Virgil Dulea, de la casa de amanet Garant, achitat. Apelul dosarului, amânat pentru septembrie

Curtea de Apel Constanţa a stabilit un nou termen în apelul dosarului în care omul de afaceri Virgil Dulea, de la casa de amanet Garant, a fost achitat în primă instanţă. Noul termen a fost stabilit pentru data de 27 septembrie.
 
În cauză, Virgil Dulea fusese acuzat de evaziune fiscală şi spălarea banilor.
 
Reamintim că, în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală, instanţa a ajuns la concluzia că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“. În ceea ce priveşte aspectul presupusei săvârşiri a infracţiunii de spălare a banilor, Tribunalul Constanţa a reţinut că fapta nu există.
 
Potrivit motivării, Tribunalul Constanţa a constatat că „în cauză nu s-a putut proba existenţa infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea reţinută în sarcina inculpatului Dulea Virgil, nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective“. În continuare, instanţa a reţinut că probele administrate, respectiv declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor şi cele două rapoarte de expertiză contabilă, au demonstrat că în cauză nu a existat o ascundere a bunului sau a sursei impozabile.
 
În ceea ce priveşte obligaţia de plată a TVA-ului, Virgil Dulea a susţinut că în situaţia în care un client nu îşi ridica obiectul amanetat şi, prin urmare, datoria către IFN M Credit SRL rămânea neachitată, una dintre societăţile afiliate se subroga în drepturile societăţii creditoare, în baza unei oferte în care îşi manifesta intenţia să preia prin subrogare obiectele rămase din amanet, angajându-se să mai păstreze bunurile între 5 şi 15 zile, pentru a le da clienţilor posibilitatea să le ridice; întrucât în această perioadă clientul continua să fie proprietarul bunului, IFN M Credit SRL nu avea cum să transmită dreptul de proprietate către societatea care se subroga în drepturile sale. În motivare, judecătorii au mai consemnat că nici societatea creditoare şi nici societăţile afiliate nu erau plătitoare de TVA, până în momentul în care nu se depăşea marja de 65.000 de euro.
 
Şi prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cursul cercetării judecătoreşti se arată, în primul rând, că la momentul perfectării operaţiunii de subrogare IFN M Credit nu deţinea şi nu transmitea un drept de proprietate asupra bunurilor luate în amanet şi deci nu datora TVA, întrucât casa de amanet, nefiind proprietara bunurilor constituite ca garanţie, subrogaţia avea ca efect doar transmiterea unor creanţe cu garanţiile aferente. Prin urmare, concluzionând că inculpatul nu a ascuns sursa impozabilă şi nici nu a intenţionat să facă acest lucru, instanţa a dispus achitarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
 
Cea de-a doua infracţiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Dulea Virgil este infracţiunea de spălare a banilor, reţinându-se că, în perioada 2006-2010, a efectuat tranzacţii cu sume ce au fost transferate din România către firma Leasesmart LTD din Cipru, sume care s-au întors sub formă de împrumut în contul inculpatului, iar de aici sub formă de împrumut în conturile societăţii, scopul operaţiunilor fiind de disimulare a adevăratei naturi a proprietăţilor fondurilor tranzacţionate ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că fondurile în cauză provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
 
În motivare, judecătorii au consemnat că prin actul de inculpare se reţine că inculpatul a efectuat transferuri de bani cunoscând că acele sume provin din săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, scopul operaţiunilor fiind de disimulare a adevăratei naturi a proprietăţilor fondurilor tranzacţionate ori a drepturilor asupra acestora.
 

