Se va lucra la foc continuu Termica Distribuţie Năvodari începe asfaltarea străzilor din oraş

Societatea Termica Distribuţie Năvodari SRL continuă lucrările demarate la trama stradală din oraş, pentru ca locuitorii şi turiştii să aibă condiţii de trai demne.

Astfel, chiar din prima zi a lunii septembrie, angajaţii au început asfaltarea străzii Mălinului, după ce au fost executate lucrările de pietruire şi montarea bordurilor. De asemenea, în această perioadă vor demara şi lucrările de pietruire şi bordurare la strada Mesteacănului din oraş. Valoarea proiectului se ridică la 340.000 de lei. Pentru perioada imediat următoare, se aşteaptă finalizarea documentelor proiectului privind realizarea reţelei de canalizare de pe strada Liniştii. „Aşteptăm finalizarea documentelor proiectului care stă la baza derulării lucrărilor de canalizare de pe strada Liniştii, o zonă importantă în planul de dezvoltare a oraşului. Vorbim despre o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, care ne costă 700.000 de lei, banii provenind din bugetul local al oraşului Năvodari“, a declarat directorul societăţii Termica Distribuţie, Alexandru Manu. Nu în ultimul rând, conducta de agent termic dintre străzile Constanţei şi Midiei, care acum este situată pe suprafaţă aeriană, va fi amplasată în subteran. „Conducta va fi mutată în subteran, pentru că nu este estetic pentru imaginea oraşului“, a explicat Alexandru Manu.

Teren sintetic pentru juniori

Tot pentru beneficiul generaţiei tinere a oraşului şi nu numai, în zona stadionului Flacăra va fi amenajat un teren sintetic. „Terenul va fi folosit pentru antrenamentele juniorilor. Acesta va fi dotat cu tribune, gazon sintetic şi va respecta normele Ligii“, a mai explicat Alexandru Manu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.