Protest al angajaţilor de la Ambulanţa Constanţa. Cum este organizat

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România anunţă organizarea unui amplu miting la nivel naţional pentru sensibilizarea Guvernului României în legătură cu problemele din sistemul medical. Acţiunea de protest se va desfăşura pe 28 septembrie, de la ora 11.00, până la ora 12.00, în toate sediile centrale ale serviciilor publice de ambulanţă din România, inclusiv la SAJ Constanţa, cu participarea angajaţilor, fără afectarea capacităţii de intervenţie în asistenţa medicală de urgenţă, se menţionează într-un comunicat de presă.
 
Sindicaliştii reclamă scăderea veniturilor lunare ale personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 1 ianuarie 2018, în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017. Conducerea federaţiei vrea să fie invitată la discuţii pe această temă şi să primească un răspuns favorabil până în data de 4 octombrie, de la premierul României sau de la ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, la adresele şi propunerile înaintate de sindicalişti, care speră totuşi că reprezentanţii statului vor găsi soluţii de rezolvare favorabilă pe cale paşnică. În caz contrar, vor fi demarate greve de avertisment sau chiar grevă generală, anunţă Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa din România.
 
O altă solicitare a sindicaliştilor este starea şi situaţia parcului de ambulanţe din serviciile publice. Printre situaţiile care au dus la starea actuală a parcului de ambulanţe se numără: lipsa de continuitate în achiziţia anuală de suplimentare şi înlocuire a ambulanţelor, program demarat în 2007; întreruperea achiziţiilor de ambulanţe în semestrul I al anului 2015 privind achiziţia ultimului lot de 300 de ambulanţe din contractul-cadru multianual, care a expirat în iunie 2015; incapacitarea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Afacerilor Interne de a încheia un nou acord-cadru pe patru ani pentru serviciile publice de ambulanţă şi SMURD, proiect demarat în august 2015. Nu în ultimul rând, sindicaliştii reclamă deficitul de personal în serviciile publice de ambulanţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.