RAJA Constanţa, la Forumul Regional EXPOAPA 2018 Directorul Felix Stroe - „Modernizarea sectorului de apă înseamnă condiţii mai bune de viaţă şi de mediu“ (galerie foto)

Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est, ajuns la cea de-a XX-a ediţie, şi-a deschis, ieri, porţile. La eveniment participă şi compania RAJA Constanţa, reprezentată de directorul general Felix Stroe. În calitate de preşedinte al Asociaţiei Române a Apei (ARA), Felix Stroe a transmis că există autorităţi publice locale care întârzie acordarea de avize necesare pentru autorizaţiile de construcţii sau care refuză să pună pe ordinea de zi diverse hotărâri de Consiliu Local, acestea fiind absolut obligatorii pentru proiectele demarate cu fonduri europene.
 
În perioada 14-16 mai, Asociaţia Română a Apei şi Patronatul Apei organizează la Bucureşti - Palatul Parlamentului ediţia aniversară, cu numărul XX. Cel mai important eveniment din sectorul apei este sărbătorit printr-un complex de manifestări adresate tuturor specialiştilor din domeniul apei interesaţi de îmbunătăţirea performanţelor tehnice şi manageriale ale sectorului. Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est aduce în atenţia participanţilor, şi anul acesta, informaţii de cea mai mare actualitate privind evoluţia şi dezvoltarea sectorului apei din România, dar şi din ţările din regiune şi nu numai.
 

Conferinţe, seminarii şi ateliere de lucru

 
Evenimentele din cadrul forumului cuprind o serie de conferinţe, seminarii şi ateliere de lucru precum: Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică Internaţională Managementul şi Utilizarea Eficientă a Apei 2018 - o continuare a Conferinţei Internaţionale Soluţii Sustenabile în Managementul Apei 2017, ce oferă şansa participanţilor să propună noi modalităţi de creştere a eficienţei proceselor şi a tehnologiilor din sectorul apei în România, în regiune şi pe plan internaţional. Totodată, în cadrul expoziţiei de echipamente şi tehnologii specializate pentru sectorul apei, EXPOAPA 2018, furnizorii de echipamente şi tehnologii dedicate apei se vor întâlni faţă în faţă cu utilizatorii acestora (operatorii de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare), putând astfel să-şi promoveze eficient cele mai noi produse. Expozanţii beneficiază de un spaţiu generos de prezentare, în care promovează echipamente şi instalaţii variate, pentru apă potabilă şi pentru apă uzată, echipamente implicate în procesele de tratare a apei, dar şi sisteme de monitorizare şi control.
 
„Asociaţia Română a Apei organizează, anual, Forumul Apei. Evenimentul a ajuns la cea de-a XX-a ediţie şi este o prestigioasă manifestare tehnico-ştiinţifică în care regăsim nu doar partea expoziţională, care rivalizează cu cele mai mari şi renumite expoziţii din lume, ci şi are seminarii, workshopuri, schimburi de experienţă. Evenimentul va reuni reprezentanţi ai Guvernului, ai Comisiei Europene, ai instituţiilor financiare internaţionale, ai companiilor de apă. Avem schimburi de experienţă cu mediul academic. Să nu uităm că Asociaţia Română a Apei are un segment puternic, care se numeşte Consiliul Tehnic Ştiinţific. Este o ediţie jubiliară, dar nu festivistă. De la an la an, acest forum are o creştere exponenţială calitativă, cu densitatea nemaipomenită, şi are un rol pozitiv în modernizarea sectorului de apă. Modernizarea sectorului de apă înseamnă condiţii mai bune de viaţă pentru cetăţeni, condiţii mai bune de mediu, mai mult confort, mai multă sănătate, dar şi viaţă bună pe termen durabil“, a declarat directorul general al SC RAJA SA Constanţa, Felix Stroe.
 

„Nu există judeţ în care să nu fie asemenea probleme“

 
Directorul RAJA a recunoscut că sunt probleme cu care se confruntă în implementarea fondurilor europene. „Sunt probleme cu care ne confruntăm, dar nu trebuie să-i dăm o tentă politică. Este o prioritate naţională. Din păcate, aceşti bani nu ne aşteaptă la nesfârşit. Acest exerciţiu financiar se numeşte 2014-2020. Va avea eligibilitatea până în 2023 şi gata. Din păcate, avem probleme cu administraţiile publice locale, cu unităţi administrativ-teritoriale. Ca preşedinte al Asociaţiei Române a Apei, vă pot spune că nu există judeţ în care să nu fie asemenea probleme. Nu se dau avizele la timp, nu se emit hotărârile de Consiliu Local de suport. Din superficialitate, din necunoaştere, din rea-voinţă. La urma urmei, cu toţii venim şi plecăm. Şi primarii vin şi pleacă, dar rămân comunităţile, care nu realizează confirmările la cerinţele directivei europene. Dincolo de conformare, vin amenzile, iar cei care vor avea de suferit sunt cetăţenii“, a mai spus Felix Stroe.
 
Preşedintele Asociaţiei Române a Apei (ARA) a ţinut să precizeze că va semnala situaţiile întâmpinate la nivel naţional. „Din păcate, şi nu sunt izolate situaţiile, avem autorităţi publice locale, unităţi administrativ-teritoriale, primari, care privesc aceste lucruri cel puţin cu lipsă de răspundere. Întâmpinăm întârzieri foarte mari în obţinerea avizelor necesare pentru autorizaţiile de construire, primari care refuză să pună pe ordinea de zi diverse hotărâri de Consiliu Local care sunt absolut obligatorii pentru proiect şi poate că în etapa următoare am putea să organizăm împreună o întâlnire. Noi o să vă semnalăm situaţiile pe care le întâmpinăm la nivel naţional, că putem să facem o sinteză, şi poate în calendarul dumneavoastră - şi al Ministerului Fondurilor, şi al Ministerului Dezvoltării - găsim o zi în care o să discutăm cu responsabilitate această problemă, pentru că altfel vom rata o bună parte din fondurile ce sunt destinate POIM-ului“, a punctat directorul general al SC RAJA SA Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanţa, prezentă la ExpoApa 2019 Felix Stroe, preşedintele Asociaţiei Române a Apelor - „Absorbţia fondurilor europene este încă timidă“ (galerie foto)

25 Sep 2019 1950

RAJA Constanța, la Forumul Regional al Apei Dunăre-Europa de Est, EXPOAPA 2018 (galerie foto)

14 May 2018 2440

RAJA SA, prezenţă remarcabilă la EXPOAPA 2017 Felix Stroe - „Serviciile de alimentare cu apă şi canalizare sunt de o importanţă vitală“ (galerie foto)

16 May 2017 2787

RAJA Constanţa participă la EXPOAPA, cel mai important târg tehnic din Europa de Sud-Est

12 May 2017 2018

EXPOAPA, cel mai aşteptat eveniment! RAJA Constanţa, prezentă la cel mai important târg tehnic din Europa de Sud-Est (galerie foto)

17 May 2016 2692

RAJA Constanţa, prezenţă importantă în cadrul EXPOAPA, la Bucureşti (galerie foto)

16 May 2016 2438

RAJA Constanţa participă la „EXPOAPA” organizat de Asociația Română a Apei și Patronatul Apei

12 May 2016 1999

RAJA Constanţa, prezenţă importantă în cadrul Expo Apa 2014 Felix Stroe - „Expoziţia aduce foarte multe noutăţi tehnologice“ (galerie foto)

17 Jun 2014 2570