Spectacol de caritate la Mangalia (galerie foto)

casa_de_cultura_targul_de_binefacere_19.jpgSâmbătă, 13 decembrie, Centrul Cultural „Euxin" a fost gazda unui concert caritabil, organizat de preot Viorel Rusu din Mangalia. Spectacolul, susţinut de copiii de la Grădiniţa nr. 2, grupul de colindători din cadrul Liceului Teoretic „Callatis", Ansamblul artistic „Mugur de folclor" al Şcolii „Gala Galaction", alături de artistul Aurel Moldoveanu, care a prezentat o suită de colinde intitulate generic „O, ce veste minunată!", a umplut până la refuz sala Casei de Cultură Mangalia.
Intrarea a fost liberă, iar conform declaraţiei organizatorului, preot Viorel Rusu, fondurile strânse din donaţiile făcute de spectatorii binevoitori în casetele special pregătite vor fi utilizate pentru a asigura un Crăciun fericit familiilor nevoiaşe din Municipiul Mangalia.
Din păcate, suprapunerea nefericită a spectacolului de caritate (pentru care a fost rezervată circa o treime din locuri) cu alte câteva concerte ale grupurilor şi ansamblurilor din localitate a făcut ca sala să fie arhiplină. Aşa se face că, până la sosirea feţelor bisericeşti invitate, copiii, părinţii şi bunicii s-au călcat în picioare, acestora fiindu-le interzisă aşezarea pe locurile „rezervate". Surse din partea organizatorilor ne-au declarat că situaţia s-a datorat celor de la primărie, care au dorit să combine două evenimente, deşi scopul iniţial al spectacolului a fost acela de strângere de fonduri pentru familiile paupere din localitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 407

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 254

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 433

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1989

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 932

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 554

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 513

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 615

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 947

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 561

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 542

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 586

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 874

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2400

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 903