTO +VIDEO)

06 Jan 2024 1058