Penny a modificat programul şi a stabilit orele de prioritate pentru vârstnici

Cele 257 de magazine Penny deschise în România şi-au schimbat programul începând de ieri, 26 martie, principalele două modificări referindu-se la ora de închidere şi la prioritatea acordată persoanelor în vârstă, conform unui comunicat remis AGERPRES.

Astfel, de luni până sâmbătă, noul program va fi între 07:30 şi 21:00.

Excepţii fac trei magazine care sunt amplasate în centrele comerciale din Braşov, Piteşti şi Piatra Neamţ şi care vor funcţiona de luni până sâmbătă în intervalul orar cuprins între 8:00 şi 21:00.

Duminica, programul va fi 08:00 - 20:00 în oraşele mari precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Satu Mare etc şi 08:00 - 19:00 în oraşele cu sub 100.000 de locuitori, precum Botoşani, Târgu Jiu, Târgovişte, Focşani, Bistriţa, Reşiţa, Tulcea, Călăraşi, Alba Iulia, Giurgiu, Deva, Hunedoara şi altele

Penny Market introduce şi măsuri speciale pentru persoanele vârstnice, de peste 65 de ani.

Pentru ca acestea să poată efectua cumpărăturile în siguranţă, au prioritate în magazin şi la casa de marcat, în intervalul orar 11:00 - 13:00.


Sursa foto: Penny.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reprezentanţii Kaufland, Lidl, Penny, Selgros şi Metro chemați de ANPC la discuții în urma neregulilor majore constatate

07 Dec 2021 1339

Magazinele Profi şi Penny retrag din zeci de magazine produse contaminate cu Salmonella

04 Dec 2021 1763

Undă verde de la Mediu pentru noul magazin Penny Market din Cumpăna, județul Constanța

17 Nov 2021 1236

Parcul Verde din Cumpăna a fost modernizat

09 Nov 2021 698

Accident grav în Hârșova, județul Constanța. Un pieton este inconștient. Intervine elicopterul SMURD

04 Nov 2021 1136

Tulcea Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, la inaugurarea primului centru itinerant pentru copiii cu dizabilități din țară (galerie foto)

22 Sep 2021 1543

Undă verde de la Mediu pentru un nou supermarket în Ovidiu, județul Constanța

21 Sep 2021 762

RAJA Trafic îngreunat pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

14 Sep 2021 866

Județul Constanța Accident rutier în Hârșova. Doi pietoni au fost răniți

01 Aug 2021 2168

ANSVSA Două sortimente de înghețată și unul de mărar mărunțit, retrase de pe piață. Ce trebuie să știe cei care le-au achiziționat

13 Jul 2021 1319

Constanța Pieton, lovit de mașină pe bulevardul Aurel Vlaicu

09 Jul 2021 1615

La Ovidiu, va fi construit un magazin Penny Market

02 Jul 2021 4417

Tulcea Containere pentru colectare haine și încălțăminte, gata de utilizare. În ce zone au fost amplasate

16 Jun 2021 1412

Accident rutier grav în Medgidia. Un autoturism a intrat într-un copac. Doi morți (video)

22 May 2021 8647

Județul Constanța Incendiu la Penny Market, în Agigea

20 May 2021 1466