Regulamentul parcărilor publice din Constanța Sunăm la poliție dacă a parcat altcineva pe locul pentru care am plătit?

  • Până la intrarea în vigoare a noului regulament, cetățenii obișnuiți se confruntă cu situații ambigue.
  • Una dintre aceste situații incerte se referă la posibilitățile pe care le are un cetățean care, deși a plătit tariful pentru rezervarea locului de parcare rezidențial pentru tot anul în curs, își găsește locul ocupat de o altă persoană, în afara orelor de vârf.
  • Surse bine informate din cadrul Primăriei Constanța au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că un cetățean aflat într-o astfel de situație are dreptul de a chema autoritățile statului în sprijin.
Consilierii locali din Constanța au adoptat vineri, 23 aprilie 2021, Proiectul de hotărâre privind Regulamentul parcărilor publice din Constanța.
 
Numărul de voturi pentru noul regulament a fost 19, existând și voturi împotriva acestuia.
 
Dincolo însă de disputele din ședința de vineri a Consiliului Local Constanța, până la intrarea în vigoare a noului regulament, cetățenii obișnuiți se confruntă cu situații ambigue.
 

O altă persoană decât titularul ocupă locul ilegal

 
Una dintre aceste situații incerte se referă la posibilitățile pe care le are un cetățean care, deși a plătit tariful pentru rezervarea locului de parcare rezidențial pentru tot anul în curs, își găsește locul ocupat de o altă persoană, în afara orelor de vârf.
 
Cu vechiul regulament suspendat definitiv de Curtea de Apel Constanța, iar apoi anulat în primă instanță de Tribunalul Constanța, exista această întrebare dacă autoritățile au competența de a interveni într-o astfel de situație.
 
Surse bine informate din cadrul Primăriei Constanța au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că un cetățean aflat într-o astfel de situație are dreptul de a chema autoritățile statului în sprijin.
 
„Atâta timp cât va exista un regulament în care va fi prezentat clar intervalul orar în care se poate parca pe locul rezidențial și de către alte persoane, în afara acestui interval, dat fiind că locul rezidențial este plătit, o altă persoană decât titularul care ocupă acest loc este parcat ilegal“, au precizat sursele din cadrul administrației publice locale.
 
De asemenea, acestea au continuat arătând că „în această situație, titularul locului de parcare plătit se poate adresa tuturor organelor statului abilitate să ia măsuri în aceste situații: Poliția Locală, Poliția Națională, etc.“.
 

Contre pe noul Regulament

 

În ce privește noul Regulament al parcărilor publice din Constanța, acesta a fost adoptat ieri, în cadrul ședinței de consiliu local, în urma unor discuții foarte aprinse.
 
Consilierul Local PSD Costin Răsăuțeanu, a adus patru amendamente Regulamentului parcărilor, acestea vizând inclusiv scăderea tarifului la 2 lei/oră.

 
De asemenea, viceprimarul Ionuț Rusu a precizat că primele 30 de minute vor fi gratuite.
 
Discuții s-au născut însă în legătură cu modalitatea în care vor fi stabilite cele 30 de minute, dar și în legătură cu modalitatea în care oamenii vor putea plăti parcarea, pentru a nu se ajunge la situațiile ivite în urma Regulamentelor anterioare, care nu prevedeau o alternativă la plata prin SMS a parcării.
 
La rândul său, Felicia Ovanesian, administratorul public al Constanței, a făcut următoarele precizări, în cadrul ședinței CLC:
 
„Apreciem că, la doi ani de la pronunțarea hotărârii definitive prin care a fost anulat regulamentul anterior, nu s-au înțeles motivele pentru care a fost anulat. Regulamentul pe care l-a generat administrația PSD, care a fost anulat de instanță, nu prevedea nicio alternativă de plată. Actualul Regulament supus votului prevede aceste alternative“.
 
Totodată, administratorul public a mai precizat că „parcometrul nu este singura alternativă pentru plata parcării. Este vorba despre aplicarea regulamentului, acest regulament este cât se poate de legal. Printre alternativele la plată, poate va exista cea cu bilet, așa cum există în cadrul transportului public“.
 
