Rectorul Dănuţ Tiberius Epure „Vă oferim şansa de a deveni buni profesionişti” (galerie foto)

Aglomeraţie mare, ieri dimineaţă, în campusul Universităţii Ovidius. Zeci de elevi constănţeni, absolvenţi de liceu, însoţiţi de profesori, au venit la deschiderea oficială a evenimentului „Zilele porţilor deschise la Universitatea Ovidius”.

Viitorii absolvenţi de liceu au fost întâmpinaţi de către rectorul prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, de către prorectori, decani, profesorii universităţii, precum şi de studenţi. Fiecare dintre cele 16 facultăţi au pregătit câte un stand original, pentru a-şi prezenta oferta educaţională şi a-i determina pe viitorii absolvenţi de liceu să facă alegerea corectă. Fiecare facultate a universităţii îşi prezintă oferta de şcolarizare, rezultatele obţinute, corpul profesoral, precum şi baza materială de care dispune. În funcţie de domeniul de studiu al facultăţilor, elevii pot participa la sesiuni interactive, pe o tematică atractivă şi accesibilă. Mai mult, aceştia vor putea vizita laboratoarele, biblioteca, amfiteatrele. „Prin această acţiune, Universitatea Ovidius îşi prezintă oferta educaţională, de aceea salutăm decizia dumneavoastră de a fi alături de noi. Universitatea oferă 86 de programe de licenţă, 46 de domenii, 83 de programe de masterat, 4 şcoli doctorale, 38 de programe postuniversitare. Nu avem concurenţă în zona Dobrogei. Singurele nostre concurente sunt universităţile din Bucureşti. Universitatea noastră se află la graniţa celor zece instituţii de învăţământ superior din ţară.

Scopul nostru este să ajungem printre cele mai bune zece universităţi din ţară. Eu vă doresc să fiţi cât mai inspiraţi în alegerea facultăţii. Azi vă aflaţi la locul potrivit. Universitatea noastră vă oferă şansa de a deveni buni profesionişti în profesia pe care o veţi alege. Studenţii noştri beneficiază de săli de curs, laboratoare moderne şi dotate, spaţii de cazare, bibliotecă modernă, bază sportivă şi de agrement, cantină”, a declarat rectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr.ec. Dănuţ Tiberius Epure. Reamintim că în perioada 1 - 5 aprilie, odată cu Programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” al unităţilor de învăţământ, Universitatea tomitană organizează Zilele Porţilor Deschise. Va fi prezentată întreaga ofertă educaţională, iar elevii vor participa la demonstraţii, expoziţii, manifestări culturale şi ştiinţifice. „Zilele Carierei”, aflate la prima ediţie, au loc în perioada 25 martie – 6 aprilie, reunind angajatori, studenţi, elevi şi specialişti într-un dialog real şi constructiv privind adaptarea ofertei educaţionale la cerinţele pieţei muncii. Universitatea Ovidius a înregistrat, în ultimii ani, un salt considerabil în domeniul calităţii învăţământului, parcurgând rapid drumul de la condiţia unui simplu institut de subingineri la dimensiunile de astăzi: 16 facultăţi, patru şcoli doctorale, centre de cercetare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi Economia”.

27 Mar 2024 540

Universitatea Ovidius din Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a IV-a ediții a concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”? (FOTO)

27 Mar 2024 390

Întâlnire cu Ambasadorul Republicii Franceze, ES Nicolas Warnery, la Universitatea Ovidius din Constanța (FOTO)

27 Mar 2024 386

Cea de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări știinţifice pentru elevi „Noi și Economia”, la Universitatea Ovidius din Constanţa

27 Mar 2024 329

Steve Trowsdale, șeful Inspectoratului ITF Londra, la Constanța! Discuții despre cursuri privind depresia la navigatori (FOTO)

26 Mar 2024 447

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1216

In memoriam acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa

24 Mar 2024 513

Universitatea Maritimă Constanța organizează primul curs de Securitate Cibernetică în Domeniul Maritim al Uniunii Europene

22 Mar 2024 358

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 780

CSM Constanța Boxerii Alexandru Buleu și Erson Huseim, finaliști în Cupa României

21 Mar 2024 600

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 679

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 447

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 424

Se împlinesc 34 de ani de la fondarea Universităţii Ovidius din Constanţa

20 Mar 2024 632

Zilelor Porților Deschise Universitatea Ovidius din Constanța își prezintă oferta educațională

20 Mar 2024 455