Shoe Box în Constanța Copii nevoiaşi au primit pachete de Crăciun (galerie foto)

Crăciunul nu este doar o sărbătoare a familiei, dar și un bun pirlej pentru a întinde o mână de ajutor celor nevoiași. Au demonstart-o și cei de la Grădinița cu program prelungit nr.6 Constanța (232 pachete) și Magazinul Bamboo Maritimo (386 pachete), care și-au unit forțele, pachetele și voluntarii și, împreună, s-au apucat de distribuit.

Astfel, în prima zi a campaniei, voluntarii au ajuns la Centrul de plasament „Delfinul” și Centrul de Zi „Ovidiu”, ambele din Agigea, unde au împărțit copiilor 120 de pachete shoebox. A doua zi campania a continuat cu Biserica Sfântul Mina, Constanța, unde voluntarii au lîsat preotului 120 de pachete pentru copiii din familii nevoiașe și cei bolnavi de Sida, a urmat Centrul Arca, tot din Constanța, unde au fost donate 47 de pachete pentru copiii cu dizabilități. În cele din urmă, vountarii au purces la colindat prin sate. Nu, nu cu „Domn,domn să-nălțăm”, ci cu pachete shoebox! Primul sat a fost Ciobănița, au urmat Comana, Orzaru, apoi Topraisar  o comună cu peste 5.500 locuitori), unde, ajutați de  părinte au distribyuit mare parte din pachete (în jur de 200). Restul pachetelor (vreo 130), voluntarii le-au lăsat preotului Vasile din Topraisar pentru a le împărți copiilor nevoiași pe care voluntarii nu i-au găsit acasă sau la care, nu au putut ajunge.

„A fost un shoebox productiv! să dea Domnul, ca la anul să avem parte de, cel puțin, tot atâția oameni cu suflet mare! Mulțumim tuturor celor implicați în proiect!“, a fost concluzia celor implicați în acest proiect de suflet. Shoe Box este o iniţiativă de ajutorare a copiilor orfani, proveniţi din familii dezorganizate sau prea sărace ca să le poată face cadouri de sarbatori.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 344

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1707

Loteria Română a lansat o platformă prin care pot fi achiziționate bilete la cele mai cunoscute jocuri

25 Mar 2024 589

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 598

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 511

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 349

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 570

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 606

Biletele de valoare şi voucherele de vacanţă vor putea fi emise electronic, dar şi utilizate pentru plăţi online

13 Mar 2024 523

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 841

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1437

Afaceri Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a cumpărat servicii de digitalizare de la o firmă din județul Iași (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 826

Înmatricularea vehiculelor se va putea realiza online, din acest an

03 Mar 2024 509

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 671