Profesorii nu mai platesc examenele medicale

Controlul psihiatric va fi obligatoriu pentru cadrele didactice

Cei care sufera de afectiuni incompatibile cu functia vor fi exclusi din invatamant * Cadrele didactice vor trebui insa sa plateasca pentru controale psihiatrice * Membrii sindicatelor profesorilor fac demersuri pentru facilitarea examenului psihiatric

Profesorii constanteni nu vor mai plati examenele medicale obligatorii, deoarece acestea pot fi efectuate, potrivit legii, de catre medicii de familie, in cadrul controlului anual obligatoriu. In urma evaluarii efectuate de medicul de familie, cadrul didactic obtine o adeverinta cu care poate dovedi ca este apt sa desfasoare activitatea educativa. Dascalii vor trebui insa sa plateasca pentru controale psihiatrice. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, Liliana Timofte, a declarat ca, in acest moment, se incearca obtinerea unei subventii in vederea acoperirii cheltuielilor suportate de profesori pentru examenul psihiatric. "Membrii sindicatelor profesorilor fac demersuri pentru facilitarea controlului psihiatric. Aceste controale se fac la cabinetele de specialitate si sunt platite din buzunarele cadrelor didactice", a explicat purtatorul de cuvant ISJ Constanta. Liliana Timofte a mai precizat ca examenele obligatorii, precum si cele psihiatrice se vor face, conform ordinului Ministerului Sanatatii, pana la sfarsitul anului acesta. Deoarece nu existau suficiente centre de specialitate, pana in acest an profesorii efectuau controalele psihiatrice o data la trei ani. Pentru remedierea situatiei, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a promis ca vor fi constituite comisii speciale in fiecare centru universitar cu traditie, astfel incat rezultatele sa nu mai poata fi modificate. In cazul in care comisiile de specialitate vor stabili ca un anume profesor sufera de o afectiune incompatibila cu functia sa, acesta va fi scos imediat din invatamant. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Constanta, Liliana Timofte, a mentionat ca in Constanta nu exista inca un astfel de centru unde profesorii pot efectua controlul psihiatric.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 207

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 349

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 510

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 417

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 461

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 565

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 551

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 460

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 658

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 532

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 477

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 577

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 692

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va livra Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca“ 40 de laptopuri (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 461

ISJ Constanța, precizări despre cazul de la Școala Gimnazială Ferdinand, unde o învățătoare este acuzată că ar fi agresivă cu elevii - VIDEO

26 Mar 2024 1280