Seniorii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța au aflat noțiuni importante despre sănătatea dentară (GALERIE FOTO)

Seniori Sursa foto PRIMĂRIA CONSTANȚA
 
  • Pentru că niciodată nu e prea târziu să înveți, seniorii de la Căminul pentru persoane vârstnice au aflat astăzi noțiuni importante despre sănătatea oro- dentară.
 
,,Este pentru prima dată când ne îndreptăm și spre persoanele vârstnice, de cele mai multe ori avem tendința să instruim copiii. Din discuțiile purtate astăzi, m-am decis să inițiez colaborarea dintre acest centru si Facultatea de Medicină Dentară, unde persoanele vârstnice ar putea să beneficieze de tratamente care să le crească evident calitatea vieții. Mulțumirile mele merg către colegele care m-au însoțit în această dimineață.", a declarat organizatorul acestei campanii pentru sănătatea oro-dentară, dr. Ateș Casimceali.
 
La vizita de astăzi au participat și reprezentanți ai unei companii farmaceutice, care au oferit seniorilor creme adezive pentru proteze, tablete de curățare a lucrărilor dentare, paste de dinți sau pliante informative.
 
 
Asigurarea de servicii de calitate rezidenților de la Căminul pentru persoane vârstnice este unul dintre obiectivele incluse în Strategia de Sănătate Publică a Municipiului Constanța 2022-2031, strategie adoptată de consilierii locali în luna martie a acestui an.
 
 
 
 
Mai multe imagini în galeria foto..

Seniori Sursa foto PRIMĂRIA CONSTANȚA
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis de masă Sportivi de pe litoral, pe podium la Campionatul Național de seniori (GALERIE FOTO)

26 Mar 2023 726

Fotbalul județului Constanța Etapa a 22-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente (seniori + juniori)

26 Mar 2023 1571

Voleibaliștii de la CSM Constanța, în vizită la Școala Gimnazială nr. 12 „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ (GALERIE FOTO)

22 Mar 2023 972

Sambo Surorile Anda Mihaela Vâlvoi și Denisa Nicoleta Vâlvoi, medaliate la Cupa României și la Campionatul Național

22 Mar 2023 777

Farul Constanța, vizită la Școala Gimnazială nr. 1 din Lumina, în proiectul „Învățăm să fim campioni“ (VIDEO)

20 Mar 2023 937

Constanța ​Seniorii orașului, premiați pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității. Iată documentele necesare

20 Mar 2023 647

Fotbalul județului Constanța Etapa a 21-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente

19 Mar 2023 1124

Adrian Mazilu, cel mai bun tânăr atacant din Superligă „Dau totul pentru Farul și vreau să marchez cât mai multe goluri aici“

18 Mar 2023 1169

Lupte Andreea Ana și Ana Maria Pîrvu, din Mangalia, medaliate la Campionatul European (GALERIE FOTO)

17 Mar 2023 818

Județul Constanța Rezultatele etapei a 20-a a Ligii a 4-a și clasamentele

12 Mar 2023 3895

Cristian Mehes, campion național la aruncarea ciocanului. Record personal și participare la Cupa Europeană (DOCUMENT)

04 Mar 2023 1032

Adrian Mazilu, ce ascensiune în Superligă! Secretul noii perle a Farului Constanța. La 17 ani, a prins de două ori la rând echipa etapei

04 Mar 2023 1038

CSM Constanța Tânărul Ayar Murtaza, fericit la debutul la seniori. „Un sentiment unic! Visez la acest moment de 11 ani“ (GALERIE FOTO)

28 Feb 2023 1705

Farul Constanța Enes Sali a împlinit 17 ani. În meciul cu UTA, va fi titular. „Fiecare are șansa și momentul lui“

24 Feb 2023 1438

Atletism Alexia Dospin, campioană națională. Lenuța Simiuc - Burr a urcat de trei ori pe podium (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

22 Feb 2023 909