Mircea Băsescu - "Fratelui meu îi plac roşiile româneşti din grădină” Preşedintele Băsescu şi roşiile negre de la Ferma 10 Agigea

Aflat ieri la o expoziţie agricolă din Călăraşi, preşedintele Traian Băsescu a povestit cum fratele său Mircea a încercat să-l convingă să mănânce roşii negre, însă nu a reuşit. „Am acasă roşii galbene de-alea mici şi frate-miu mi-a adus la Neptun, tot de la el din grădină, roşii negre. Pe cuvânt că nu-ţi vine să le mănânci alea negre, alea galbene mai merge să le mănânci, dar alea negre, deci culorile astea care sunt anormale... Ce să faci cu ele?", a spus preşedintele.

Pentru a elucida misterul roşiilor negre l-am contactat pe Mircea Băsescu, care ne-a povestit că legumele provin la la Ferma 10 Agigea. „Roşiile negre, de fapt un verde închis spre negru, sunt cultivate la ferma 10 de la Agigea. Acolo avem şi piersici turtite. Este vorba despre o asociere între Global Business & Investments şi Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Constanţa. Acolo avem asemenea minunăţii de legume şi fructe”, ne-a dezvăluit Mircea Băsescu. Cât priveşte gustul legumelor neobişnuite, acesta „este puţin acrişor”, a mai spus Mircea Băsescu, care ne-a mai destăinuit că preşedintelui Traian Băsescu îi plac „roşiile româneşti, din grădină”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 258

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 545

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 353

Cumpărări directe Primăria Costinești cumpără sistem video de supraveghere de la GMB Computers, pentru străzile din comună!

22 Apr 2024 315

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 615

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 546

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 653

Ședinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanţa. Iată ce se va discuta

19 Apr 2024 956

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 246

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1631

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1463

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 840

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 946

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 378

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 508