3, 2, 1… Urban Legend 3! Show cu Robert Orbocea, Cristi „The Legend“ Stoica şi ceilalţi gladiatori. Se cutremură Constanţa! (galerie foto)

Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui, vineri, 1 decembrie, de la ora 20.00, ediţia a treia a galei Urban Legend, care programează 14 meciuri pe reguli de K-1 şi patru partide de MMA-Strike.

Ediţia a fost prefaţată astăzi, iar promotorul Mihai Isop, fondator al Urban Legends Fighting Championship, a declarat că interesul în jurul galei este unul foarte mare, dovadă că biletele cu preţul de 30 de lei s-au epuizat, iar cele de 100 de lei mai sunt foarte puţine. „La un moment dat, am vrut să mă opresc din Urban Legend. Dar oameni ca Florin Iordănoaia, Marcel Ilaşcu, Samir Regep, colectivul de la Kickbox Ursoi, Marius Burlacu şi toţi cei care m-au susţinut nu m-au lăsat să fac acest pas. Vreau să le mulţumesc că nu m-au lăsat să mă opresc, impulsionându-mă să merg mai departe“, a declarat Mihai Isop, care a dezvăluit că ediţia a patra a Urban Legend va avea loc pe 28 mai 2018, chiar în ziua în care promoţia va împlini un an de viaţă!

Speră să încânte publicul

În main-event-ul galei, Robert Orbocea (Sharks Gym Constanţa) va lupta cu Alex Hrişcă, la MMA-Strike, categoria +95 kg. „Sunt foarte fericit că voi evolua iar acasă, în oraşul în care am crescut şi m-am dezvoltat ca bărbat şi sportive. Mă aştept ca sala să fie plină de prieteni, familie, cunoscuţi. Tot oraşul crewd că va fi la această gala. Îmi doresc foarte mult să câştig şi să realizez, de ce nu, un KO în repriza întâi. Vom vedera ce va fi. Aştept partida cu nerăbdare, sunt bine pregătit. Sper să încânt publicul”, a declarat Robert Orbocea. „Robert va avea un meci foarte greu. Adversarul său, un sucevean, e pe măsură, dar bănuiesc că Robert îl va doboră din prima repriză“, a precizat Marcel Ilaşcu, antrenor la Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa, club care participă cu şase luptători la gala, cei mai mulţi cu care evoluează o echipă din Constanţa. „Sperăm să nu dezamăgim. L-am sprijinit şi îl voi sprijini în continuare pe Mihai Isop“, a mai spus Marcel Ilaşcu.

„Aş fi fost pregătit pentru oricine“

Luptător la Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa, Cristian „The Legend“ Stoica va lupta în co-main-event-ul secţiunii K-1, urmând a-l întâlni, la categoria 77 kg, pe Andrei Tache. „Sunt foarte încântat să lupt iarăşi acasă, la Constanţa. În ultimele două luni, m-am antrenat atât de intens, încât aş fi fost pregătit pentru oricine. Nu ştiu absolut nimic despre adversarul meu şi nici nu mă interesează. Voi face spectacol exact ca data trecută“, a punctat Stoica. „Cristi va întâlni un luptător titrat, campion naţional la kickboxing. Antrenorul său este foarte vechi în sportul de contact din România. La această gală, are şi un sportiv chinez, pe care l-am văzut şi la Next Sta“, a arătat Marcel Ilaşcu, cel acre a încheiat: „Urban Legend 3 va avea meciuri foarte tari. Sperăm ca această ediţie să fie mai puternică decât ediţia precedentă“.

Programul galei

K-1 undercard 

categ. -60 kg - Hu Hua Long (Bucureşti, luptător cu dublă cetăţenie, chineză şi română) - Mario Tudora (Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa; antrenor, Marcel Ilaşcu);
categ. -60 kg - Leonard Stoiean (Academia Urban Legend Constanţa; antrenor, Silviu Streinu) - Giorgian Trifu (Ploieşti);
categ. -65 kg - Dragoş Burlacu (Republica Moldova) - Ştefan Orza (Sharks Gym Constanţa; antrenor, Daniel Asaftei);
categ. 75 kg - Teo Mardar (Galaţi) - Andrei Necoară (Brăila);
categ. 85 kg - Sergiu Diaconu (Piteşti) - Denis Derviş (Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa; antrenor, Marcel Ilaşcu);
categ. 92 kg - Mădălin Daragiu (Bacău) - Raul Manoilă (Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa; antrenor, Marcel Ilaşcu);

