Program aflat la cea de-a doua ediţie KMG International a anunţat cei 100 de câştigători ai programului de burse pentru anul 2019

100 de elevi de liceu şi studenţi cu rezultate academice deosebite din Bucureşti, Constanţa şi Prahova au fost selectaţi pentru a beneficia de burse în valoare totală de 100.000 de dolari, în cadrul programului dezvoltat de KMG International, aflat la cea de-a doua ediţie. Numele câştigătorilor pot fi regăsite pe pagina oficială a programului.
 
„Sprijinul financiar pentru tinerii performanţi ce se află la început de drum profesional poate fi decisiv pentru evoluţia lor. Programul de burse vine în sprijinul elevilor de liceu şi studenţilor ce vor să îşi dezvolte cariera în domeniul energiei, pentru a le oferi mijloacele necesare de a se dezvolta profesional şi personal în această direcţie”, a declarat Alexey Golovin, director departament juridic şi afaceri corporative - KMG International.
 
 
La rândul său, Simona Popovici, director resurse umane în cadrul KMG International, a punctat că se doreşte susţinerea tinerilor care vor să activeze în acest domeniu. „Bursele KMG International, oferite elevilor şi studenţilor aflaţi în programul nostru de internship, cât şi celor ce şi-au depus candidatura pentru program fac parte din strategia noastră de a sprijini viitoarea generaţie de profesionişti din industria de petrol şi gaze. Vrem să aducem cât mai mulţi tineri performanţi aproape de industria noastră şi să îi susţinem să îşi urmeze dorinţa de a se dezvolta într-un domeniu atât de ofertant,” a spus Simona Popovici, director resurse umane, KMG International.
 
50 burse au fost oferite elevilor şi studenţilor ce au luat parte la programul de practică KMG International 2019, fiind declaraţi câştigători, în urma rezultatelor evaluării finale şi implicării pe parcursul programului. Celelalte 50 au fost acordate celor ce au aplicat pentru programul de burse prin depunerea candidaturii, elevi şi studenţi cu rezultate academice excelente şi determinare să îşi dezvolte cariera în domeniul energetic. Ei urmează studii în domenii precum chimie, inginerie mecanică, ingineria petrolului şi a gazelor sau economie, studiind la universităţi precum Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti, Universitatea Ovidius din Constanţa, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti şi la licee din Constanţa, Bucureşti şi Ploieşti. Cei mai mulţi dintre câştigătorii burselor provin de la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Ploieşti.
 
Candidaturile primite au fost evaluate de un juriu compus din reprezentanţi KMG International , cât şi doi profesori universitari, conf. univ. dr. ing. Daniela Popovici, decan al Facultăţii Tehnologia Petrolului şi Petrochimie din cadrul Universităţii Petrol şi Gaze din Ploieşti, şi şef lucrări universitar dr. Anca Sterpu de la Universitatea Ovidius din Constanţa, Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologie a Petrolului.
 
KMG International s-a implicat activ în dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor studenţilor, având o tradiţie de 19 ani în desfăşurarea programelor de internship, pentru peste 1.500 de elevi de liceu studenţi din toate zonele de operaţiuni din România. Începând cu anul 2018, a fost extinsă adresabilitatea programului, prin includerea elevilor din învăţământul liceal în iniţiativele KMG International, cu scopul de a spori înţelegerea lor tehnică şi de a le oferi îndrumarea necesară pentru alegerea carierei potrivite.
 

Despre KMG International

 
KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în acelaşi timp un cetăţean corporativ responsabil. Prin programul „Împreună pentru fiecare”, compania a implementat 101 proiecte de protecţie a mediului şi  sănătăţii în întreaga ţară. Pe lângă parteneriatul nostru strategic cu societatea civilă, menţionăm sprijinul SMURD, Gala Societăţii Civile, Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu.
 
Deţinut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfăşoară operaţiuni semnificative în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale pe 12 pieţe principale. În România, Grupul deţine rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploieşti – cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905 – dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor cu peste 740 puncte de vânzare, 230 staţii GPL, 9.000 de staţii de butelii şi 3 staţii de înmagazinare a GPL, 7 depozite. Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 16 miliarde de dolari în perioada 2007-2018.

 
Sursa foto: KMG International
 

Citeşte şi:
 
Cea de-a doua ediţie a programului său de burse, lansată de KMG International

KMG International a anunţat câştigătorii celor 100 de burse de performanţă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces la Tribunalul Constanța după explozia de la Rafinăria Petromidia! Iată ce au decis magistrații

12 Oct 2022 1992

Fiica uneia dintre victimele din explozia de la Rafinăria Petromidia a dat în judecată compania! Când începe procesul

19 Mar 2022 3403

A fost prelungit mandatul administratorului Rompetrol Logistics SRL

18 Feb 2021 2407

Muzica Festivalului „George Enescu“, în benzinăriile Rompetrol Alexey Golovin - „Promovarea artiştilor români şi internaţionali, importantă pentru dezvoltarea comunităţilor“

29 Aug 2019 1804

KMG International susţine primul cabinet stomatologic mobil din România. Tratament gratuit pentru 150 de copii

26 Jul 2019 1978

Meniu tradiţional kazah şi multă voie bună Nauryz, sărbătoarea renaşterii naturii şi a oamenilor, celebrată de marea familie a Rompetrol Rafinare (galerie foto+video)

22 Mar 2019 3582

Artă kazahă Leyla Mahat, una dintre cele mai cunoscute artiste plastice din Kazahstan, expune la Bucureşti

05 Mar 2019 1667

Activitatea medicală de urgenţă a SMURD, sprijinită de KMG International (galerie foto)

26 Oct 2018 2330

Program de burse în valoare de 100.000 de dolari, lansat de KMG International

20 Sep 2018 2513

Uzina Termoelectrică Midia SA a anunțat numele administratorilor provizorii. Vor avea un mandat de patru luni

02 Aug 2018 2231

Pompierii ISU „Dobrogea“, dotaţi cu echipament medical de KMG International

14 Nov 2017 3213

KMG International schimbă structura de conducere a Grupului

17 Nov 2016 3017

Rompetrol a donat Orchestrei Române de Tineret o harpă de 25.000 de dolari Alexey Golovin - „Sprijinim în special proiectele culturale care promovează forme de artă de înaltă calitate“

19 Jun 2014 1845

Programul „Împreună pentru fiecare“, la cea de-a VI-a ediţie Alexey Golovin - „Fiecare inițiativă înscrisă înseamnă o comunitate conștientă“

27 May 2014 1874

Rompetrol, de cinci ani alături de SMURD Directorul pentru Dezvoltare Corporativă, Alexey Golovin - „Investim în mod susținut în sectorul medical din România“

15 May 2014 2158