Meniu de sărbătoare de Buna Vestire, oferit de echipa Arimex Comexim 2000 SRL pacienţilor din Constanţa

Buna Vestire, cunoscută şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, se sărbătoreşte pe data de 25 martie a fiecărui an şi este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului. Buna Vestire este o sărbătoare creştină care marchează momentul în care Fecioara Maria a fost anunţată de către Arhanghelul Gabriel că va concepe şi va deveni mama lui Iisus din Nazaret. Tradiţia spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat. Străbunii credeau că cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul.
 
Echipa Arimex Comexim 2000 SRL, cea care se îngrijeşte de hrana de zi cu zi a pacienţilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, secţiile de la Agigea, Eforie, Palazu, Dermato-Venerice, de la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase Constanţa şi de la Spitalul CFR, nu a uitat de marea sărbătoare şi a pregătit un meniu de zile mari.
 
La micul dejun, pacienţii vor servi ceai Lipton cu lămâie, unt, crenvurşti din piept de pui, telemea de vacă, parizer ţărănesc, ouă fierte, brânză de vaci, gem de căpşuni, caş proaspăt de vacă, iar la supliment - biscuiţi, lapte dulce, iaurt natural.
 
La masa de prânz, pacienţii vor avea parte de borş de crap românesc, ciorbă ţărănească de crap, supă lipovenească de crap, supă de peşte cu orez şi legume, păstrăv la cuptor cu mămăliguţă, file de cod pane şi piure de cartofi, cotlet de crap la tavă, cartofi natur şi lămâie, plachie de macrou cu mămăliguţă, iar la desert - cornuri cu ciocolată, fantezie cu rahat, prăjitură cu ciocolată, măr copt cu stafide, mere şi portocale.
 
Pentru cină, angajaţii Arimex Comexim 2000 SRL au pregătit pentru toţi pacienţii ceai Lipton cu lămâie, pilaf cu legume şi pipote de pui, spaghete milaneze, friptură de pui la cuptor şi spanac cu orez, budincă de spaghete cu brânză de vaci şi stafide, iar la desert - biscuiţi şi prăjitură de casă.
 
„Sărbătoarea Bunei Vestiri, prezentă în Postul Sfintelor Paşti, face ca atmosfera de pocăinţă şi întristare să fie înlocuită cu bucuria nemărginită, adusă de anunţul îngerului. Să împărtăşim cu toţii această bucurie, şi, precum Fecioara Maria, să rostim cele mai importante cuvinte spuse vreodată de un om până la Fiul Domnului: «Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul Tău!» Pentru că cel mai important pentru însănătoşirea şi mântuirea noastră este supunerea şi încrederea deplină faţă de Cuvântul şi faţă de voia lui Dumnezeu.
 
Şi fie ca raza de lumină a Bunei Vestiri să aducă tuturor pacienţilor internaţi însănătoşire grabnică, să le tămăduiască sufletele şi trupurile, să le dăruiască pace sufletească, să le dea putere să învingă toate greutăţile zilelor ce vor urma“, a declarat Vergil Drăghici, administratorul societăţii Arimex Comexim 2000 SRL.
 
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 509

Arimex Comexim 2000 SRL Constanța - „Fii milos și fii smerit!”

17 Apr 2024 470

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, cu ocazia 8 Martie - „Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia veche de aproape 8000 de ani”

08 Mar 2024 877

De 1 Martie, Arimex Comexim 2000 SRL a oferit pacientelor din Constanţa flori, mărţişoare, iconiţe, zâmbete şi un meniu delicios!

01 Mar 2024 965

Meniu special de Revelion pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2023 1508

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1381

Meniu de Crăciun oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

24 Dec 2023 1384

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete Deschise“„Arată că îţi pasă! Fii bun! Fii Miracolul! Fii și tu un Moş Crăciun! Primește și dăruiește!”

10 Dec 2023 1282

Sf. Apostol Andrei și 1 Decembrie Meniu de sărbătoare oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

30 Nov 2023 1484

Sfinții Mihail și Gavril Meniu special pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Nov 2023 1383

Arimex Comexim 2000 oferă un meniu special de Sfântul Dimitrie pentru pacienții din Constanța

25 Oct 2023 1470

Asociația Suflete Deschise, apel pentru toți creștinii. „Fii milos, precum Hristos!”

11 Sep 2023 1461

Nașterea Maicii Domnului. Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Sep 2023 1494

Adormirea Maicii Domnului Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

14 Aug 2023 1602

Arimex Comexim 2000 SRL, meniu special pentru pacienții din spitalele din Constanța

05 Jun 2023 2178