Marta-Ermionia Budu, „tartora“ la Cardio-VascularaPatrut, dat afara de la Spitalul Judetean

medic_mircea_patrut_01.jpgCăpăţână: „Da, pe 6 august i-a fost desfăcut contractul de muncă domnului dr. Pătruţ în urma încălcărilor prevederii regulamentului de ordine interioară, a fişei postului şi a ordinului de ministru“

Prof. Mircea Pătruţ a aflat cu stupoare, ieri, că i-a fost desfăcut contractul de muncă.

Cu alte cuvinte, cel care a condus până de curând Clinica de Chirurgie Cardio-Vasculară a fost pus pe făraş de către conducerea unităţii sanitare pe motiv de nerespectare a mai multor regulamente şi ordine de ministru. Numai că, decizia de desfacere a contractului de muncă, luată vineri, în cadrul Comisiei de disciplină a SCJU, nu i-a fost înmânată medicului Pătruţ. „Avocata mea m-a sfătuit să nu mă duc la comisia de vineri. Şi nu m-am dus. Astăzi (n.r. ieri) am auzit că au venit deciziile. M-a sunat asistenta şefă, Eliza Ilie, şi mi-a spus că ei i-au desfăcut contractul de muncă. Dar decizia mea nu am văzut-o şi nici nu a mai citit-o altcineva“, a declarat Pătruţ. Am încercat să discutăm şi cu dr. Liliana Tuţă, directorul medical al SCJU şi şefă a Comisiei de disciplină, însă aceasta a răspuns nervoasă, spunând că este în concediu, apoi a trântit telefonul. Însă Dănuţ Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean, a confirmat vestea: „Da, pe 6 august i-a fost desfăcut contractul de muncă domnului dr. Pătruţ în urma încălcărilor prevederii regulamentului de ordine interioară, a fişei postului şi a ordinului de ministru. Acesta a fost rezultatul tuturor anchetelor desfăşurate pe secţie“. Managerul a mai precizat că interimatul conducerii secţiei va fi asigurat de dr. Marta Budu „până se va lua o decizie“. Profesorul Mircea Pătruţ a primit pe 29 iulie, din partea conducerii SCJU, notificarea nr. 18227 care spunea că de la data emiterii este revocat din funcţia de şef al Şecţiei Clinice de Chirurgie Cardio-Vasculară din cadrul SCJU Constanţa, pe motiv de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor ce îi reveneau, în conformitate cu dispoziţiile art. 8, pct. A2 din contractul de administrare nr. 4/2008. În urma acestei măsuri, medicul a dat în judecată Spitalul Judeţean. La Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul cu nr. 9600/118/2010 având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gogu

10 Aug, 2010 16:54

Draga Ella, Infractorul Patrut s-a autolinsat prin gravele faradelegi pe care le-a comis. Sa stii ca NU e un profesionist, din contra este un IMPOSTOR! Drame a lasat in urma peste tot pe unde a lucrat, este si un mare cabotin , v-a facut capul calendar cu operatii SIMPLE pe care le-a prezentat ca mari "succesuri "!Sa nu-ti para rau de el, este un individ complet lipsit de caracter, un mitoman periculos care a primit la Constanta, ce-i drept mai dur ca oriunde, ce a primit peste tot pe unde a fost : un sut in fund!

ella

10 Aug, 2010 15:19

rusine Constanta! I ai lasat pe sarlatanii astia sa l linseze pe Patrut! O fi fost el spagar, dar era un fff bun profesionist. Singura lui problema a fost ca nu era Dumnezeu si nu putea salva chiar pe oricine.

gicu

10 Aug, 2010 11:53

Capatana, pe tine cand te concediezi?

...

10 Aug, 2010 09:01

bravo,afara cu impostorul

ina

10 Aug, 2010 07:55

Perfect, corect, tardiv. Individul asta a distrus o bijuterie de sectie. Aveti grija pe cine aduceti a doua oara, ca e Bucurestiul plin de lepre. Nu va luati dupa reclama, ca la asta. Angajati mai bine o firma de recrutare, cereti referinte, aflati ce rezultate au asa zisii mari chirurgi, care nu-si gasesc loc de munca in Europa, dar sunt profesori aici.Sfatul meu: cautati in Banat si Transilvania.

Articole asemanatoare

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 311

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 304

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 459

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 372

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 390

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 740

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 741

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 479

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 636

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 729

Vineri, ziua pronunțării Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, intră „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“

15 Apr 2024 635

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 15 aprilie 2024?

15 Apr 2024 1314

Mesajul Israelului la atac „Vom răspunde Iranului prin acţiune, nu prin cuvinte"

14 Apr 2024 421

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 794

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 417