Lunea Rusaliilor, zi de prăznuire a Sfintei Treimi - modelul desăvârşirii spirituale

În fiecare an, în prima zi după Rusalii, sărbătorim Sfânta Treime. Această sărbătoare a fost aşezată imediat după Pogorârea Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Sfintei Treimi, pentru a arăta că mântuirea oamenilor de păcat este opera Sfintei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărârea şi făgăduinţa Răscumpărării, a Fiului, prin Patimi şi Înviere, şi a Duhului Sfânt, prin venirea Sa la Cincizecime.
 
Învăţătura despre Sfânta Treime este fundamentul credinţei creştine. Această taină a Fiinţei divine depăşeşte raţiunea umană, dar fiind descoperită oamenilor prin grija lui Dumnezeu, ea este primită prin credinţă. Încă din rai, omul a putut să se bucure de iubirea infinită care leagă cele trei Persoane divine: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Modelul suprem de viaţă, pe care ni-l oferă Sfânta Treime, este principiul după care a fost creată întreaga lume. Ne putem desăvârşi spiritual numai dacă urmăm acest model de iubire şi de trăire. Deoarece la Cincizecime se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Sfintei Treimi, Biserica a stabilit o zi de cinstire deosebită a Sfintei Treimi. Această zi a fost aleasă imediat după sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor de păcat este opera Sfintei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărârea şi făgăduinţa Răscumpărării, a Fiului, prin Patimi şi Înviere, şi a Duhului Sfânt, prin venirea Sa la Cincizecime.
 
După Pogorârea Sfântului Duh, s-a întemeiat prima comunitate creştină şi a luat fiinţă Biserica văzută. Biserica în care este prezent Iisus Hristos prin Sfântul Duh aduce pe pământ Sfânta Treime, pentru ca oamenii să intre în comuniune cu ea. De aceea, botezul, adică actul de intrare în Biserică, se face în numele Sfintei Treimi. Orice rugăciune începe cu formula de mărturisire a credinţei în Sfânta Treime: „În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh“. De asemenea, orice slujbă a celor şapte Sfinte Taine începe cu binecuvântarea preotului: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh...“. Acest lucru arată că orice slujbă adresează primele laude Sfintei Treimi. Cultul Sfintei Treimi este mult mai important decât cel închinat sfinţilor, pentru că fiecare Persoană divină este venerată ca Dumnezeu, în timp ce sfinţii sunt cinstiţi ca oameni care s-au desăvârşit. De asemenea, credincioşii fac semnul Sfintei Cruci şi rostesc formula de mărturisire a credinţei în Sfânta Treime, pentru a chema Persoanele Sfintei Treimi să sălăşluiască în sufletele lor, pentru a le desăvârşi.
 
Sursa: Ziarul Lumina

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Câte zile libere vor avea românii în 2024. Doar 13 pică în zile lucrătoare

23 Dec 2023 1191

ISU Iași Buletin informativ 06.06.2023

06 Jun 2023 944

Garda de Coastă Vama Veche, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei, în minivacanța de Rusalii

06 Jun 2023 1441

Minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii la Constanța Sute de persoane internate de urgență la Spitalul Județean

06 Jun 2023 1158

ISU Prahova Comunicat de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 745

IPJ Bacău Comunicat de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 724

ISU Bihor Comunicat de presa - 06.06.2023

06 Jun 2023 780

Haine „de firmă“ fake descoperite de jandarmi în staţiunea Mamaia (FOTO)

06 Jun 2023 1870

IPJ Bistrița-Năsăud REZULTATE ACTIUNI 1-5 IUNIE

06 Jun 2023 593

ISU Harghita Buletin informativ 06.06.2023

06 Jun 2023 685

Sute de misiuni ale pompierilor ISU Dobrogea în minivancanța de Rusalii

06 Jun 2023 875

Poliția de Frontieră Rezultate în perioada minivacanţei de Rusalii. Care a fost cea mai cea mai tranzitată frontieră

06 Jun 2023 980

Pericol în trafic la Constanța! Mai mulți șoferi drogați, depistați în minivacanța de Rusalii

05 Jun 2023 1024

Județul Constanța Sute de amenzi aplicate de polițiști în minivacanța de 1 iunie și Rusalii

05 Jun 2023 924

Cum se circulă pe DN39 Mangalia-Constanța, în zona Eforie Nord (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jun 2023 1651