Slujbă de Adormirea Maicii Domnului, la Cumpăna. ÎPS Teodosie va fi prezent

  • Duminica, 15 august 2021, începând cu ora 8:00, va avea loc Sfânta Liturghie la Biserica Adormirea Maicii Domnului, Cumpăna
 
„Cu dragoste frățească, într-o frică a Domnului Hristos, vă invităm la Hramul Bisericii, Adormirea Maicii Domnului din comuna Cumpăna”, este anunțul făcut de către Primăria Cumpăna către locuitorii săi pentru a participa la slujba Adormirii Maicii Domnului.
 
Duminica, 15 august 2021, începând cu ora 8:00, va avea loc Sfânta Liturghie, urmată la ora 11:00 de slujba Sfântului Botez a trei copii, proveniți din asistență maternală, oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.
 
„Să primească Dumnezeu, după milosârdia Sa, truda noastră a tuturor, prin rugăciunile la Moaștele Sfântului Luca al Crimeei și Veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, care vor fi depuse la Biserica Parohială al cărei Hram îl sărbătorim.
fie ca rugăciunile înălțate Maicii Domnului să vă aducă sănătate, prosperitate și mântuire  sufletească”, a transmis Primăria Cumpăna.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 507

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 449

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 436

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1469

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 708

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 595

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 591

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 425

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 921

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 847

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 868

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 653

Constanța Un nou pas important în demararea proiectului Nodului Rutier de la Cumpăna - A4

11 Apr 2024 620

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 554

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 612