Peste 80 de tineri, la cea de-a XIX-a ediţie a Programului de internship „Pregătit pentru carieră“ 2019, lansat de KMG International (galerie foto)

KMG International a lansat prin intermediul companiilor sale membre Programul de internship 2019, iar 88 de absolvenţi de liceu şi studenţi din ţară au fost selectaţi pentru a-şi dezvolta competenţele profesionale şi tehnice, în scopul de a urma o carieră de succes în industria de petrol & gaze. Programul se va desfăşura între 1 august şi 30 septembrie, în cinci mari companii ale Grupului: Rompetrol Rafinare, Rominserv, Midia Marine Terminal, Rompetorl Quality Control şi Rompetrol Well Services.
 
Din cei 88 de tineri, 56 vor urma Programul de Internship la Rafinăria Petromidia, 27 - la Rafinăria Vega, iar 5 - la Rompetrol Well Services. În program au intrat 10 studenţi de la Universitatea Politehnică din Bucureşti, 27 de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa, 25 de la Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti, 5 de la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu“ din Năvodari, 7 de la Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii din Constanţa, 10 de la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu“ din Ploieşti, unul de la Universitatea Transilvania din Braşov şi 3 de la Universitatea Maritimă Constanţa.
 
Ieri a avut loc deschiderea oficială a Programului de internship „Pregătit pentru carieră“ 2019, la care au fost prezenţi Yedil Utekov - directorul general al Rompetrol Rafinare, Alexandru Nicolcioiu - consilier al directorului general, Abzal Doszhanov - director general Rominserv,  dar şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ de la care provin tinerii.
 
„Aveţi posibilitatea să vă dezvoltaţi ca specialişti. Cea mai importantă resursă pe care o avem sunt oamenii. Desigur, vă veţi confrunta şi cu multe probleme, pe care le veţi depăşi. Viitorul are rădăcini adânci! Voi trebuie să ştiţi şi istoria Rafinăriei Petromidia, care este cea mai mare din ţară şi cea mai modernă din Europa“, le-a spus tinerilor Alexandru Nicolcioiu, consilier al directorului general.
 
Conţinutul programului este conceput astfel încât tinerii să acumuleze cunoştinţe tehnice de specialitate, dar, în acelaşi timp, să dezvolte şi capacitatea de lucru în echipă şi iniţiativă. Competenţele comportamentului vor fi evaluate pe parcursul programului, iar cele tehnice - la final. Ediţia programului de internship de anul acesta va avea tema „Petromidia 40 de ani“, iar pe durata întregului program, tinerii vor avea ocazia să afle povestea rafinăriei şi să cunoască oamenii care au scris-o.
 
Programele de internship sunt parte a strategiei KMG Internaţional de a investi în resursele umane, nu doar în cadrul companiei, ci şi pentru beneficiul comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea. Potrivit KMG International, sprijinit de cele două platforme industriale, Petromidia şi Vega, precum şi de birourile companiei, programul permite transferul de know-how de la profesionişti către cei din generaţie, aflaţi în primele etape ale carierei. Elevii şi studenţii vor fi instruiţi de către profesionişti ai Grupului din sectoare de activitate precum prelucrarea ţiţeiului şi petrochimia, laborator, întreţinere, planificare, managementul riscului, securitatea ocupaţională şi protecţia mediului. Pe lângă acoperirea completă a materialelor de studiu, accesul la toate procesele din incinta unităţilor şi posibilitatea de a rămâne în cadrul Grupului ca angajaţi, compania oferă 50 de burse pentru un an universitar complet celor mai buni stagiari selectaţi la finalizarea programului. Valoarea unei burse este de 100 de dolari pe lună.
 

Despre KMG International

 
KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în acelaşi timp un cetăţean corporativ responsabil. Deţinut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfăşoară operaţiuni semnificative în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale pe 12 pieţe principale. În România, Grupul deţine rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploieşti, cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905, dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor cu peste 740 puncte de vânzare, 230 staţii GPL, 9.000 de staţii de butelii şi 3 staţii de înmagazinare a GPL, 7 depozite. Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari, în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 16 miliarde de dolari în perioada 2007-2018. KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în acelaşi timp un cetăţean corporativ responsabil.
 
Prin programul Grupului „Împreună pentru fiecare”, compania a implementat 101 proiecte de protecţie a mediului şi a sănătăţii în întreaga ţară. Pe lângă parteneriatul strategic cu societatea civilă, menţionăm sprijinul SMURD, Gala Societăţii Civile, Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu“.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Partener Construct General SRL a bătut palma cu Midia Green Energy SA din Năvodari. Contract de peste 850.000 lei (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 735

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 520

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1697

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1525

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 697

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 753

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 896

Baurzhan Nurgaliyev este noul administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Midia Marine Terminal SRL, din Năvodari

07 Feb 2024 908

Mandat limitat Alexandru Stavarache, numit director economic interimar al Rompetrol Rafinare SA!

01 Feb 2024 968

Firme Constanța Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA actualizează contractul de împrumut pentru centrala în cogenerare de la Petromidia

02 Jan 2024 966

Rompetrol Rafinare SA are doi membri noi în Consiliul de Administraţie

03 Oct 2023 1201

Primăria Constanța achiziționează combustibili. Furnizorul este Rompretrol Downstream (DOCUMENT)

18 Sep 2023 1020

Midia Marine Terminal a finalizat cu succes lucrările la terminalul offshore

01 Sep 2023 989

Firme Constanța O nouă decizie adoptată de Midia Marine Terminal SRL

07 Aug 2023 1290

Midia Green Energy SA are un nou Consiliu de Administraţie!

21 Jun 2023 1559