Urgenţa are nevoie încă de opt medici

upu_-_Unitate_primire_urgente_02.jpgVara aceasta, la Unitatea de Primire Urgenţe s-au prezentat 36.260 pacienţi, dintre care 25.185 adulţi şi 11.075 copii.

„Prezenţa turiştilor pe litoral a dus la o creştere cu 50% a numărului de pacienţi, care s-au prezentat la UPC. Cifrele ne demostrează că, în cele trei luni de vară, am avut pacienţi peste media obişnuită a unei luni din extrasezon", a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Cel mai mare număr de pacienţi s-a înregistrat în luna iulie - 13.633 pacienţi. Dintre aceştia, 3266 au fost internaţi.Personalul medical al UPU face faţă cu greu numărului mare de pacienţi, care ajung cu probleme pe timp de vară. „La urgenţe sunt 16 medici, dar ar mai fi nevoie de încă opt. Personalul e la minim faţă de cât ar trebui. S-au făcut raportări către SMURD şi către Ministerul Sănătăţii pentru deblocarea a posturilor de la UPU. Ar mai e nevoie de încă 7-8 medici", a mai spus Cătălin Grasa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.