Stareţii şi preoţii au prezentat certificatele şi actele Arhiepiscopia Tomisului a finalizat recensământul moaştelor

moaste_procesiune_moaste6.jpgÎn luna noiembrie a anului trecut, Arhiepiscopia Tomisului a ordonat tuturor lăcaşurilor de cult din subordine să depună la Centrul Eparhial copii după actele de autenticitate ale moaştelor pe care le au expuse spre închinare credincioşilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Călin Gavrilaş, acţiunea recensământului moaştelor păstrate în lăcaşurile de cult din judeţul Constanţa a fost finalizată. „În judeţul Constanţa sunt 300 de lăcaşuri de cult, printre care 30 de mănăstiri. În 10% dintre acestea sunt expuse racle cu moaşte. Stareţii şi preoţii parohi au prezentat deja copii după actele de autenticitate ale moaştelor. Urmează să le centralizăm şi să le trecem prin şedinţă, după care vor fi făcute publice. Unele acte au trebuit să fie traduse din limba greacă, apoi au fost prezentate la Arhiepiscopie", a explicat acesta.

moaste_cladire_Arhiepiscopie.jpgPrecizăm că regulile bisericeşti impun ca toate moaştele să fie însoţite de unul din următoarele documente: Certificat de autenticitate (emis de un antropolog), Gramata (emis de un episcop) sau Act de donaţie. Acţiunea de control a moaştelor a început după ce, anul trecut, fuseseră descoperite aşa-zisele moaşte ale „martirilor" de la penitenciarul Aiud, expuse în mănăstirea Saon din judeţul Tulcea. Este vorba de oasele unor foşti luptători împotriva comunismului, încarceraţi la Penitenciarul Aiud, pe care Biserica Ortodoxă nu i-a canonizat. De asemenea, la o mănăstire din judeţul Suceava, oamenii sunt îndemnaţi să se roage la degetul Sfântului Ioan, chiar dacă în cărţile sfinte este scris că trupul acestuia nu a fost găsit în groapă. De asemenea, niciun alt lăcaş din lume nu are rămăşiţe ale sale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox, 19 decembrie 2023 Ce sărbătoare este astăzi pentru creștinii ortodocși

19 Dec 2023 1732

Calendar-ortodox 25 august - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

25 Aug 2023 821

La biserica „Buna Vestire” din Năvodari vor fi aduse spre cinstire fragmente din moaștele Sfinților Nectarie de la Eghina și Efrem cel Nou

16 Mar 2023 5685

Peste 10.000 de pelerini aşteaptă să se închine la moaştele Sf. Parascheva

08 Oct 2022 955

Calendar Ortodox 25 august 2022. Ce sărbătoare este joi?

25 Aug 2022 1430

Calendar ortodox 2022, 13 martie Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor Patriarhul Constantinopolului

13 Mar 2022 1315

Administrator nou la Centrul de Diagnostic și Tratament Recuperator „Sfânta Elena de la Mare“ SRL

17 May 2021 3366

Arhiepiscopia Tomisului, de la agonie la bucurie „Domnul a luat“ un teren, „Domnul a dat“ alt teren, de Sfântul Gheorghe!

26 Apr 2021 2969

Sfânta Parascheva. Unde avem, în județul Constanța, biserici cu hramul sfintei Parascheva

14 Oct 2020 6747

Zeci de mii de pelerini s-au închinat la moaştele Sfântului Nicolae şi Sfântului Nectarie

07 Dec 2019 2193

ÎPS Teodosie va sluji, astăzi, alături de Preafericitul Părinte Daniel

27 Oct 2019 2590

Iași Zeci de mii de oameni, prezenți la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

12 Oct 2019 2240

Astăzi se împlinesc 193 de ani de când s-a hotărât ridicarea Catedralei mitropolitane de la Iași

08 Aug 2019 1587

9 mai - Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari

09 May 2019 2939

Sute de persoane aşteaptă la racla cu moaștele aşezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

24 Nov 2018 2409