Stropitul, în amintirea zeiţei fertilităţii şi a primăverii Obiceiuri şi tradiţii de Învierea Domnului la catolici

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc mâine, 31 martie,  Învierea Domnului. Sărbătoarea Paştelui este cu cinci săptămâni înaintea celei ortodoxe, care se va sărbători începând cu data de 5 mai. Diferenţa dintre aceste sărbători provine din faptul că aceste biserici lucrează cu calendare diferite. Biserica Romano Catolică foloseşte calendarul gregorian, iar Biserica Ortodoxă calendarul iulian. Astfel, data prăznuirii Paştelui este, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

Potrivit monseniorului Bazilicii Sfântul Anton din Constanţa, Ieronim Iacob, în seara zilei de vineri, credincioşii au reconstituit calea sfintei cruci, însoţindu-l pe Iisus în drumul spre Golgota, unde a fost răstignit. La Constanţa, la Bazilica Sfântul Anton se păstrează relicve din Sfânta Cruce, aduse de la Ierusalim. Seara, credincioşii au săvârşit Rugăciunea Universală, pentru toată lumea, pentru toţi vrăjmaşii şi pentru toate religiile. În seara zilei de astăzi, la ora 20.00, va fi săvârşită Liturghia Învierii, care va începe cu ritul sfinţirii focului. După ce se va proclama Învierea, se va face agheasma pentru botez. Liturghia de duminică va avea fastul sărbătorilor pascale.

Stropitul, împodobirea brazilor şi iepuraşul cu daruri

Învierea Domnului este marcată de obiceiuri străvechi, cum ar fi stropitul, înnoirea hainelor, pregătirea bucatelor: cozonaci, mâncăruri din carne de miel, vopsitul ouălor.
Pregătirea pentru Paşte a început la credincioşii catolici cu Postul Paştilor, care este rânduit pentru curăţirea sufletului prin rugăciune, spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.

În vreme ce ortodocşii ţin post şapte săptămâni, catolicii ţin post patru-cinci săptămâni, iar aceasta presupune evitarea numai a preparatelor din carne. În Săptămâna Mare, catolicii au propriul lor ritual. La slujba religioasă, participarea este obligatorie. Se cânta imnuri, se pun întrebări şi se citesc pasaje din Biblie. La sfârşit, participanţii sunt împărtăşiţi cu ostie (pâine nedospită) şi se practica „procesiunea”, înconjurarea bisericii de către preoţi şi credincioşi. Sâmbătă înainte de Înviere, se obişnuieşte sfinţirea unui coşuleţ cu ouă roşii, cozonac, carne de miel şi vin. Duminică dimineaţa, înainte de micul dejun, toţi membrii familiei se spală pe faţă cu apa în care a fost pus un ou roşu şi un ban - simboluri ale sănătăţii şi belşugului.
Duminică, vine Iepuraşul care aduce daruri pentru copii. Cei mici primesc hăinuţe noi pe care le poartă în ziua de Paşte. Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este Stropitul, practicat de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiţei fertilităţii şi a primăverii. Această zeiţă se numea Ostera. În unele zone din Transilvania, în ziua de sâmbătă, băieţii împodobesc brazii cu panglici colorate, iar la lăsarea întunericului, tinerii se strecoară în curţile fetelor de măritat şi le agaţă brazii la poartă. Pentru că pândesc toată noaptea la ferestre, tinerele ştiu pe cine trebuie să răsplătească la stropit în prima sau a doua zi de Paşte.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Catolicii din România sărbătoresc azi Floriile. Tradiții și obiceiuri

24 Mar 2024 619

Un înalt oficial al Vaticanului pledează pentru posibilitatea ca preoții romano-catolici să se căsătorească

08 Jan 2024 597

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu episcopii greco-catolici din România

29 Nov 2023 757

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir! Fetele nemăritate pot afla numărul peţitorilor

26 Oct 2023 967

Sărbătoarea Crinilor, la Constanța! Detalii mai puțin cunoscute din istoria Bazilicii Sfântului Anton de Padova din oraș

13 Jun 2023 2423

Arhiepiscopia Romano-Catolică s-a judecat cu Primăria și Consiliul Local Constanța pentru terenuri lângă plaja din Mamaia. Dosarul, închis definitiv (MINUTA)

29 Apr 2023 1116

Președintele României, Klaus Iohannis „Sfintele Paşti să ne întărească în credinţă şi speranță, să ne călăuzească pe mai departe cu lumina Învierii Domnului“

15 Apr 2023 1043

Weekend de foc pentru salvatorii din întreaga țară

10 Apr 2023 485

Weekend de foc pentru salvatorii din întreaga țară! Unde au intervenit

10 Apr 2023 1007

Paștele Catolic 2023. Noaptea Sfântă a Învierii Domnului, celebrată la Biserica „Sfântul Anton de Padova" din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2023 1418

Klaus Iohannis, mesaj de Paştele Catolic Fie ca Sărbătoarea Învierii Domnului să aducă tuturor regăsirea cu cei apropiaţi în lumina speranţei

08 Apr 2023 30988

Tradiția ouălelor roșii. Mielul de Paști la catolici Când va începe Liturghia învierii Domnului la Biserica „Sfântul Anton de Padova" din Constanța (FOTO)

08 Apr 2023 1360

Paștele la catolici Monseniorul Ieronim Iacob - „Paștele să ne aducă lumii greu încercate în acești ultimi ani, o noua revărsare de haruri“

08 Apr 2023 1184

Floriile catolice 2023. Tradiții și obiceiuri

02 Apr 2023 1438

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Bunavestire! Cine mănâncă azi pește va fi sprinten şi sănătos

25 Mar 2023 1562