Scoli inchise pe termen nelimitat

La numai o saptamana de la vacanta copiilor din invatamantul preprimar si primar, incepand de luni, 7 noiembrie, toti elevii vor intra in vacanta * Sindicatele din invatamantul constantean se vor conforma deciziei comune a celor patru confederatii sindicale din invatamant de a intra in greva generala pe termen nelimitat * Conducerea Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta a trimis deja note in scoli, referitoare la declansarea grevei generale * Greva a fost anuntata deja prin afise puse la intrarile in unitatile scolare, sindicalistii urmand sa asigure securitatea unitatilor de invatamant * Presedintele Sindicatului Liber al Salariatilor Universitatii "Ovidius" Constanta, profesorul Petre Petculescu, a declarat ca un loc important pe lista revendicarilor cadrelor didactice universitare il ocupa alocarea unor fonduri substantiale pentru dotarea universitatilor cu aparatura de laboratorIn avanpremiera la greva generala din invatamant, anuntata pentru saptamana viitoare, cateva zeci de sindicalisti au pichetat zilele acestea sediul Prefecturii. Prin atitudinea lor, acestia au amintit de marile actiuni de protest organizate in primii ani de dupa Revolutie. Ei au aratat ca acest consens sindical ar trebui sa dea de gandit guvernantilor, care se pot astepta la actiuni de o mai mare amploare. "Aceasta concertare este dovada ca nemultumirile sindicale au capatat de data aceasta o conotatie nationala, anuntand ca urmeaza actiuni in cascada la nivel national si nu numai. Cu prilejul actiunii de protest, au fost prezentate si principalele revendicari ale sindicalistilor, care se refera la cresterea salariului minim pe economie, alocarea a 6% din PIB pentru invatamant, acordarea tichetelor de masa pentru sectorul bugetar, reducerea fiscalitatii pe piata muncii, finalizarea pachetului legislativ privind relatiile de munca si multe altele. Astfel, dupa ce copiii din invatamantul preprimar si primar au avut o saptamana de vacanta, incepand de luni, 7 noiembrie, toti elevii vor intra in vacanta. Asta deoarece sindicatele din invatamantul constantean se vor conforma deciziei comune a celor patru confederatii sindicale din invatamant de a intra in greva generala pe termen nelimitat. Ca urmare, conducerea Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta a trimis deja note in scoli, referitoare la declansarea grevei generale, luni, 7 noiembrie, de la ora 8.00. Greva a fost anuntata deja prin afise puse la intrarile in unitatile scolare, sindicalistii urmand sa asigure securitatea unitatilor de invatamant. Pentru a-si manifesta adeziunea la greva, cadrele didactice vor purta pe perioada derularii protestului banderole albe, in semn ca se afla in greva generala. Avand o serie de revendicari comune cu cele ale cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar, si profesorii din facultati vor intra, luni, in greva generala, carora li se vor alatura si studentii. In acest sens, presedintele Sindicatului Liber al Salariatilor Universitatii "Ovidius" Constanta, profesorul Petre Petculescu, a declarat ca un loc important pe lista revendicarilor cadrelor didactice universitare il ocupa alocarea unor fonduri substantiale pentru dotarea universitatilor cu aparatura de laborator. "Avem nevoie de o baza materiala solida. Universitatea noastra dispune de o serie de laboratoare insa, din cauza trecerii timpului, ele nu mai sunt performante. Piesele aparatelor pe care le avem la dispozitie incep sa cedeze una cate una si nu avem banii necesari pentru a le schimba". Cu toate ca in prezent sistemul educational este total subfinantat, se pare ca totusi, profesorii s-ar multumi si cu alocarea unui procent de 5% din PIB, decat nimic. "Desi acest procent nu este suficient, ne vom multumi si cu 5% din PIB. Deci, in cazul in care acesta ni se va acorda, inseamna ca Executivului ii pasa de noi", a declarat Constantin Dina, vicepresedintele pe probleme de invatamant in cadrul sindicatului "Alma Mater". La randul lor, studentii din cadrul Universitatii "Ovidius" solicita guvernantilor finalizarea lucrarilor cladirii destinate Facultatii de Medicina, aceasta fiind una dintre prioritati. "Lucrarile sunt finalizate in proportie de 70%, insa ministerul nu a alocat pana acum nici un ban pentru continuarea lor. Trebuie sa avem si noi un sediu al nostru, pentru ca nu mai putem fi mereu pe fuga dintr-o parte in alta, asta pentru ca orele de curs se desfasoara, in prezent, in trei locatii diferite". In plus, studentii mai solicita si marirea subventiei de la stat pentru camine, a burselor de merit si a burselor sociale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 349

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2571

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 428

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1547

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2797

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 773

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 660

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 618

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1507

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 686

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 822

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 645

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1411

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 627

Sondaj de opinie Ce obiective personale îți propui să atingi în noul an?

31 Dec 2023 971