Săptămâna Patimilor. Vinerea Mare, zi de doliu pentru întreaga creştinătate. Ziua în care Hristos a fost răstignit

Creştinii ortodocşi sunt în Săptămâna Patimilor, perioadă care ne aduce aminte de suferinţele, răstignirea şi îngroparea Domnului. În această săptămână, Biserica îi invită pe credincioşi la rugăciune mai intensă, în fiecare seară oficiindu-se denia. Termenul vine de la cuvântul slavon „vdenie“ şi se traduce prin „priveghere“ sau „slujbă nocturnă“. Astfel, denia este slujba utreniei sau „de dimineaţă“, care se oficiază în seara zilei precedente.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificaţie deosebită, iar deniile pun în valoare acest lucru. Credincioşii sunt chemaţi să se ostenească printr-o postire mai aspră. Astfel, cine poate va ţine post negru sau va ajuna până seara în zilele de luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă.
 
Vinerea Mare este zi de doliu a întregii creştinătăţi, fiind ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc. Nu se oficiază sfânta liturghie în nicio biserică creştină din lume, fiindcă această importanta slujbă euharistică înseamnă jertfă şi nu pot fi aduse două jertfe în aceeaşi zi. Vinerea Mare este cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului.
 
Denia de vineri seara este deosebită de celelalte astfel de slujbe. Se cântă Prohodul şi preoţii poartă Sfântul Epitaf şi, împreună cu credincioşii, înconjoară biserica, ce simbolizează conducerea la mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer) rămâne în mijlocul bisericii, iar pe sub el trece toată lumea, până în după-amiaza zilei de sâmbătă. Se spune că cei care trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu vor avea dureri de cap şi de spate în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului, nu vor suferi de dureri de ochi. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, există obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane. Se mai numeşte şi Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că e zi de post negru, adică nu se mănâncă şi nu se bea decât apă toata ziua.
 

Tradiţii şi obiceiuri

 
Fiind ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, în această zi nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi, întrucât nu vor rodi. Femeile nu au voie să coacă, să coasă, să spele rufe. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se foloseşte oţet, pentru că pe Cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oţet. Credincioşii petrec Vinerea Mare în rugăciune. Azi nu se sacrifică păsări sau animale.
 
Cercetătorii etnografi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se consideră ca Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Se spune că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite, denumirea de Vinerea Seacă explicându-se prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină.
 
Cine face vreun rău aproapelui său în această zi va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. În unele zone ale ţării se afumă cu tămâie pomii şi casele pentru a le feri de animalele sălbatice, de trăsnete, boli şi dăunători. De asemenea, există tradiţia că, dacă plouă, va fi un an îmbelşugat, iar dacă nu, va fi mare sărăcie tot anul. În popor se crede că postul negru este bun pentru secarea guşii şi vindecarea bolilor de piele, că îl va feri pe cel care posteşte de toate bolile şi îl va face să fie sănătos tot restul anului.
 
În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare: se crede că cel care se cufundă de trei ori în apa rece în Vinerea Seaca va fi sănătos tot anul. În noaptea Prohodului, încă se mai ţine obiceiul, în unele locuri, ca, după slujbă, credincioşii să plece spre casele lor cu lumânările aprinse. În acest fel, morţii află de venirea zilelor mari. Ajunşi acasă, oamenii înconjoară casa de trei ori ţinând în mână lumânarea aprinsă, se închină şi fac în aer câte o cruce cu lumânarea aprinsă către cei patru pereţi. Oamenii păstrează lumânarea cu care au venit de la Prohod pentru vremuri de primejdie. Există o superstiţie care spune că, aprinzând în vremuri grele, în timpul unei furtuni, restul de lumânare de la Prohod, lucrurile se vor calma şi îmbunătăţi.