Localitatea se modernizează pe zi ce trece SC Termica Distribuţie SRL Năvodari continuă lucrările de infrastructură

Lucrările de amenajare a străzilor, a spaţiilor verzi, a parcărilor şi a piaţetelor continuă în oraşul Năvodari. Angajaţii societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL lucrează la foc continuu pentru a termina lucrările în curs de execuţie.

În scurt timp, se va finaliza parcarea din zona blocului H4, de pe strada Cabanei. Spaţiul va putea găzdui până la 50 de automobile aparţinând celor care locuiesc în această zonă. „Lucrările au avansat şi la parcarea de pe strada Rândunelelor, din zona blocului R7. A rămas doar să o asfaltăm“, a declarat Alexandru Manu, directorul SC Termica Distribuţie Năvodari. Acesta a anunţat că o altă parcare va fi amenajată de către angajaţii societăţii, tot pe strada Rândunelelor, în zona blocurilor R1, R2 şi RA1. Mai mult, cei care locuiesc pe strada Liniştii vor beneficia, cât de curând, de canalizare. În acest sens, se lucrează la finalizarea documentelor care au stat la baza proiectului privind realizarea reţelei de canalizare.

„Aşteptăm finalizarea proiectului care stă la baza derulării lucrărilor de canalizare de pe strada Liniştii, o zonă importantă în proiectul de dezvoltare a oraşului. Vorbim despre o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, care ne costă 700.000 de lei“, a declarat directorul Alexandru Manu. Ulterior, strada va fi asfaltată şi vor fi amenajate locuri de parcare. În aceeaşi ordine de idei, amintim că năvodărenii care locuiesc pe străzile Rândunelelor şi Pescăruşului au la dispoziţie o nouă piaţetă. În acest spaţiu se găsesc două fântâni arteziene, jardiniere, bănci de odihnă şi multă verdeaţă. Tot aici a fost amenajată şi o platformă betonată, unde vor fi montate tobogane, leagăne şi alte obiecte de joacă. Piaţeta se află în zona blocurilor R4-R5, lângă punctul termic 8. Valoarea investiţiei s-a ridicat la suma de 500.000 de lei.
Aşadar, oraşul Năvodari a trecut prin schimbări majore în ultimii ani, ceea ce a dus şi la creşterea numărului de turişti. Pentru toate lucrările de infrastructură, SC Termica Distribuţie SRL Năvodari investeşte mii de euro în scopul dezvoltării şi modernizării localităţii. Se lucrează în toate cartierele, pentru a se răspunde solicitărilor cetăţenilor. Zi de zi, în fiecare cartier sunt efectuate lucrări de întreţinere a trotuarelor şi a pavelelor, dar şi a bordurilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Vasile

11 Jun, 2014 23:24

Afirmatia ca se lucrează in toate cartierele nu e corecta.In Mamaia Sat nu se face nimic in condițiile când impozitele sunt plătite de locuitori la nivelul celor din Constanta?Primaria nu a reușit sa dea numere la loturile cetățenilor.Personal am depus cerere de 5 ani si nu am încă număr.Se aude domnule Primar?Verificati!

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Decizie definitivă a instanței în procesul prin care Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă primită de la Garda de Mediu

20 Apr 2024 378

Dosarul se află la Tribunalul Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă redusă la jumătate, primită de la Garda de Mediu

12 Apr 2024 583

Cumpărări directe Constanța Serconstruct Roads SRL va încasa de la Termica Distribuție Năvodari SRL peste 900.000 lei. Iată ce servicii va presta (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 422

Cumpărări directe Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL închiriază cilindri vibrocompactori (DOCUMENT)

31 Mar 2024 602

Cumpărări directe Constanța Serconstruct Roads SRL, contract semnat cu Termica Distribuție Năvodari SRL (DOCUMENTE)

28 Feb 2024 696

Firme Constanța Au fost numiți administratori provizorii la Termica Distribuţie Năvodari SRL

02 Feb 2024 802

Decizie a Tribunalului Constanța în dosarul în care părți sunt Drumuri Județene Constanța SA și Termica Distribuție Năvodari SRL

03 Jan 2024 903

Mandatele membrilor Consiliului de Administrație al Termica Distribuție Năvodari SRL, reînnoite

28 Nov 2019 1550

S-a majorat capitalul social al Termica Distribuție Năvodari SRL, societate deținută de Primăria Năvodari

11 Jun 2019 1598

Un nou administrator în Consiliul de Administraţie al societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL

11 Apr 2019 2365

Orașul Năvodari, fără apă caldă și căldură!

26 Feb 2018 3060

Termica Distribuţie Năvodari SRL şi grija faţă de locuitorii oraşului

31 Jan 2017 2277

Zeci de străzi reabilitate, locuri de parcare şi noi parcuri Termica Distribuţie Năvodari SRL, la ora bilanţului

15 Dec 2016 3231

Angajaţii Termica Distribuţie Năvodari SRL au grijă de modernizarea oraşului. Mai multe străzi intră în reabilitare (galerie foto)

12 Dec 2016 2173

Bucurie şi voie bună Copiii angajaţilor Termica Distribuţie Năvodari SRL, vizitaţi de Moş Nicolae

08 Dec 2016 2939