Podiumul unui concurs internațional de chitară, ocupat de constănţenii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan (galerie foto)

Au susţinut concerte alături de artişti internaţionali de renume, au participat la diverse festivaluri de chitară, cum ar fi: Festivalul Internaţional de Chitară Clasică „Terra Siculorum“ (Odorheiu Secuiesc), Hibernal de Chitară (Bucureşti), Concursul Internațional de Chitară de la Olsztyn (Polonia), Festivalul Internaţional „George Enescu“ (Bucureşti). Vorbim despre trupa Duo Kitharsis, din care fac parte constănţenii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan. Ei au urcat, recent, pe podiumul unei importante competiţii poloneze, adjudecând marele premiu. Juriul, din care a făcut parte şi celebrul chitarist grec Alexis Musurakis, a fost impresionat de prestaţia constănţenilor.

Alexandra Petrișor a absolvit Colegiul Naţional de Artă „Regina Maria“, secţia Chitară clasică, clasa profesorului Constantin Acsinte. Constănţean şi el, Dragoş Horghidan a absolvit Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Ploieşti. Pasiunea pentru chitară i-a determinat pe amândoi să studieze la Conservatorul din Bucureşti, unde s-au întâlnit şi au decis să formeze Duo Kitharsis. După absolvirea cu succes a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa lectorului Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, Duo Kitharsis continuă studiile de master în duo de chitară în Germania, la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Stuttgart. Începând cu anul 2013, cei doi tineri studiază la Conservatorul din Strasbourg, la clasa Duo Melis, care se numără printre cele mai  celebre duo-uri de chitară din lume.

Un palmares bogat



Printre premiile câştigate de-a lungul anilor de Duo Kitharsis, amintim: premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania (ediţia a IX-a, Cluj-Napoca, în 2011), premiul II la Concursul European de Chitară Clasică „Enrico Mercatali“ (ediţia a X-a, Gorizia, Italia, în 2013), premiul „Champagne Mailliard“ la Concursul European de Muzică de Cameră (ediţia 28, Paris, 2014), premiul I la Concursul „Drumul spre celebritate“ (ediţia a  V-a, Bucureşti, 2014), premiul I la Concorso di Esecuzione Musicale Citta di Move di Sacco (ediţia a VII-a, Padova, Italia, 2014), premiul I la Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale (ediţia a II-a, Castel Ritaldi, Italia, 2014), Grand Prix la International Guitar Course & Competition (ediţia a IX-a, Polonia, 2014). Duo Kitharsis a susţinut recitaluri în unele dintre cele mai importante scene ale României, precum: Ateneul Român, Palatul Şuţu, Palatul Cantacuzino. De asemenea, cei doi au fost invitaţi să susţină concerte în Germania, Franţa şi Italia.

Turneu pentru iubitorii de chitară din România



Duo Kitharsis îi va încânta pe iubitorii de chitară din România la începutul lunii august, când în cadrul unui turneu extraordinar organizat de Asociaţia Pro Valores şi Radio România Cultural, cei doi vor interpreta opusuri de Mauro Giuliani, Manuel de Falla, Dušan Bogdanović, Jean-Philippe Rameau și Astor Piazzolla în spaţii turistice românești de mare spectaculozitate, printre care: Palatul Mogoșoaia - Sala Scoarțelor - (sâmbătă, 9 august, ora 12), Castelul Peleș - sala de muzică (duminică, 10 august, ora 16) sau Palatul Marincu din Calafat (sâmbătă 16 august, ora 18). Pentru constănţeni, Duo-ul Kitharsis pregăteşte un concert care va avea loc anul viitor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu cu Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan Poveste de dragoste şi performanţă în doi, în acorduri de chitară (galerie foto)

02 Feb 2017 5030

Lucrări superbe din creaţia compozitorilor italieni, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”

14 May 2015 1984