„Muguraşii" de la „Gala Galaction" au cucerit Turcia

Formaţia de dansuri populare „Mugur de folclor" a Şcolii Gimnaziale ,,Gala Galaction" Mangalia, coordonată de învăţătoarea Georgiana Simionov, a participat la festivalul „XII-th International Bodrum Dance Festival's", care a avut loc în în Bodrum, Turcia, în perioada 25 aprilie - 2 mai.

În cadrul festivalului s-a urmărit atât sărbătorirea Zilei Internaţionale a Dansului, cât şi formarea atitudinii de respect faţă de propria cultură şi faţă de cultura celorlalte popoare prin promovarea valorilor culturale, naţionale şi internaţionale, prin educarea copiilor şi a tinerilor în domeniul artei: dans, folclor, muzică, balet. „Participanţii din Thailanda, Brazilia, Turcia, Georgia, România, India şi China au adus cu ei prospeţime şi s-au manifestat ca adevăraţi ambasadori ai păcii şi înţelegerii, utilizând sunetele şi culorile ca instrumente mijlocitoare pentru a se face înţeleşi de publicul din Bodrum, Didim, fiecare ansamblu şi formaţie purtând cu sine bogăţia culturală proprie fiecărei zone, reprezentată în paradă şi pe scenă", a precizat prof. înv. primar, Dorina Florea, consilierul de imagine al unităţii şcolare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.