La rândul său, consilierul local PSD Cristian Tincu a adus un amendament în sensul în care, „într-o zonă în care nu există alternativă de plată, taxatori de parcare sau parcometre, regulamentul să nu fie pus în aplicare, să nu se dea amenzi“.
 
În replică, Felicia Ovanesian a precizat că „Regulamentul prevede deja acest lucru. Dacă lipsește indicatorul că este o parcare cu plată, parcarea nu se plătește în locul acela“.
 
Costin Răsăuțeanu a precizat că Grupul PSD va vota împotriva acestui Regulament, ceea ce s-a și întâmplat.
 
Cu toate acestea, cele 19 voturi pentru au făcut ca noul Regulament al parcărilor publice din Constanța să fie adoptat.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:
 
Cu cinci zile înainte de votul final, încă se lucrează la forma finală a Regulamentului parcărilor din Constanța

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Marian

18 May, 2021 09:20

Cei care locuiesc la bloc.platesc parcarea anual,daca merg in in alta parte platesc parcare.dar locuitorii de la case de ce nu platesc parcarea de pe spatiul public.ocupa trotuarele abuziv din fata casei.ca pieton nu pot sa merg pe trotuar.doar pentru asta este facut nu pentru masini.

Gogu

24 Apr, 2021 09:33

Adica tu platesti un loc de parcare de resedinta (sa presupunem ca esti pensionar, sau esti in concediu, sau lucrezi de acasa), ai o treaba urgenta si pleci cu masina si vine altul si parcheaza pe locul tau in orele de varf si tu esti nevoit sa platesti parcarea in orele de varf orinde ai parca in alta parte. Deci platesti de doua ori ! Halal Primar, ca sa nu mai zic de Horia Constantinescu, pe care nu l-a ales nimeni ! Sa nu credeti ca oamenii vor uita chestia asta peste 4 ani, la alegerile urmatoare! Cand ii lovesti pe oameni la buzunar nu te uita toata viata (ar fi trebuit sa stiti asta, ca nu mai sunteti adolescenti)!

Articole asemanatoare

Primăria Constanța se va împrumuta la BERD pentru a construi parcări pe structură metalică P+1 adaptată la mediul sărat. Cum vor arăta?

19 Jun 2021 2471

Parcare cu plată la Constanța. Cum beneficiezi de jumătate de oră gratis

18 Jun 2021 4108

Stăpânii terenurilor Camera secretă a blocului de pe bulevardul Mamaia 505A

18 Jun 2021 4297

Anunț privind locurile de parcare din municipiul Constanța. Tarifarea se va realiza din 18 iunie

16 Jun 2021 5369

Parcare gratis, primele 30 de minute Ce pași trebuie să urmeze constănțenii pentru a beneficia de gratuitate

09 Jun 2021 1162

Sondaj de opinie Val de nemulțumiri cu privire la vegetația crescută pe lângă blocurile din Constanța

07 Jun 2021 415

Continuă războiul dintre USR PLUS și edilul Vergil Chițac „Parcarea, taxată integral. Gratuitatea celor 30 de minute a fost eliminată de aparatul primarului”!

07 Jun 2021 2353

A murit Corneliu Tudose, colaborator al CERONAV

02 Jun 2021 1692

Parcări din stațiunea Mamaia, reabilitate

25 May 2021 701

Constanța De astăzi, platforma pentru rezervarea unui loc de parcare este funcțională

25 May 2021 8168

Ce se construiește După blocurile de opt etaje din Mamaia, Marina Surf ridică și o parcare generoasă

22 May 2021 988

După ce a anulat o autorizație de construire, Constanța Altfel a deschis acțiune în răspundere delictuală împotriva primarului, Consiliului Local și unui investitor imobiliar

19 May 2021 1017

Ce se construiește Două blocuri de opt etaje, în Mamaia Nord. Investitor este Marina Surf SRL

15 May 2021 1259

Primăria Constanța 16 noi sensuri unice vor fi instituite în zona centrală a orașului, începând cu data de 12 mai

10 May 2021 1171

Sondaj de opinie 91% dintre respondenți nu sunt de acord cu noul Regulament al parcărilor

01 May 2021 558