Mii de credinciosi vor lua lumina in parcul Tabacarie

Pregatiri pascale pentru detinutii de la Poarta Alba

Dupa Craciun, cea mai frumoasa sarbatoare de familie este Pastele.Pentru crestini, aceasta semnifica o mare sarbatoare, cand toata lumea se umple de lumina. Saptamana Patimilor, pe care o traversam acum, ne face sa ne umplem de bunatate si sa asteptam smeriti Invierea Mantuitorului. In aceasta perioada, in toate bisericile crestine din tara au loc deniile, prilej cu care se fac cunoscute toate chinurile prin care a trecut Iisus, de la sosirea la Ierusalim si pana la moartea Sa pe cruce.

Patimile lui Iisus

Pe parcursul acestei saptamani, oamenii se pregatesc pentru cea mai mare sarbatoare a crestinatatii, care este anticipata cu deniile. Prima denie pascala se tine chiar in seara zilei de Florii, Duminica. In primele trei zile are loc pregatirea pentru a intra pe drumul suferintelor lui Iisus. Luni, la denie, este pomenit Iosif. Acesta fusese vandut de fratii sai pe 30 de arginti. Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, care s-a uscat, blestemat fiind de Domnul. Marti, denia aminteste de sirul predicilor in care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, moartea si invierea Sa, dar si semnele vremurilor de pe urma. Un accent deosebit se pune pe parabola celor zece fecioare care zabovesc la usa camarii Mirelui. Miercuri, denia aduce in prim-plan pe Iuda, apostolul vanzator, in mintea caruia se coace gandul tradarii, si pe desfranata, femeia devenita marturisitoare, care spala picioarele lui Iisus cu lacrimi pline de cainta si il unge cu mir spre vesnica ei mantuire. Joi este randuita denia celor 12 Evanghelii. In aceasta zi, Iisus a spalat, in semn de mare smerenie slujitoare, picioarele ucenicilor Sai. In aceeasi zi, la Cina cea de Taina, cand si-a adunat ucenicii pentru a celebra Pastele evreiesc, Iisus instituie Sfanta Taina a Euharistiei. Apoi, Iisus se roaga, cu sudori de sange, Tatalui ceresc, in gradina Ghetsimani, si primeste in toiul noptii sarutul lui Iuda, vanzatorul. Vineri este ziua cand Iisus a fost adus la judecata si batjocorit. El isi poarta crucea spre Golgota, unde este rastignit intre doi talhari, dintre care unul, recunoscandu-i nevinovatia si dumnezeirea, se invredniceste de mantuire. La ceasul al noualea, Iisus isi da duhul, iar trupul Lui este luat de Iosif si Nicodim si ingropat, dupa randuiala, intr-un mormant nou, pecetluit si pus sub paza. Sufletul lui Iisus coboara in iad. In seara de vineri se canta in biserici Denia Prohodului, adica slujba inmormantarii Domnului. Sambata este zi de reculegere. Aceasta inchipuie odihna in mormant a trupului lui Hristos in timp ce sufletul lui lumineaza in iad.

Zeci de mii de oua rosii pentru crestini

Credinciosii se pregatesc pentru marea veghe de peste noapte, cand, in toate bisericile ortodoxe, la miezul noptii, preotii vestesc Invierea, vor imparti lumina si vor tine slujba Sfintelor Pasti. Ei vor sfinti pasca, ouale rosii si celelalte bucate. Deniile vor avea loc in toate bisericile crestine din judet si la Catedrala. Slujba va incepe aici in fiecare seara, la ora 18.00. De asemenea, vineri, la ora 11.00, se scoate Sfantul Epitaf. Slujba de Inviere va avea loc atat la Catedrala, cat si la biserica "Sf. Mina" din parcul Tabacarie. In prima zi de Paste va avea loc, la ora 13.30, Liturghia la biserica "Sfintii Trei Ierarhi". Credinciosii vor primi faclii, oua si pasca. De asemenea, la ora 18.00, la Casa de Cultura va avea loc un concert dedicat Sfintelor Sarbatori. Luni seara, la Mangalia, la ora 17.00, va avea loc un concert de Pasti, iar marti va avea loc o slujba pentru detinuti, carora li se vor da cadouri. De altfel, pe tot parcursul acestei saptamani, zece preoti s-au deplasat la detinuti pentru a-i spovedi. Preotii misionari merg, de asemenea, la toate asezamintele in are se afla batrani si copii, iar asistentii sociali au grija la domiciliu de oamenii sarmani care nu au posibilitate sa se pregateasca pentru Paste. A doua zi de Paste va avea loc Sfanta Liturghie la Tulcea. In aceste zile de sarbatoare, Dumnezeu vrea ca toti crestinii sa isi aminteasca de pretul care a fost platit pentru rascumpararea noastra din sclavia pacatului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 364

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 440

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 454

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 507

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 557

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 413

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 330

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 539

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 687

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 682

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 580

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 827

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 638

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 572