Spitalele din subordinea CJC, monitorizate Horia Ţuţuianu - „Sunteţi răspunzători de actul medical. Vreau rapoarte săptămânale şi informări despre probleme“

Consiliul Judeţean Constanţa a organizat, ieri, o conferinţă de presă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ Constanţa. Unul dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a fost prezentarea echipelor manageriale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, al Spitalului de Pneumoftiziologie Constanţa şi al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Agigea.
 
La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Cătălin Grasa, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Constanţa, dr. Erdin Borgazi, şi directorul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Agigea, dr. Ovidiu Preda. În acest context, preşedintele CJC a primit un raport al activităţii celor trei unităţi sanitare, dar şi lista problemelor cu care acestea se confruntă. Pentru supravegherea celor trei spitale, au fost înfiinţate birouri ale CJC, astfel încât preşedintele Ţuţuianu să fie permanent la curent cu tot ce se întâmplă în sistemul de sănătate.
 
Cătălin Grasa, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, a declarat că în perioada 12-15 decembrie unitatea sanitară urmează să fie reacreditată. Acesta a recunoscut că există un decalaj între secţiile renovate şi cele nerenovate. „Putem rezolva probleme spitalului împreună cu Consiliul Judeţean Constanţa. Una dintre acestea este problema Secţiei de Radioterapie, pe care o vom redeschide cu ajutorul CJC. În Constanţa, anual avem 2.700 de cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu cancer. De asemenea, o secţie de paliaţie este un lucru bun, care poate fi repede făcut. Clădirea, care există şi este funcţională, trebuie preluată de CJC, apoi să fie transmisă administrativ la Spitalul Judeţean Constanţa. Vom modifica structura spitalului prin apariţia noii secţii de paliaţie. În acest moment avem pacienţi în fază terminală oncologică, dar nu avem o secţie de paliaţie. Dorim ca acea clădire a Ministerului Sănătăţii, «Casa Soarelui», să fie preluată de noi“, a anunţat Cătălin Grasa.
 
În ceea ce priveşte activitatea SCJU, managerul unităţii sanitare a spus că de la spitalul pe care îl conduce, anul trecut, au fost externaţi 64.000 de pacienţi. „Avem o activitate intensă, fiind cea mai mare unitate sanitară din zonă şi a cincea din ţară. În UPU s-au prezentat 140.000 de pacienţi. Cel mai important este să menţinem activitatea 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. Sezonul estival a fost aglomerat, consider că l-am trecut cu brio. De asemenea, precizez că în luna decembrie - 13 şi 15 - va avea loc reacreditarea Spitalului Judeţean Constanţa“, a anunţat Cătălin Grasa. Problemele semnalate de acesta sunt următoarele: suprapopularea unor secţii, cum ar fi Pediatria, Cardiologia, Neurologia, decalajul dintre secţiile renovate şi cele nerenovate (unele sunt modernizate, altele nu), subliniind, totodată, faptul că este necesar ca intrarea în Policlinică să fie modernizată.
 
La rândul său, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie, Erdin Borgazi, a spus că unitatea sanitară are nevoie de reorganizare, în sensul măririi numărului de paturi, de spaţii noi, de o morgă. Acesta a anunţat că şi spitalul pe care îl conduce va fi reacreditat. „Ne gândim la o reorganizare a spitalului, ne dorim mai multe paturi pentru alte afecţiuni decât tuberculoza. Am reuşit să achiziţionăm mai multe echipamente necesare, un ecograf. Ne dorim o anvelopare a unităţii sanitare şi a ambulatoriului“, a anunţat Erdin Borgazi.
 
Ovidiu Preda, director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială din Agigea, spune că unitatea sanitară a fost racordată în urmă cu puţin timp la reţeaua de gaze. „Ne dorim să modernizăm şi întreaga linie a spălătoriei, ceea ce va reduce costurile la energie electrică. Nu mai lăsăm lucrurile să se degradeze atât de mult, să acţionăm înainte ca să apelăm la CJC“, a mai spus Ovidiu Preda.

Mesaj important pentru cei trei manageri 

Horia Ţuţuianu le-a transmis managerilor de spitale din subordinea CJC un mesaj important: „De azi, dumneavoastră sunteţi direct răspunzători de ceea ce înseamnă act medical. Mă voi implica personal vîn susţinerea sistemului sanitar. Vreau rapoarte săptămânale şi informări despre problemele pe care le aveţi. Dacă nu reuşiţi să le gestionaţi singuri, le vom rezolva împreună. Voi avea în fiecare spital câte un birou al preşedintelui CJC. Nu vă voi anunţa niciodată când vin la birou la spital. Nu vreau să avem surprize neplăcute în ceea ce priveşte echipele dvs. şi unităţile pe care le conduceţi. Aveţi echipele alături. De dumneavoastră depinde să săvârşiţi mai bine actul medical“, le-a transmis celor trei manageri preşedintele Horia Ţuţuianu. Tot şeful CJC a precizat că are în vedere reabilitarea Secţiei de Psihiatrie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 130

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 328

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 238

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 548

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 414

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 5740

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 450

Ședință Consiliul Județean Constanța Reabilitarea, modernizarea și dotarea „Casei Albe” din Constanța, estimată la peste 11,2 milioane de euro!

14 Apr 2024 781

Cumpărări directe Digital Tehno Plus SRL a semnat cu CJC Constanța. Firma va repara stemele de detectare incendiu, instalate în Centrul Militar Zonal și Pavilionul Expozițional (DOCUMENT)

14 Apr 2024 401

Consiliul Județean Constanța achiziționează aparatură IT în vederea îmbunătățirii actului educațional. Sunt vizate școlile speciale din subordinea instituției!

11 Apr 2024 366

CJC face plângerea penală împotriva Asociației de Dezvoltare pentru demararea unor achiziții de lucrări pentru două drumuri din județ

10 Apr 2024 665

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 568

Consiliul Județean Constanța are o nouă Comisie de Disciplină. Cine face parte din structură? (DOCUMENT)

10 Apr 2024 1538

Licitații publice CJC a suplimentat cu 10% contractul pentru documentațiile care vor sta la baza reabilitării sitului arheologic de la Cetatea Histria (DOCUMENTE)

10 Apr 2024 512

UPDATE Licitații publice. Proiectarea și execuția pentru modernizarea DJ393 și DJ391, lansate în licitație de ADD. Ce spune Consiliul Județean Constanța!

10 Apr 2024 812