Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Zece elevi constănţeni cu zece pe linie la Evaluarea Naţională (galerie foto)

Au învăţat, s-au pregătit temeinic pentru examenul de Capacitate, au uitat de distracţii şi alte plăceri, iar acum sunt răsplătiţi. Din plin. Zece elevi constănţeni au reuşit să obţină media 10 la Evaluarea Naţională.
 
La sfârşitul lunii iunie, absolvenţii de gimnaziu au susţinut examenele din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, 76,70 % dintre elevii participanţi la examen au obţinut medii peste 5. La nivelul judeţului Constanţa, s-au obţinut 422 de note de 10, cele mai multe fiind primite de elevi la matematică (407).
 
Zece elevi, mândria şcolilor unde au învăţat
 
Mai mult decât atât, 10 au obţinut media maximă, adică 10 pe linie, ei având astfel şansa să intre la orice liceu îşi doresc. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, elevii de nota 10 provin de la: Şcoala Gimnazială Constantin Brâncuşi din Medgidia, Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu, Şcoala Gimnazială nr. 2 I.C.Brătianu, Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu, Liceul Teoretic Decebal, Şcoala Gimnaziala nr. 8, Şcoala Gimnazială nr. 37, Liceul Teoretic Ovidius, Şcoala Gimnazială nr. 29 Mihai Viteazu. Cei care au reuşit să obţină note de 10 la ambele probe ale Evaluării Naţionale, Limba şi Literatura Română şi Matematică, sunt: Maria Alexandra Bratu de la Şcoala Gimnazială Constantin Brâncuşi din Medgidia, Ioana Caraman de la Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu, Iulia Gabriela Preda de la Şcoala Gimnazială nr. 2 I.C.Brătianu, Georgiana-Lorena Gulea de la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu, Maria Antonia Minea de la Liceul Teoretic Decebal, Maria Cristina Mitea de la Şcoala Gimnaziala nr. 8, Sabina Gabriela Draguşin de la Şcoala Gimnazială nr. 37, Ada Pavel de la Liceul Teoretic Ovidius, Paula Diana Costache de la Şcoala Gimnazială nr. 29 Mihai Viteazu, Andreea Vintilă de la Liceul Teoretic Ovidius.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

CONSTANTA

04 Jul, 2013 09:43

Felicitari copiii !Felicitari voua,dascalilor si parintilor vostrii !

Articole asemanatoare

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 222

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 224

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 573

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța, contract cu o firmă din municipiu

15 Apr 2024 464

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 28 A

15 Apr 2024 244

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 2B

15 Apr 2024 304

Renada Consulting SRL evaluează mașinile fără stăpân sau abandonate din municipiul Constanța

15 Apr 2024 335

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 322

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 499

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1020

Constanța Proiect pentru reamenajarea spațiului public din zona Parc Poarta 6 – Faleză Sud

10 Apr 2024 489

Activități de combatere a consumului de droguri în unitățile școlare de nivel gimnazial și liceal din județul Constanța (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 524

IGPR InfotraficJudețul Mureș- Trafic oprit pe DN 15

03 Apr 2024 420

Teste de antrenament în vederea pregătirii pentru examenele naționale, puse la dispoziție de ISJ Constanța

03 Apr 2024 814

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 629