„În condiţiile în care, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, din săvârşirea căreia se susţine prin actul de inculpare că ar fi provenit sumele de bani transferate de către inculpat către firma Leasesmart LTD din Cipru, instanţa a stabilit că se impune achitarea, considerăm că în sarcina inculpatului nu poate fi reţinută această acţiune ilicită. Prioritară este săvârşirea unei infracţiuni care are drept rezultat obţinerea unor bunuri, acestea constituind şi obiectul material al infracţiunii de spălare de bani. Tribunalul apreciază că probele administrate în cauză nu au demonstrat existenţa infracţiunii de spălare a banilor (…) reţinută în sarcina inculpatului Dulea Virgil, sens în care, (…) va dispune achitarea acestuia“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Având în vedere că în prezenta cauză s-a dispus achitarea inculpatului, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrate Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

 
În continuare, Tribunalul Constanţa a dispus restituirea către inculpat a următoarelor sume: 704.240 de lei, 59.850 de euro, 77.021 de dolari, precum şi restituirea cantităţii de 137.174,52 de grame de aur, din care cantitatea de 122.513,75 de grame se află depusă la Trezoreria Municipiului Constanţa. În final, cantitatea de 14.661 de grame (bijuterii din metal comun acoperite cu aur, pietre şi resturi de bijuterii din metal comun) se va restitui după cum urmează: cantitatea de 112.211,6 grame către Dulea Virgil, 14.776,32 de grame către M C. Stand-By SRL (fostă IFN M Credit SRL) şi 10.186,60 de grame către Sigma Credit SRL.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, numele lui Virgil Dulea este legat de firma care deţine casa de amanet Garant, situată pe strada Theodor Burada din Constanţa.
 
La momentul trimiterii în judecată, reprezentanţii grupului Garant ne-au declarat că dosarul mai sus precizat nu vizează casa de amanet.
 
Amintim că, în anul 2007, Virgil Dulea i-a reclamat la Parchet pe poliţiştii şi pe comisarii Gărzii Financiare care i-au confiscat cantitatea de 120 de kilograme de aur.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este vizată investiția de pe Alexandru Lăpuşneanu nr. 183A Seaside Invest SRL, controlată de Virgil Dulea, a primit răspuns negativ de la Primăria Constanța

17 Feb 2024 1068

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer din IPJ Constanța!

30 Jan 2024 965

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! (DOCUMENT)

21 Nov 2023 3443

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA abuz în serviciu! S-a stabilit un nou termen (DOCUMENT)

13 Sep 2023 3752

Virgil Dulea (de la casa de amanet Garant Constanța) a dat în judecată IPJ Constanța, M.A.I. și Statul Român! S-a stabilit primul termen

04 Aug 2023 1852

Omul de afaceri Virgil Dulea (de la casa de amanet Garant) a dat în judecată IPJ Constanța, M.A.I. și Statul Român (DOCUMENT)

29 Jun 2023 2955

DNA Începe procesul unui fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de abuz în serviciu! (DOCUMENT)

05 Apr 2023 8535

„Pastilă amară“ pentru Secția de combatere a corupției din DNA, la Tribunalul Constanța! Dosarul, la Curtea de Apel (DOCUMENT)

30 Jan 2023 1559

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de abuz în serviciu! Se cere refacerea rechizitoriului! DNA se opune

02 Dec 2022 2819

Fost ofițer din IPJ Constanța, trimis în judecată de DNA! Dosarul, restituit la procuror

24 Nov 2022 2107

Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate sesizată în cazul împrejmuirii terenurilor de pe malul lacului Siutghiol! Afaceristul Virgil Dulea somat să facă dovada statutului amplasamentelor (DOCUMENTE)

10 Oct 2022 2865

Fost ofițer din IPJ acuzat de abuz în serviciu Secția de combatere a corupției din DNA, veste neplăcută la Constanța! (DOCUMENT)

28 Sep 2022 2382

Fost ofițer din IPJ Constanța, trimis în judecată de DNA! Cercetarea judecătorească, finalizată în cameră preliminară (DOCUMENT)

29 Jul 2022 3917

Fost ofițer din IPJ Constanța, trimis în judecată Detalii neștiute până acum din dosarul celor aproape 15 kilograme de bijuterii schimbate cu piatră, lemn, sticlă și sârmă (DOCUMENT)

18 May 2022 6456

Oficial, de la DNA Ofițer de la Investigarea Fraudelor, din IPJ Constanța - la data faptelor, trimis în judecată!

12 May 2022 2411