Legenda comorii ascunse sub lacul Taşaul

Mai demult, spun bătrânii, ostrovul liniştit din lacul Taşaul era locuit de nişte călugări, care trăiau retraşi de lume, ca nişte schimnici. Vorba vine „ca nişte schimnici”. Aveau călugării aceştia, în ostrov, o casă de piatră - pe marginea dinspre Luminiţa (Şah-man), adică spre Soare-răsare şi Miază-noapte, ale cărei pietre, scormonite şi împrăştiate din temelie, se mai văd şi astăzi. Dar călugării din ostrov, în loc să-şi petreacă vremea în post şi rugăciuni de pocăinţă şi în loc să se ţină de milostenii, ieşeau la drumul mare şi-i jefuiau pe bieţii călători. Banii strânşi îi ascundeau în insulă, într-un loc numai de ei ştiut. 

În felul acesta, prefăcuţii călugări au adunat o comoară numai din bani de aur şi cu blestem mare s-au legat şi prin groaznic jurământ ca niciunul dintre ei să nu scoată comoara din pământ. „Decât să se bucure numai unul dintre noi, mai bine să o scoată şi să se pricopsească orice străin asupra căruia va cădea norocul”, spuneau cuvioşii călugări, căci doar asudaseră şi se trudiseră cu toţii pentru agonisirea ei.

Mai târziu, descoperiţi şi urmăriţi poate de oamenii din vremea aceia, s-au împrăştiat schimnicii din ostrov, fiecare pe unde a putut, lăsând comoara îngropată. Pe atunci nu erau sate în jurul limanului Taşaul, de aceea nimeni, până hăt târziu, n-a răscolit pământul din „Insula fără nume”, ca să dea de comoară. Dar nici mai apoi, când s-au ridicat satele din jurul ghiolului, nimeni n-a putut descoperi, cu toate că nu puţini au fost aceea care au cercetat locul.
Iar bogata comoară de aur aşteaptă şi acum pe omul curat la suflet care s-o viseze şi s-o scoată din locul împietrit de blestemul şi jurământul călugărilor.

Sursa: „Legende dobrogene”, de Titus Cergău şi Emanoil Papazissu (1946)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța, primele detalii despre bărbatul din Năvodari găsit mort!

13 May 2023 2335

Județul Constanța Accident rutier cu victimă în zona lacului Tașaul

11 Jul 2021 1914

Județul Constanța Barcă, răsturnată pe lacul Tașaul. Intervin salvatorii

24 Mar 2019 1844

Județul Constanța. Pescar agresat și tâlhărit în timp ce se afla cu barca pe lacul Tașaul. Suspecții depistați și reținuți de polițiști

15 Mar 2019 1718

UPDATE Persoană decedată pe lacul Tașaul

15 Jan 2015 2051

O altă legendă a comorii îngropate în lacul Taşaul

25 Oct 2014 7475

Moment istoric 30 de ani de când s-a hotărât construirea Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari

21 Jul 2014 6097

Oameni de afaceri din țară și din străinătate, într-o acțiune off-road în zona Cheile Dobrogei

15 May 2014 2641