Şase profesori constănţeni, cu nota maximă la titularizare

Ieri au fost făcute publice rezultatele concursului de titularizare. Contestaţiile pot fi depuse până azi, ora 15.00  la sediul ISJ Constanţa. Rezultatele finale se vor afişa pe 8 august. Promovabilitatea, înainte de soluţionarea contestaţiilor, este de 80,46%.

În urma evaluării celor 921 de lucrări scrise din totalul de 924, trei lucrări fiind anulate, s-au obţinut următoarele rezultate: 437 de candidaţi au obţinut note între 7-10, 304 candidaţi au obţinut note între 5-6,99, iar 180 de candidaţi au obţinut note mai mici de 5 (cinci). De asemenea, 6 candidaţi au obţinut nota 10 la această probă (două note de 10 la limba franceză, o notă de 10 la limba şi literatura română, o notă de 10 la limba şi literatura română, elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar, o notă de 10 la educaţie plastică, o notă de 10 la protecţia mediului). Precizăm că pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci).

Candidaţii cu note mari la examenul de titularizare sunt: Beregoi V. Mirela (protecţia mediului) – 10, Jiji I. Georgiana Mădălina (arte vizuale, educaţie plastică/educaţie vizuală/arhitectură) – 10, Lemnaru C. Ancuţa (limba şi literatura franceză) – 10, Marin I. Florentina (limba şi literatura română, elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar) – 10, Mihailă C. Cristina (limba şi literatura română) – 10, Roşioru I. Mădălin Teodor (limba şi literatura franceză) – 10.

A plouat cu note de 1 şi 2

La polul opus se află profesori care au obţinut note de doi şi unu la examenul de titularizare. Agiali M. Aigut Alexandar (istorie) – 1, Ciobanu V. Diana (consiliere psihopedagogică) – 2, Constandache D. Loredana (istorie) – 1,95, Constantinescu M. Alexandru (istorie) – 1,3, Dinu C. Bogdan (religie ortodoxă) – 1, Geileanu N. Georgiana-Janina (limba şi literatura franceză) – 1,6, Gilcă I. Mirela (matematică) – 2.1, Goga C. Mihaela (limbă şi literatura română, pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii) – 2,6,Grosu C. Dumitru Cristian (educaţie fizică şi sport) - 2,45, Ilie P. Melania (limba şi literatura română, pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative) - 2.25, Iosif Mirabela-Ştefania (limba şi literatura română) -2,4, Jitariu C. Maria Andreea (limba şi literatura română, pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative) - 1,3.

Cinci candidaţi, eliminaţi din examen pentru copiuţe

Reamintim că pe 30 iulie, la proba scrisă a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2013, s-au prezentat 1.033 de cadre didactice. Din totalul celor 1.033 de candidaţi prezenţi în sălile de concurs, 5 candidaţi au fost eliminaţi din examen pentru fraudă şi tentativă de fraudă (telefon mobil, notiţe şi însemnări), iar alţi 104 candidaţi s-au retras din examen din motive personale. Conform metodologiei „candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, şi părăseşte sala după cel puţin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale”. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturile didactice în anul şcolar 2013-2014.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dan pulea

02 May, 2018 23:38

La matematica nimeni cu 10? Doar la istorie, religie, psihologie unde poti bate campii?

y

03 Dec, 2014 13:44

Nu este corect sa specificati numele unor persoane Fara a le cere acordul si mai mult de atat sa-i si catalogati

X

06 Aug, 2013 12:44

Ma aflu printre cele 3 pers care au avut lucrarea anulata ..este o nedrepatate sa nu ti se spuna motivul pentru care lucrarea a fost anulata ! ! ..nu ai voie nici macar sa faci contestatie ! ..dar trAim in Romania si nedreptati sunt de fiecare data..

Articole asemanatoare

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 536

Aqua Geoterma Resource SRL a semnat cu ISJ Constanța. Firma se va ocupa de cazarea și hrana participanților la Olimpiada Națională de Geografie (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 670

Inspectorul școlar de la Constanța, Irinela Nicolae pe locul 25 pe lista de europarlamentare a PSD

04 Apr 2024 605

Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază Proiectul județean „Verde creativ- Adoptă un spațiu“

03 Apr 2024 718

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 700

Teste de antrenament în vederea pregătirii pentru examenele naționale, puse la dispoziție de ISJ Constanța

03 Apr 2024 817

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 869

Înscrierea în clasa pregătitoare începe pe 11 aprilie ISJ Constanța a afișat numărul de clase și străzile arondate școlilor. Află la ce școală îți poți înscrie copilul (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 1586

Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța printr-o expoziție

01 Apr 2024 430

Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă proiectul de succes “Fii Avocat în Școala Ta!”

01 Apr 2024 764

Constanța a găzduit Concursul Național “Istoria și Tradițiile Turcilor din România” (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 481

Acțiune a polițiștilor în două școli din municipiul Constanța

30 Mar 2024 611

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, gazda Concursului National de creativitate în limba engleză (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 631

Etapa județeană a Concursului naţional Educaţie pentru sănătate, desfășurată la Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanța (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1045

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 615