Jucați la loto Report de aproape 20 de milioane de lei la Joker



Categoria I a jocului Joker înregistrează un report de aproape 20 de milioane de lei pentru tragerea de duminică, cel mai mare din istoria acestui joc, în timp la aceeaşi categorie la Loto 6/49 reportul depăşeşte 2,45 milioane de lei, anunţă reprezentanţii Loteriei Române.
În luna mai, Loteria suplimentează pentru fiecare tragere Loto 6/49, fondul de câştiguri al categoriei I cu câte 50.000 de lei.

Potrivit sursei citate, duminică, 13 mai, vor avea loc noi extrageri la jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la extragerile de joi, 10 mai, Loteria Română a acordat 21.009 câştiguri în valoare totală de 793.755,25 lei.

Astfel, la categoria I a jocului Joker, se înregistrează cel mai mare report din istoria acestui joc: peste 19,77 milioane lei (circa 4,26 milioane de euro), iar în cazul în care premiul s-ar câştiga, acesta ar fi cel mai consistent de când a fost lansat acest joc.

„La categoria I a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report în valoare de peste 2,45 milioane de lei (aproximativ 530.000 de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,46 milioane lei (peste 315.600 euro). La Noroc Plus, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 228.500 de lei (aproximativ 50.000 de euro). La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 22.000 de lei, iar la Super Noroc, la aceeaşi categorie, reportul este de aproximativ 20.000 de lei”, informează comunicatul instituţiei.
Pe data de 10 mai, la tragerea Loto 6/49, categoria a II-a, s-a înregistrat un câştig în valoare de 78.948,19 lei, biletul fiind jucat la agenţia 74-091 din Bucureşti şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/ 49 şi o varianta la Noroc.
 
Loteria Română a anunţat că în primele patru luni din acest an a acordat 2.428.360 de câştiguri în valoare totală de peste 75 milioane de euro.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Loteria Română Premii substanțiale puse în joc la tragerile Loto de joi

15 Apr 2024 491

Rezultatele tragerilor Loto de duminică, 14 aprilie 2024. Lista numerelor câștigătoare

14 Apr 2024 997

Loto 6/49 Marele premiu în valoare de peste 1,94 milioane de euro a fost câștigat

12 Apr 2024 536

Tragerea specială la Loteria Română. Lista completă a numerelor câștigătoare

07 Apr 2024 829

Report de peste 1,86 milioane de euro la Noroc şi de 1,66 milioane de euro la Loto 6/49

07 Apr 2024 432

Loteria Română Noi șanse de câștig la tragerile Loto din 7 aprilie. Iată ce premii sunt puse în joc

05 Apr 2024 551

Rezultatele tragerilor Loto - Numerele câștigătoare de joi, 4 aprilie 2024

04 Apr 2024 800

Noi trageri la Loto, joi 4 aprilie 2024. Câștiguri de peste 1,56 milioane de euro

01 Apr 2024 585

Rezultatele extragerilor Loto de duminică, 31 martie 2024

31 Mar 2024 791

Loteria Română Noi șanse de câștig la tragerile Loto din 31 martie. Iată ce premii sunt puse în joc

29 Mar 2024 532

Loteria Română Joi, noi trageri Loto. Ce sume pot ajunge în buzunarele românilor norocoși

28 Mar 2024 604

Loteria Română Joi, 28 martie, vor avea loc noi trageri Loto. Ce câștiguri sunt preconizate

25 Mar 2024 529

Loteria Română a lansat o platformă prin care pot fi achiziționate bilete la cele mai cunoscute jocuri

25 Mar 2024 879

Noi șanse de câștig la tragerile Loto din 24 martie. Ce premii sunt în joc?

24 Mar 2024 554

Loteria Română Premii substanțiale puse în joc la tragerile loto de duminică

22 Mar 2024 603