Reprezentanţii RADET şi CET au fost în şedinţă de lucruCând se vor încălzi caloriferele din apartamentele noastre?

radet-calorifer02.jpgUltima săptămână din octombrie a adus ploi, vânt puternic şi temperaturi scăzute. Constănţenii şi-au scos din garderobă hainele de iarnă, cizmele şi umbrelele. În case s-a instalat frigul, iar toţi se întreabă când „ni se va da căldură?"

Conform legii, furnizarea de încălzire în regim permanent se va face dacă, timp de trei zile consecutiv, între orele 18.00 şi 6.00, se înregistrează valorii medii ale temperaturii aerului exterior de 10 grade Celsius sau mai mici. Săptămâna trecută, reprezentanţii Regiei Autonome de Furnizarea a Energiei Constanţa (RADET) şi cei ai SC Electrocentrale Constanţa (CET) s-au întâlnit, într-un cadru de lucru, pentru a pune la punct ultimele detalii privind furnizarea agentului termic în sezonul rece care deja bate a început. „De la 1 noiembrie, daca trei nopţi consecutive temperaturile de afară vor fi sub 10 grade, şi la solicitarea RADET-ului vom începe furnizarea căldurii", a declarat Doru Oşlobeanu, directorul CET-ului. La rândul lor, reprezentanţii RADET au precizat că deocamdată nu au solicitat furnizarea agentului termic.

Factura, spaima constănţenilor fără subvenţii

La Constanţa, costul facturilor la încălzire va fi similar cu cel achitat iarna trecută, preţul gigacaloriei rămânând, deocamdată, la nivelul celui plătit în luna aprilie 2012, de 341,91 de lei. Reprezentanţii autorităţilor locale spun că preţul cu care o gigacalorie este livrată către populaţie rămâne cel stabilit la începutul anului, de 341,91 de lei, astfel că facturile la încălzire vor rămâne similare cu cele din ultimul sezon rece. În municipiul Constanţa, 85.000 de apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. Jumătate din populaţia racordată la acest sistem va plăti cei 341,91 de lei pentru o gigacalorie. Pentru restul constănţenilor, în funcţie de venituri, facturile la căldură sunt compensate prin ajutoare acordate atât de către Guvern, cât şi de către Primăria Constanţa, astfel încât să plătească acelaşi preţ ca anul trecut. Asociaţiile de locatari/proprietari sau persoanele fizice cu contracte individuale încheiate cu RADET Constanta vor depune cererile la sediul Primăriei de pe strada Ecaterina Varga nr. 25-27. Persoanele fizice cu contracte individuale încheiate cu CONGAZ, precum şi cei care se încălzesc cu butelii GPL la soba sau centrala cu funcţionare GPL, sau se încălzesc cu energia electrică (dispozitive de încălzire autorizate pe energie electrică sau centrală termică cu funcţionare electrică trifazată) vor depune cererile la sediul Primăriei de la City Park Mall (Sky Level). Persoanele fizice care se încălzesc cu lemne vor depune cererile la sediul Primăriei de pe strada Amzacea nr. 13.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu este păcăleală! De astăzi, 1 aprilie, se oprește furnizarea căldurii în municipiul Constanța

01 Apr 2024 674

Termoficare Constanța Avarie pe bulevardul I. C. Brătianu. Iată ce consumatori nu vor avea apă caldă și căldură

27 Mar 2024 595

Termoficare Constanța Apa caldă și căldura oprite în unele zone din municipiu în urma unei avarii

25 Mar 2024 922

Societatea Termoficare Constanța va începe citirea contoarelor de energie termică. Iată când

22 Mar 2024 616

Termoficare Constanța face un anunț de întrerupere a furnizării de apă caldă și încălzire. Zona vizată

19 Mar 2024 572

Termoficare Constanța Lucrări pe strada Răscoalei. Iată ce consumatori nu vor beneficia de apă caldă și căldură în perioada următoare

10 Mar 2024 561

Termoficare Constanța Ce constănțeni nu vor avea apă caldă și căldură începând de mâine?

06 Mar 2024 793

Avarie Termoficare Constanța! Mai mulți constănțeni nu au apă caldă și căldură

22 Feb 2024 786

Termoficare Constanța Revine apa caldă și căldura într-o zonă din municipiu

15 Feb 2024 711

Termoficare Constanța Revine apa caldă și căldura în unele zone din municipiu. Iată lista zonelor vizate

14 Feb 2024 853

O nouă avarie Termoficare Constanța! Mai multe puncte termice nu furnizează căldură și apă caldă

13 Feb 2024 732

Termoficare Constanța Revine apa caldă și căldura pe o stradă din municipiu

12 Feb 2024 834

Termoficare Constanța Fără apă caldă și căldură într-o zonă din municipiu. Iată care este aceea

12 Feb 2024 737

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă și căldura pe o stradă din municipiu. Iată care este aceasta

11 Feb 2024 775

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă și căldura în mai multe zone din municipiu. Iată lista străzilor vizate

11 Feb 2024 1069