TINIMTEX, ajuns la cea de-a 48-a ediţie

CCINA.jpgTârgul Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte TINIMTEX îşi deschide porţile astăzi, la Mamaia.

Mai mult de 350 de producători şi importatori vor participa, în perioada 22 - 26 septembrie, la cea de-a 48-a ediţie a celui mai mare târg de profil din ţară. Participanţii vor expune pe o suprafaţă de 800 mp, în Pavilionul Expoziţional şi la hotelurile Perla, Doina şi Victoria. „Cu toate vicisitudinile am reuşit să adunăm în jur de 350 de participanţi, dintre care 27% sunt din Bucureşti, 15% din Constanţa, 10% din Arad, 8% din Iaşi, iar restul din celelalte zone ale ţării. Suntem relativ mulţumiţi, pentru că, în conjunctura economică actuală, TINIMTEX-ul se menţine în top, fiind cea mai mare expoziţie de profil din ţară.", a declarat Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, organizatorul evenimentului. La rândul său, Aurelienţu Popescu, preşedintele FEPAIUS, a declarat că, într-o oarecare măsură, industria intră pe o traiectorie ascendentă: „Trebuie să muncim să ne ridicăm, pentru că nu mai avem de unde să cădem. Creşterea economică începe să se vadă, dar profiturile nu vor mai fi la acelaşi nivel. Nu trebuie să ne mai văităm, ci să muncim, să ne străduim". Cei interesaţi de TINIMTEX vor găsi confecţii textile pentru adulţi - la parterul Pavilionului Expoziţional, la etaj - tricotaje, confecţii, lenjerie, articole pentru copii şi decoraţiuni interioare, în cortul amplasat în apropierea Pavilionului Expozitional - confecţii textile pentru adulţi, confecţii din blană şi piele, la Perla - confecţii textile adulţi, încălţăminte şi marochinărie, iar la Doina şi Victoria - încălţăminte şi marochinărie. „Prin participarea la TINIMTEX, firmele expozante îşi vor putea prezenta noile colecţii de toamna-iarna şi totodată vor beneficia atât de comunicarea directă între producător şi comerciant, cât şi de posibilitatea de a analiza piaţa concurenţială", a mai precizat Daraban. TINIMTEX va fi deschis în perioada 22 - 25 septembrie, între 10.00 şi 19.00 şi pe 26 septembrie între 10.00 şi 16.00.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

criticonline

22 Sep, 2010 09:41

.... sanchi, TARG ! o gasca de buticari care se plimba in fiecare judet ( CCIN ), dau spaga si expun ieftin ! Organizati si voi un tirg ca lumea, nu va-ti plictisit de ASTA ?

Articole asemanatoare

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 608

Paralela45 relansează cursele charter cu destinație Antalya, cu plecare din Constanța! Ce alte destinații preferă românii? (VIDEO)

19 Mar 2024 1181

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 1073

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 888

Universitatea Ovidius din Constanța Proiecte de peste 42 de milioane de Euro prezentate în cadrul întâlnirii Forumului Oamenilor de Afaceri

15 Dec 2023 851

#Dobrogea145 Ruxandra Serescu, director general Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1036

Fostul magistrat Adina Florea, noul director executiv al Departamentului Juridic din Camera de Comerț și Industrie a României

31 Oct 2023 1561

Teatrul de Stat Constanța a primit Premiul de Excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea culturală a municipiului de la CCINA Constanța (GALERIE FOTO)

25 Oct 2023 824

Solid House și Mesta Marmură și Travertin, conduse de Ramazan Gur, au ocupat primul loc în Topul județean al firmelor!

20 Oct 2023 2897

Firme Constanța Fost director al CCINA, mandat de 4 ani la conducerea companiei Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL

03 Oct 2023 3650

Afaceri Constanța Global Defense Logistics și-a dublat cifra de afaceri în ultimul an fiscal, la aproape 150 milioane de euro. Șeful CCINA, printre asociați

03 Oct 2023 1475

LIVE TEXT Președintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, la prima conferință de presă după acuzațiile de luare de mită (GALERIE FOTO)

15 Jun 2023 1598

Constanța Firma Love.Peace.Coffee SRL, document de la primărie pentru amplasarea unui container la City Park Mall

09 Jun 2023 1350

“Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, eveniment dedicat tradițiilor gastrnomice și culturale locale din Dobrogea

02 Jun 2023 2400

Comuna Cumpăna a participat la cea de-a XXX-a ediţie a ExpoAgroUtil

07 May 2023 1347