Primăria va scoate din conturi 214.000 de lei Nouă constănţeni împlinesc, anul acesta, 100 de ani (document)

În şedinţa din 23 februarie a Consiliului Local Municipal Constanţa, aleşii urmează să dezbată şi să voteze proiectul de hotărâre privind modificarea articolului 1 al HCL nr. 3/2002 referitoare la acordarea uni sume fixe persoanelor care au împlinit vârsta de 80 de ani şi cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie.
 
Astfel, ulterior modificării dorite, articolul 1 al HCL nr. 3/2002 va avea următorul conţinut: „Se va acorda suma fixă de 300 de lei persoanelor care vor împlini vârsta de 80 de ani, suma fixă de 500 de lei persoanelor care împlinesc 90 de ani şi suma fixă de 1.000 de lei la împlinirea vârstei de 100 de ani“. Celelalte articole ale HLC nr. 3/2002 rămân neschimbate.
 
„Primăria Constanţa are ca preocupare permanentă asigurarea unor măsuri de protecţie socială pentru persoanele vârstnice din municipiu. Prin HCL 3/2002 s-a stabilit acordarea unei sume fixe persoanelor care au împlinit vârsta de 80 de ani şi persoanelor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, suma fiind ulterior modificată prin HCL nr. 542/2002, HCL 18/2004, HCL 58/2006, HCL 512/2006, HCL 590/2007 şi HCL 3/2010.
 
„Din adresa primită de la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, a rezultat că în municipiul Constanţa sunt 410 persoane care vor împlini în anul 2016 vârsta de 90 de ani şi nouă persoane care vor împlini 100 de ani. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestor persoane, se impune acordarea unui ajutor financiar de către municipalitate, la împlinirea vârstei de 90 de ani şi a celei de 100 de ani. Prin urmare, art. 1 din HCL nr. 3/2002 ar trebui completat după cum urmează: «Se va acorda suma fixă de 300 de lei persoanelor care vor împlini vârsta de 80 de ani, suma fixă de 500 de lei persoanelor care împlinesc 90 de ani şi suma fixă de 1.000 de lei la împlinirea vârstei de 100 de ani».
 
În temeiul prevederilor art. 36, Consiliul Local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind serviciile sociale pentru protecţia persoanelor vârstnice“, se arată în referatul privind modificarea art. 1 din HCL nr. 3/2002.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta proiectul de hotărâre la care facem referire în articolul de faţă.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Turcu Elena

08 Mar, 2017 15:23

Buna ziua! Sunt fiica d-nei Moise Florica, domiciliata in Constanta. Azi 09.03.2017 am primit instiintarea de plata ptr. impozit/ salubrizare anul 2017 si anexa realizarile anului 2016 si obiectivele anului 2017. Le-am citit cu atentie si pot spune ca sunt mandra ca sunt constanteanca, char se cunoaste ca lucrurile merg bine si va urez, succes, sa indepliniti si obiectivele propuse pentru anul 2017. Am intrat pe acest sait, sa ma lamuresc cu programul de aniversare si premiere pentru persoanele varstnice. Mama este nascuta in 1926, luna aprilie. In anul 2016, 90 ani, nu a primit nicio premiere, poate fi in acest an? Nu stiu daca timpul va permite un raspuns, dar va asigur ca daca va primi acest ajutor ii va fi de mare folos. Este imobilizata la pat de 5 ani si are o pensie de 525 lei. Multumesc, va doresc numai rezultate benefice constantenilor!

Articole asemanatoare

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 139

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 386

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 298

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 566

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 396

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 308

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 376

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 376

Consilierii locali vor aproba lucrările de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu” din Constanța, reabilitată energetic (DOCUMENT)

22 Apr 2024 388

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 350

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 408

Ședință CLM Constanța Cine face parte din Grupul lucru local pentru problemele romilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 604

Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului Fundaţiei Pontica, pe ordinea de zi! Ce sumă este solicitată (DOCUMENT)

21 Apr 2024 473

Ședință CLM Constanța Închirierea imobilelor aflate în domeniul public al municipiului Constanța și în administrarea AFI S.R.L, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 522

Ședință CLM Constanța Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Termocentrale Constanţa SRL pe anul 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

21 Apr 2024 405