Social

IPS Teodosie l-a recompensat pe Sercin Ristea, eroul care a scos doi oameni din apa lacului Tăbăcărie



IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a recompensat astăzi dragostea jertfelnică a taximetristului Sercin Ristea, acordându-i Diploma de Recunoștință, o Biblie, o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce a rostit pilda samarineanului milostiv, și o carte de învățătură de credință, editată de către Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

IPS Teodosie a fost impresionat de dragostea copleșitoare și de curajul salvatorului și a arătat că, deși este de religie islamică, Sercin Ristea a considerat că aproapele nostru este orice om de orice religie, cum a arătat Mântuitorul. Deși mulți priveau, nimeni nu s-a încumetat la gestul salvator, iar Dumnezeu l-a ales pe Sercin să facă această faptă bună.

Sercin Ristea a relatat Arhiepiscopului cum s-a întâmplat accidentul și a mărturisit că „n-a mai văzut nimic” atunci când a aflat că este vorba de un copil, deși apa era foarte rece.  

Reamintim că, în data de 25 februarie, Sercin Ristea a salvat de la moarte două persoane captive, aflate într-o mașină căzută în lacul Tăbăcărie.  Este vorba despre un copil de 9 ani și un bărbat de 63 de ani.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.