Persoanele fizice vor putea să își cumpere din nou vechime pentru pensie. Iată proiectul de ordonanță de urgență (document)

  • Ministerul Muncii a publicat în transparență decizională un proiect de ordonanță de urgență prin care persoanele fizice vor putea să își cumpere vechime la pensie
  • În prezent, nu este reglementat acest aspect
  • De la 1 septembrie 2021 noua Lege a Pensiilor va intra în vigoare
  • Ordonanța va acoperi vidul până la intrarea în vigoare a legii mai sus amintite
Persoanele fizice vor avea posibilitatea de a cumpăra din nou vechime pentru pensie, conform unui proiect de ordonanță de urgență publicat în dezbatere de Ministerul Muncii.
În prezent, persoanele fizice sunt lipsite de această posibilitate, deși este planificată să redevină activă în septembrie 2021. Practic, proiectul de OUG va permite cumpărarea vechimii exact până la 1 septembrie 2021, atunci când va intra în vigoare noua Lege a pensiilor.
Potrivit Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, dovada stagiului de cotizare și a veniturilor de natură salarială care constituie bază de calcul a pensiei se face cu carnetul de muncă original/alte documente eliberate de angajator din care să rezulte informațiile necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Având în vedere necesitatea implementării unor măsuri de lărgire a sferei de asigurați ai sistemului public de pensii, care să dea posibilitatea exercitării dreptului fundamental la pensie prin includerea persoanelor care nu au avut calitatea de asigurat şi care optează să achite contribuţia de asigurări sociale pe o anumită perioadă, se propun reglementări de natură a îmbunătăți sistemul de protecţie socială astfel încât persoanele care nu îndeplinesc condiția stagiului minim de cotizare pentru a accede la o categorie de pensii din sistemul public să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale, pe o perioadă de 6 ani anterioarpă datei încheierii contractului de asigurare socială.
Au fost avute în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate care nu au fost asigurați la sistemul public din România.
Măsura legislativă are drept consecinţă evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului public de pensii întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare, şi care, în lipsa îndeplinirii condiţiilor de pensionare, ar apela la sistemul de asistenţă socială, fapt ce ar împovăra bugetul de stat.
Luând în considerare necesitatea instituirii unui cadru normativ care să protejeze dreptul la pensie în situația în care acesta este afectat de faptul că anumite perioade de stagiu de cotizare și venituri nu pot fi valorificate din cauze determinate de pierderea, deteriorarea sau distrugerea carnetelor de muncă sau a altor documente primare, cauze independente de voința solicitanților drepturilor de pensie, se propune completarea art. 159 prin care se urmărește ca, în situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, declarate în condițiile legii, angajatorii au încetat activitatea și/sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) pot fi valorificate pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă, existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare. Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă cât și carnetele de muncă scanate. Situațiile menționate sunt ivite ulterior creării arhivei electronice.
Este absolut necesar crearea cadrului legal pentru folosirea, la stabilirea drepturilor de pensie, a bazei de date ce conține carnetele de muncă scanate cu atât mai mult cu cât persoanele cărora se adresează actul normativ nu mai pot realiza alte venituri din cauza intervenirii riscului bătrâneții; arhiva electronică prevăzută are două componente care cuprind datele preluate din carnetele de muncă și datele rezultate din activitatea de scanare a carnetelor de muncă.
Neadoptarea măsurii legislative propuse are consecințe negative pentru categorii de asigurați ai sistemului public de pensii care se află în imposibilitatea de a dovedi activitatea profesională/veniturile de natură salarială considerent pentru care nu îndeplinesc condițiile de pensionare, respectiv stagiul de cotizare, chiar dacă vârsta standard de pensionare este împlinită.
Apreciind că aceasta constituie în sensul art. 115 alin. 4 din Constituția României, republicată, o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată din cauza efectelor negative ce ar putea fi generate de o eventuală interpretare și aplicare neunitară a legii la nivelul tuturor caselor județene de pensii și având în vedere că o intervenție legislativă efectuată altfel decât pe calea delegării legislative, nu ar fi de natură să înlăture de îndată consecințele negative ale interpretării neunitare, se impune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Neadoptarea acestui act normativ ar duce la imposibilitatea soluționării cererilor de acordare a drepturilor de pensie.
 
Proiectul de Ordonanță de Urgență a fost elaborat împreună cu Casa Națională de Pensii Publice.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Start la cumpărat vechime pentru pensie! Până când se poate și ce condiții sunt impuse

30 Sep 2020 1508

Modificări importante aduse la legea Pensiilor. Ce pot face românii care vor să iasă la pensie

11 Dec 2018 1444

Legea pensiilor. Românii vor putea să îşi cumpere oricând vechime în muncă

12 Aug 2018 4235

Document oficial. Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor (document)

09 Aug 2018 1982

Peste 560 de constănţeni şi-au cumpărat vechime în muncă în baza Legii 186/2016

02 Apr 2017 1349

Parlamentul pregăteşte o lege care permite „cumpărarea“ de vechime în muncă

11 Sep 2016 1728

Eşti navigator? Iată ce trebuie să faci pentru a-ţi spori şansele la pensie!

13 Aug 2016 17525

realitatea.net Profesorii ar putea ieşi la pensie cu 3 ani mai devreme

09 Jul 2016 1434

Românii care lucrează „la negru“ în afară, printre cei vizaţi Cum îţi poţi completa vechimea pentru pensie

11 Jun 2016 6245

Pensii speciale pentru profesorii din sistemul preuniversitar

28 Dec 2015 1485

Grupa I și a II-a de muncă, schimbări radicale

03 Jun 2015 1925

Ce au găsit ofiţerii de la Economic

02 Feb 2012 1149

Activitatea SIF Pensii cu adeverinţe false şi declaraţii false la ORC

02 Feb 2012 1021

Pensionare anticipatã (video)

08 Dec 2010 2661