Va exporta apă arabilor şi va continua proiectele de dezvoltare Felix Stroe, directorul general al SC RAJA SA - „Avem o companie cu care ne mândrim“

Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa-Ialomiţa, staţie de epurare ape uzate Eforie Sud, canalizare menajeră în comuna Valu lui Traian, extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa-Ilfov sunt patru proiecte mari derulate de societatea RAJA SA Constanţa pe POS Mediu 2013-2015. Absorbţia fondurilor europene de către societatea constănţeană este de peste 62%, dublu decât la nivel naţional.

Ieri, directorul general al SC RAJA SA, Felix Stroe, a vorbit despre proiectele implementate de societate din fonduri europene. „RAJA desfăşoară în etapa I a POS Mediu cinci proiecte importante. Vorbim despre «Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa-Ilfov», «Reabilitarea staţiei de epurare ape uzate Eforie Sud», «Canalizare menajeră, comuna Valu lui Traian, etapa III», «Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa-Ilfov». Astfel, rata de absorbţie a fondurilor europene de către noi este de peste 62%. În etapa a II-a POS Mediu, avem proiecte de circa 400 de milioane de euro. Aşadar, RAJA se menţine pe poziţia de lider la nivel naţional. Avem o companie cu care ne mândrim“, a declarat Felix Stroe. Acesta a mai spus că secretul societăţii RAJA este munca în echipă, câte 16 ore pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica.

Arabii vor apă din Constanţa

Unul dintre proiectele de viitor ale companiei RAJA este să exporte apă în două ţări din Arabia, una din ele fiind Qatarul. „Arabii şi-au exprimat dorinţa să cumpere apă vrac de la noi. În acest sens, ar urma să fie montată o ţeavă de inox din sursa subterană de la Medgidia, până în Portul Constanţa. Apa va fi livrată în tancuri de inox şi transportată cu vapoarele în Arabia Saudită“, a declarat Felix Stroe. Potrivit acestuia, în ultimii trei ani au fost realizate studii care au arătat că cea mai bună şi mai de calitate apă este cea de la Medgidia. Investiţia pentru montarea ţevii de inox ar ajunge la 1,8 milioane de euro. Un alt proiect de viitor al societăţii este îmbutelierea apei în recipiente, pe care le va vinde restaurantelor şi hotelurilor.

Preţul apei rămâne neschimbat

Directorul companiei RAJA, Felix Stroe, a mai spus că, până la sfârşitul anului, preţul apei nu se va schimba. „Chiar dacă vor creşte preţurile la motorină, gaze, curent, noi nu vom majora preţul la apă“, a spus Felix Stroe. În prezent, preţul apei la Constanţa este de 3,77 lei fără TVA şi 4,68 lei cu TVA. Tariful pentru canalizare este de 3,35 lei fără TVA şi 4,16 lei cu TVA.

23 de asociaţii debranşate vor avea din nou apă

Conducerea SC RAJA SA Constanţa a mai anunţat că în perioada sărbătorilor pascale, 23 de asociaţii de proprietari care fuseseră debranşate din cauza datoriilor vor beneficia din nou de apă. Abonaţii vor fi rebranşaţi de Paşti, deşi au datorii de 360.000 de lei. „Pe 14 aprilie, la nivelul judeţului Constanţa au fost debranşate 23 de asociaţii, cu un debit total de 360.000 lei. Având în vedere perioada sărbătorilor, RAJA a luat decizia rebranşării asociaţiilor lipsite de apă potabilă din cauza datoriilor. Astfel, în perioada 18-24 aprilie, toţi consumatorii de la nivelul asociaţiilor de locatari vor avea apă în robinete“, a adăugat directorul general SC RAJA SA. Pentru a evita de debranşarea întregului bloc din cauza abonaţilor rău-platnici, este necesară încheierea de convenţii individuale de facturare. „Oraşul Cernavodă este singurul care a rezolvat cu încheierea convenţiilor individuale de facturare“, a menţionat directorul SC RAJA SA.

Cum rezolvă societatea problema şanţurilor rămase după intervenţii

Directorul Felix Stroe a precizat că, la ora actuală, nu există în municipiul Constanţa şanţuri rămase în urma intervenţiilor. „Am notificat Primăria Constanţa, CJC şi Prefectura Constanţa că, la ora actuală, nu există niciun centimetru pătrat de tramă stradală, care să fie deranjată de lucrările noastre la proiectele desfăşurate prin POS Mediu. Avem, în schimb, intervenţii curente, la avariile care se produc. Azi (n.r. ieri) executăm 26 de intervenţii pe străzi şi 26 de intervenţii în trotuare. Obligaţia noastră este de a aduce trama stradală la starea pe care am găsit-o atunci când am săpat şanţul, pentru a remedia avaria produsă. Dacă este asfalt de calitate, punem asfalt, dacă e drum pietruit, punem piatră“, a mai explicat reprezentantul societăţi constănţene.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Atenție, consumatori! Se oprește apa în mai multe zone din Constanța

29 Mar 2024 652

RAJA Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Constanța! Ce consumatori sunt afectați

25 Mar 2024 797

RAJA întrerupe furnizarea apei în anumite zone din Constanța! Lista completă

24 Mar 2024 12887

RAJA Constanța Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiu!

22 Mar 2024 1827

RAJA Constanța anunță câștigătorii Concursului „Apa este Viață 2024” (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 572

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 657

Lucrări RAJA la Constanța! Mai multe zone, fără apă la robinete! Afectat și Spitalul Militar “Dr. Alexandru Gafencu”

20 Mar 2024 1078

RAJA Constanța Mai multe zone din municipiul Constanța rămân fără apă la robinete

19 Mar 2024 1548

RAJA Constanța Locuitorii din Eforie Nord vor avea apa oprită la robinete

19 Mar 2024 462

Atenție, se oprește apa în municipiul Mangalia! Iată zona vizată

19 Mar 2024 416

Concursul de pictură și desen "Apa este Viață 2024" RAJA Constanța anunță stop vot!

18 Mar 2024 437

RAJA Constanța Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

18 Mar 2024 1235

RAJA Constanța Se oprește apa pe mai multe străzi din Mangalia!

18 Mar 2024 393

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 502

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord rămân fără apă la robinete! Iată în ce interval

18 Mar 2024 440