K-1 fight card principal 

categ. 65 kg - Liviu Iancu (AS Kickbox Ursoi Constanţa; pregătit ce colectivul asociaţiei sportive) - Marian Lăpuşneanu (Galaţi);
categ. 70 kg - Dany Matei (Ovidiu) - Alex Şerban (Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa; antrenor, Marcel Ilaşcu);
categ. 70 kg - Nicolae Pirutchi (Republica Moldova) - Ciprian Ostache (Wind Extreme; antrenor, Valeriu Ariton);
categ. 75 kg - Dănuţ Gălăţeanu (AS Kickbox Ursoi Constanţa; pregătit ce dolectivul asociaţiei sportive) - Cătălin Gatiu (Galaţi);
categ. -85 kg - Sorin Andrieş (Bucureşti) - George Stoica (Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa; antrenor, Marcel Ilaşcu);
categ. 92 kg - Ionuţ Străchinaru (CS Bogdan Ciubotariu Constanţa; antrenor, Samir Regep) - Nicolae Garbuz (Bucureşti);

MMA-Strike fight card principal 

categ. 70 kg - Egor Crotov (Republica Moldova) - Sebastian Brădiceanu (Bucureşti);
categ. 82 kg - Daniel Onete (Piteşti) - Robert Constantin (Bucureşti);
categ. 88 kg - Mădălin Pârvulescu (Sharks Gym Constanţa; antrenor, Daniel Asaftei) - Ion Tângan (Tulcea);

co-main-event K-1

categ. 77 kg - Andrei Tache (Bucureşti) - Cristi „The Legend“ Stoica (Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa; antrenor, Marcel Ilaşcu);

main-event K-1 

categ. -90 kg - Ştefan Veber (Suceava) - Ciprian Şchiopu (Bucureşti);

main-event (MMA-Strike) 

categ. +95 kg - Alex Hrişcă (Suceava) - Robert Orbocea (Sharks Gym Constanţa; antrenor, Daniel Asaftei).

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. 30 martie 2024 Piramidă de patru luptători la gala Urban Legend. Premiu special pentru învingător!

18 Mar 2024 779

Viitorul Fântânele Radu Medeleanu, meci de top în Olanda, cu Clyde Brunswijk. Și Florin Memet a fost la înălțime (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2187

„Constanța unită“ Promoția Urban Legend, o nouă gală de top. Urmează confruntarea cu Benny Fight Academy!

19 May 2023 2454

Mamaia Cosmin Bucoveanu - Silviu Streinu, main event la gala Urban Legend vs Stoica Brothers. Partide incendiare!

05 May 2023 2571

Mamaia. Gala caritabilă Urban Legend „Fără sprijinul dumneavoastră, nu am fi reușit să îi schimbăm viața Andreei!“

29 Dec 2022 2570

Mamaia Gala caritabilă Urban Legend - „Luptăm pentru Andreea“ își derulează o nouă ediție

27 Dec 2022 1590

Mamaia Meciuri spectaculoase la gala Urban Legend Next Star (GALERIE FOTO)

12 Nov 2022 2096

Mamaia Gala Urban Legend Next Star, gata de start. În ring va fi din nou spectacol!

11 Nov 2022 2652

În culmea fericirii! Luptătorul Silviu Streinu este tătic. „Să-ți aducă numai bucurii și să-ți calce pe urme!“

25 Jun 2022 5110

Urban Boxing. Silviu Streinu s-a impus în main-event. „The Street Fighter“, dedicație specială (GALERIE FOTO)

13 Jun 2022 6831

Ediția inaugurală a „Urban Boxing“. Partide explozive și o inovație. „Va fi un show de ținută“

10 Jun 2022 2649

ISJ Constanța Prevenirea violenței, bullyingului și a consumului de substanțe nocive în școli (GALERIE FOTO)

12 Apr 2022 1654

Colaborare între ISJ Constanța și Urban Legend. Ce temă va avea proiectul

07 Apr 2022 1577

Ediția a zecea a galei Urban Legend s-a desfășurat în Bulgaria. Zece meciuri spectaculoase!

02 Sep 2020 3766

Constanța. Luptătorul Mădălin Crăciunică a devenit tătic „Îngerașul! Să aibă parte de tot ce e mai bun și mai frumos în viață!“

27 Apr 2020 4694