Mamaia, fără apă din cauza Electric Montaj SRL

Raja_muncitori.jpgMuncitorii societăţii Electric Montaj SRL, firma care efectuează nişte lucrări pentru Electrica Dobrogea, au rupt, ieri, conducta de oţel cu diametrul de 350 mm ce alimentează o parte din abonaţii din staţiunea Mamaia.

Avaria s-a produs în faţa staţiei Radio Vacanţa. Conform legislaţiei în vigoare, reprezentanţii firmei trebuiau să solicite şi să obţină de la SC RAJA SA Constanţa avizul şi asistenţa tehnică pentru executarea lucrărilor. În ciuda prevederilor legale, lucrătorii societăţii nu au solicitat nici avizul şi nici asistenţa tehnică, şi au demarat lucrările. Totul s-a întâmplat ieri când, în jurul orei 12.15, în timp ce efectuau nişte lucrări de subtraversare prin forare, muncitorii de la societatea Electric Montaj SRL rupând conducta de 350 mm cu foreza.

Imediat, ce au fost anunţaţi, reprezentanţii RAJA, pentru a limita pagubele şi pentru a se putea interveni în remedierea avariei, au întrerupt furnizarea apei potabile pe conductă între 12.30 şi 20.00. Astfel, toţi abonaţii agenţi economici din perimetrul delimitat de hotelurile Parc şi Aurora au rămas fără apă în acest interval.

„Reprezentanţii Electric Montaj SRL nu au nici o scuză pentru ceea s-a întâmplat. Conform legii, tocmai pentru evitarea unor astfel de situaţii grave, cu repercusiuni asupra abonaţilor, aceştia erau obligaţi să obţină avizul şi asistenţa tehnică din partea RAJA Constanţa pe toată perioada de desfăşurare a lucrărilor. În aceste condiţii, societatea Electric Montaj SRL va trebui să suporte pierderile înregistrate, dar şi costurile lucrărilor de reparaţii necesare, în caz contrar SC RAJA SA Constanţa va depune plângeri penale împotriva reprezentanţilor societăţii pentru distrugere de bunuri. Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va relua furnizarea apei potabile imediat ce vor fi finalizate lucrările de reparaţii", a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al SC RAJA SA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CN APM Constanța cumpără sistem de supraveghere video clădiri (document)

09 Sep 2020 1869

Primăria Mangalia a încheiat un contract pentru cogenerare în centrale termice cu o firmă controlată de italieni (document)

06 Oct 2018 2091