Mesajele cititorilor venite pe Facebook De ce sunt tăiaţi copacii din zona Billa Constanţa? (galerie foto)

Pe pagina de Facebook a cotidianului ZIUA de Constanţa un utilizator ne-a semnalat că în zona magazinului Billa de pe Şoseaua Mangaliei şi în faţa Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa au fost tăiaţi mai mulţi copaci.
 
Pentru a elucida misterul copacilor tăiaţi am discutat cu George Coman, şeful Serviciului Spaţii Verzi din Primăria Constanţa, care ne-a comunicat că au fost doborâţi la pământ doar pomii bătrâni, care riscau să cadă peste maşinile parcate, dar şi peste pietoni. „Sunt tăiaţi toţi plopii canadieni bătrâni din următoarele motive: sunt foarte bătrâni, casanţi şi produc alergii prin puful lor de primăvară/vară. Constituie pericol pentru persoane, imobile şi maşini parcate sau în trafic. De altfel, din ei deja începuseră să cadă crengile. Am demarat tăierea în zona DSVSC, dar vom continua pe Şoseaua Mangaliei până la gară”, a declarat George Coman. Cât priveşte arborii de esenţă nobilă, cum ar fi platanii, castanii şi teii, aceştia nu sunt tăiaţi. „În locul plopilor canadieni tăiaţi, vor fi plantaţi arbori de esenţă nobilă, adică platani, castani şi tei”, a mai adăugat şeful Serviciului Spaţii Verzi din Primăria Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Trafic blocat în zona Gară spre Far (FOTO+VIDEO)

10 Jul 2023 1709

Șantier în Constanța Bulevardul 1 Mai a intrat în plină reabilitare! Pe unde se mai poate circula (FOTO)

10 Jul 2023 1251

Atenție, șoferi! Se asfaltează bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța

09 Jul 2023 1459

Intersecțiile de la Gară și de la Far vor fi asfaltate! Până când vor rămâne în reabilitare

07 Jul 2023 1146

Ce spune IPJ Constanța despre accidentul rutier produs pe Șoseaua Mangaliei. Două femei au fost rănite (VIDEO)

30 Mar 2023 9089

UPDATE. Imagini de la fața locului Accident rutier în Constanța! Mai multe persoane implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2023 8321

Accident în Constanța! Pieton lovit de mașină

21 Aug 2020 1522

Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța. Victima, un pieton

15 Feb 2020 4185

Pieton rănit în urma unui accident rutier produs pe Șoseaua Mangaliei din Constanța

13 Nov 2019 1466

Carrefour Market de pe Șoseaua Mangaliei din Constanța devine Supeco. Când va avea loc deschiderea oficială (galerie foto)

29 Sep 2019 5561

Pe şoseaua Mangaliei din Constanţa, lângă Carrefour, va fi ridicat un bloc de opt etaje. Cine este investitorul (document)

19 Dec 2018 2944

Constanţa. Accident rutier pe şoseaua Mangaliei. O femeie, lovită de autoturism

22 Aug 2018 2244

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța. O persoană a fost grav rănită (galerie foto)

15 Jun 2018 6660

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier grav pe Șoseaua Mangaliei, în Constanța. O familie a fost spulberată de o mașină. Copil de trei ani decedat (galerie foto+video)

21 Feb 2018 27203

Alerta maximă. Explozie într-un bloc, pe strada Timonei, din Constanţa. Doi tineri sunt transportați la spital (galerie foto + video)

24 Jun 2017 11499